Ion Iliescu susţine că opoziţia are destul de puţine şanse de a concretiza suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, având în vedere că nu are majoritatea parlamentară, dar a precizat că USL trebuia să facă acest demers, ca acţiune politică.

Politică

Iliescu: „Opoziţia nu are majoritatea pentru a-l suspenda pe Băsescu. Este un pas tactic”

 

 

„Suspendarea preşedintelui este mai degrabă o acţiune strategică. Este un pas tactic, pentru că, practic, nu există majoritate parlamentară favorabilă demersului în acest moment. Dar este un important semnal politic care trebuia dat.  Altminteri, ar fi motivări mult mai solide în legătură cu nerespectarea statutului în legătură cu prevederile constituţionale ale preşedintelui Traian Băsescu. Prin acest demers se trage un semnal pentru respectarea locului pe care preşedintele trebuie să îl aibă în statul român”, a precizat preşedintele onorific al PSD.

Ion Iliescu afirmă că situaţia de acum este inversată în comparaţie cu cea din 2007, atunci când în Parlament a existat o majoritate politică, dar nu a existat voinţa românilor. „În 2007 a fost o suspendare care a avut suport politic parlamentar, dar societatea nu era pregătită pentru aşa ceva, iar suspendarea s-a întrerupt. Acum electoratul ar fi pregătit pentru o asemenea acţiune, dar nu avem majoritatea parlamentară pentru a o reuşi. Nu văd acum constituirea majorităţii parlamentară pentru a reuşi această suspendare”, a completat Iliescu.

Liderii opoziţiei au anunţat că, după şedinţa de luni, USL va începe procedurile de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, după ce acesta a declarat la Radio România Actualităţi că salariile şi pensiile vor rămâne îngheţate, chiar dacă Curtea Constituţională va decide indexarea lor, „pentru că nu sunt bani”.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top