Plutonierul PETRE CRISTIAN STOICA, veteran și erou al teatrului de război din Afganistan, a povestit pentru Q Magazine cum poți merge mai departe prin noaptea vieții și cum devii Invictus.

Misiunea personală

Generalul american Douglas MacArthur mărturisea că este mândru că a îmbrățișat cariera armelor, dar că simte o mândrie încă mai mare pentru că este tată. Petre Cristian Stoica spune același lucru, în aproape aceleași cuvinte.

Născut în 1977, a avut o copilărie grea, „muncită”, care l-a călit și l-a pus de timpuriu să reflecteze asupra viitorului. Nu s-a dat în lături să facă prin gospodărie treburi de oameni mari, pentru a-i ajuta pe părinți sau pe ceilalți trei frați. A făcut din închegarea unei familii fericite o datorie, la fel cum și-a promis că va încerca, după puterile sale, să fie un sprijin pentru cei din jur.

După definitivarea studiilor liceale,  și-a luat viața în propriile mâini, angajându-se  într-o întreprindere din orașul natal, Câmpulung Muscel. În paralel, a făcut efortul de a-și completa studiile, urmând cursurile unei școli postliceale sanitare și rămânând fidel hotărârii de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie.

INVICTUS. Campion din scaun cu rotile

Plutonierul Stoica s-a antrenat intens pentru proba de atletism a Jocurilor Invictus de la Toronto, dar medicii nu i-au permis să concureze, din cauza riscurilor pentru sănătate

De haina militară a prins drag atunci când a îndeplinit stagiul obligatoriu. L-au atras ordinea, disciplina și simplitatea vieții cazone, dar a apreciat mai ales camaraderia și sentimentul apartenenței la un grup de elită, unit prin același jurământ. Recunoaște că stabilitatea profesională și prestanța conferită de uniformă, „ceva aparte”, au contribuit, de asemenea, la alegere. Așa se face că, din 1 februarie 2002, dată care-i vine ușor în minte, face parte din „marea familie a Armatei”.

„Iarba verde de acasă”

Zece ani mai târziu punea pentru prima oară piciorul pe pământ afgan. Încă de pe aeroportul din Kandahar, a avut senzația unei lumi străine, neprielnice. Aerul fierbinte, îmbâcsit l-a izbit puternic peste față. Peisajul îi evoca mai degrabă o suprafață de pe Marte. Solul roșu, lipsit de vegetație îi stârnea deja dorul de casă. A ajuns, curând, să își roage soția să-i trimită fotografii făcute de la fereastra apartamentului, pentru a-și îmbăia ochii în verdele crud al copacilor.

2016 – Plutonierul Petre Cristian Stoica a fost desemnat “Omul anului” în cadrul unei ceremonii a Statului Major al Forțelor Terestre

„Nu mă consider un erou naţional. Cred cu tărie că mi-am făcut datoria de militar!”, a declarat militarul Ionuț Butoi pentru Q Magazine.

Asprimea locului rezona cumva cu cea a oamenilor, pe care a ajuns să-i cunoască și să-i aprecieze, ca urmare a misiunilor de patrulare. Acestea presupuneau frecvent interacțiuni cu populația și acordarea de asistență medicală. Cel mai mult îl impresionau copiii, iar suferințele lor i se păreau strigătoare la cer.

„Când vedeau oprind mașinile cu tricolor, veneau în fugă să ne întâmpine. Când trecea un convoi american, aruncau cu pietre”, afirmă el. Devenise o deprindere să le ofere sticle cu apă și mici dulciuri, în schimb prezența lor chicotitoare era un semn că există riscuri mici ca talibanii să își facă simțită prezența.

2015 – Alături de camarazii săi în teatrul de operații din Afganistan

Sânge și adrenalină

Amenințarea ubicuă a dispozitivelor explozive improvizate (DEI) era însă mult mai apăsătoare. O astfel de mașină infernală a explodat, la numai câțiva metri de el, în timpul unei misiuni, ucigând un polițist afgan. Un alt polițist a declanșat involuntar un dispozitiv similar, trupul fiindu-i sfârtecat și aruncat departe de suflul exploziei. Petre Cristian Stoica i-a acordat primul ajutor, salvându-i astfel viața.

„În momente de cumpănă – spune plutonierul – acționezi de la sine, fără să te gândești.

Abia când șocul dispare, te miri tu însuți că nu te-ai pierdut și că, într-o situație de viață și de moarte, ai făcut ce trebuia, de parcă te-ai fi aflat la o banală instrucție.” Plutonierul mai recunoaște, cu vocea întretăiată, că, după ce efectul adrenalinei a dispărut, a început să tremure și nu și-a putut opri lacrimile.

Omul potrivit la locul nepotrivit

În anul 2015, a revenit în Afganistan. Avea încrederea celui avizat – știa la ce să se aștepte –, dar era conștient că nicio misiune nu seamănă cu cea anterioară.

O patrulă de rutină s-a dovedit fatală. Militarii români au oprit lângă o secție de poliție afgană, aflată în apropierea autostrăzii A1 Kabul – Kandahar. Deși erau așteptați, au fost primiți de un singur polițist afgan. Petre Cristian Stoica a remarcat intrigat că ceilalți se făcuseră nevăzuți. În timp ce discutau, o mașină s-a apropiat în viteză de poartă. Plutonierul își aduce aminte de flacăra galben-verzuie care a țâșnit din dreptul unei portiere.

Când și-a revenit în simțiri, urechile îi țiuiau insuportabil și respira cu dificultate, fără să priceapă de ce. Instinctiv, și-a recuperat arma. Apoi a încercat să se dumirească asupra celor întâmplate. Unul dintre camarazi zăcea pe jos, plin de praf. „Era un tânăr de douăzeci și ceva de ani, mă gândeam că mi-ar fi putut fi fiu.” A avut prezența de spirit să îl transporte la adăpostul unui vehicul de tip MRAP (inițialele de la Mine Resistant Ambush Protected), unde i-a acordat primul ajutor medical.

„L-am dezbrăcat de la brâu în sus, pentru a-i verifica organele vitale. Avea artera femurală secționată și înota într-o baltă stacojie. I-am pus perfuzie și am oprit hemoragia. L-am șters, dar nu înțelegeam de ce era în continuare plin de sânge. Nici măcar nu bănuiam că eu însumi sângeram abundent, murdărindu-l.”

În urma incidentului, Petre Cristian Stoica a suferit fracturi ale oaselor nazale, perforarea timpanelor și cefalee cronică posttraumatică. Dar colegul său, Dan Crăciun, a supraviețuit, iar comandantul spitalului american în care au fost tratați amândoi a venit să-l felicite pentru profesionalism. „În acele momente, cred că am simțit ce simte o mamă când dă naștere unei vieți”, declară plutonierul. „Am fost omul potrivit la locul nepotrivit”, adaugă el.

Nu sunt un mercenar!

Petre Cristian Stoica nu se consideră un erou. Pur și simplu, a făcut ce știa și ce se aștepta de la el să facă. Se amuză, retrospectiv, povestind că medicul român care l-a vizitat la spital i-a spus, șugubăț: „Băi, Cristi, ai salvat Crăciunul!” Pentru el, asta compensează din plin propriile suferințe. Nu iubește mass-media și a fost chiar reticent în a-și relata experiența din Afganistan. Simte însă o mare amărăciune pentru că, din când în când, vede pe diverse pagini de socializare că ostașii români din teatrele de operații sunt considerați, de către unii conaționali, drept „mercenari”.

„Despre un diplomat român care pleacă la Kabul se spune că își face meseria. Despre un militar român care pleacă la Kabul se spune că se vinde”, constată el cu tristețe. „În Afganistan există o singură armată – mai observă el. Cea care luptă împotriva talibanilor. Iar noi, militarii români, nu ne-am făcut decât datoria față de patria care ne-a trimis, în virtutea angajamentelor asumate față de aliații din NATO.”

„De două ori biruitor, cel ce se biruie”

2017 – Primește titlul de “Cetățean de onoare” al localității natale

Revenit acasă, Petre Cristian Stoica își vede țara cu alți ochi. A început să ignore neajunsurile și să aprecieze lucrurile bune. Se consideră binecuvântat pentru că este împlinit din punct de vedere familial. În „cuibul său” a început să se regăsească. Iubește fotbalul, deși, după nefericitul incident, nu îl mai poate practica. Adoră să stea în aer liber și să facă lungi excursii cu bicicleta împreună cu fetița sa.

Această pasiune l-a împins, oarecum firesc, să accepte provocarea de a concura la Jocurile Olimpice Invictus. Pregătirile, atmosfera de la echipă i-au redat tonusul și dorința de a se autodepăși. A învățat să treacă dincolo de durerile atroce pe care încă le mai resimte și să intre într-o competiție cu sine.

Pentru că nu este un erou, cum spune cu modestie, ci doar un învingător.

Într-un comentariu Q Magazine Ministerul Apărării Naţionale prezintă ce fonduri există în prezent privind sprijinul militarilor răniți în teatrele de operații din Afganistan și din Irak, participanți la Jocurile Invictus. De asemenea, MApN afirmă că este realizată documentaţia tehnică şi au fost planificate, pentru anul 2018, fonduri pentru consolidare şi reabilitare.