Alianţa neobişnuită între liberali şi socialişti nu era destinată să reziste, însă destrămarea unei majorităţi parlamentare de 74% va conduce la creşterea incertitudinilor politice dincolo de viitorul apropiat, se arată într-o analiză a băncii.
“Mai mult, un guvern condus de socialişti ar putea fi mai predispus spre experimente fiscale (precum creditul fiscal acordat persoanelor îndatorate care au venituri sub medie), mai ales în condiţiile în care riscurile unei încetări a acordului de finanţare cu FMI/Comisia Europeană/Banca Mondială par tot mai ridicate”, notează ING.
Analiştii amintesc de reintrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, situaţie care face aproape sigură ratarea de către executiv a listării companiei până la termenul convenit cu FMI, respectiv 30 iunie.
“Deşi un asemenea anunţ era în mare măsură aşteptat după ce cu o zi în urmă s-a proclamat eşecul negocierilor dintre cele două părţi, faptul că ştirea a fost preluată de agenţiile media internaţionale ar putea încă să conducă la un episod de depreciere pentru leu”, se arată în analiza băncii.













































