La moartea unui erou

Ilie Ilaşcu, fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol, în perioada anilor 1992 – 2001, a decedat în 17 noiembrie, la vârsta de 73 de ani.

• Mesajul de Crǎciun al Patriarhului Daniel
• Retrospectiva 2025. UE s-a trezit într-o nouă lume
• Una dintre cele mai frumoase picturi ale Nașterii Domnului și povestea ei
• Crăciun cu bucurie!
• CSM a trimis președintelui, Guvernului și Ministerului Justiției rezultatele chestionarului privind problemele din justiție

AMINTIRI

Ilașcu a fost omul care a refuzat compromisul, a susţinut unirea României cu Basarabia și a fondat Mişcarea de Eliberare Naţională din Basarabia. 

În anul 2001 a fost decorat de președintele Ion Iliescu cu Ordinul Naţional „Steaua României”, iar în 2017 a primit titlul de cetăţean de onoare al Bucureștiului. Ilie Ilașcu a fost înmormântat la cimitirul Bellu din București la 20 noiembrie, zi în care Republica Moldova a decretat doliu național.

Aș avea multe lucruri de povestit, neștiute de publicul larg. Unele mi-au fost povestite de Ilie Ilașcu, într-o noapte mai lungă, la Strasbourg, în iunie 2001. Despre lupta dură (puțin spus) și inconștient de curajoasă, într-o situație de vădită disproporționalitate, cu mașina de război rusească pe malul Nistrului sau în profunzimea teritoriului, în 1992. Sau despre prizonieratul său, despre actele de tortură în detenția de la Tiraspol, despre încercarea nereușită de umilire a membrilor Grupului Ilașcu, închiși în perioada „procesului” organizat de Rusia, în timp ce el era închis în cușca devenită faimoasă în întreaga lume civilizată sau despre condamnarea sa la moarte.

Aș putea să povestesc despre cum o mână de studenți români, între care și subsemnatul, în noaptea condamnării la moarte a lui Ilie Ilașcu, au mobilizat studenții români din Grozăvești și Regie pentru a protesta a doua zi în fața ambasadei Rusiei la București. Mărturisesc că am dat și noi atunci cu ce aveam la îndemână, adică cu bulgări de zăpadă și gheață, împotriva simbolului Imperiului Rus ce ne stătea în față, opriți de jandarmii români, potrivit regulilor în vigoare, dar susținuți de miile de claxoane ale mașinilor ce treceau pe Șoseaua Kiseleff pe care este sediul ambasadei.

Aș putea să povestesc despre cum a fost construită participarea României la procesul de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Rusiei și a Republicii Moldova comuniste de la acel moment, de câte telegrame pe cifru către București am trimis, ca diplomat la misiunea României la Consiliul Europei, în 1999 și 2000, cu evaluări, argumente și jurisprudență comparativă, doar-doar vreun înalt decident român va reacționa.

Și cum – doar după schimbarea guvernului, în decembrie 2000 – premierul Adrian Năstase a avut demnitatea, știința juridică și mai ales curajul politic să își assume, în ianuarie 2001, un proces la Curtea Europeană pentru apărarea lui Ilie Ilașcu și a camarazilor săi, deveniți între timp cetățeni români, împotriva Rusiei.

Aș putea povesti cum s-a muncit la memoriul Guvernului României la CEDO în Centrala MAE (Bogdan Aurescu), la Ministerul Justiției (Radu Rizoiu), în baza elementelor de analiză și documentare, plus propuneri trimise de mine de la misiunea Strasbourg, memoriu scris depus de mine personal la Grefa CEDO în ultima zi, cu un minut înainte de închiderea ghișeului (și deci epuizarea termenului), memoriu care a jucat un rol fundamental în decizia finală adoptată de Marea Cameră a Curții.

Aș putea povesti despre cum am fost să discut personal, față în față, cu „diplomații” de la misiunea rusă de la Strasbourg, potrivit instrucțiunilor de la București, pentru a le spune ceea ce trebuia spus. Sau cum a fost să îl asist personal, atunci, în iunie 2001, pe Ilie Ilașcu, venit la Strasbourg pentru audierea părților în process, organizată de CEDO, pe toată durata șederii sale, cu doar un însoțitor din țară, fără o armă în dotare care să-l protejeze de riscurile de securitate din partea rușilor.

N-am prea dormit nopțile alea…

Sau cum a fost la procesul CEDO, la pledoariile părților și cum trei puști (așa ni s-a adresat agentul guvernamental rus, Laptev, în fața judecătorilor, cu o aroganță fără limite) l-au pus la punct cu argumente juridice și demnitate pe reprezentantul Imperiului rus și au contribuit la câștigarea procesului și condamnarea Rusiei.

Sau despre un alt bărbat curajos, căruia statul român îi datorează și astăzi gratitudinea sa, dar pe care l-a uitat și al cărui nume nu îl pot pronunța nici la atâția ani scurși între timp.

VOTUL CARE A SCHIMBAT SENSUL

Aș putea să povestesc și despre votul de aur al lui Ilie Ilașcu(!), cel care a făcut diferența, la învestirea în 1999, în Parlamentul de la Chișinău, a primului guvern pro-european din Republica Moldova. Sau despre mandatul său de senator al României (Corneliu Vadim Tudor, între alții, s-a ocupat atunci). Și poate și despre altele, neștiute de marii „patrioți” suveraniști de astăzi, care nu prea existau în emisfera asta pe durata faptelor menționate mai sus.

În orice caz, națiunea română a pierdut un mare și curajos fiu, fost senator al României, luptător cu sânge vărsat pentru neamul reîntregit românesc și decorat cu Ordinul Steaua României.

Ilie Ilașcu, un actor important în mișcarea de renaștere națională din Republica Moldova, la începutul anilor ’90, a pledat de-a lungul întregii sale vieți pentru identitatea românească și pentru limba română.

În timpul războiului de la Nistru (1992) a comandat trupe cu destinație specială ale Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova.

În 2 iunie 1992, el și alți membri ai „Grupului Ilașcu” au fost arestați de forțele separatiste sprijinite de Rusia.

În 1993, a fost condamnat la moarte de o instanță transnistreană, într-un simulacru de proces. Sentința nu a fost pusă în aplicare, dar Ilie Ilașcu a rămas prizonier politic la Tiraspol timp de timp de 9 ani.

În timpul detenției, Ilie Ilașcu a suferit o multitudine de abuzuri: de la izolare, la privare de alimente și igienă, până la încarcerarea sa într-o cușcă de metal, simbol al umilinței supreme.

Avocatul său, Vadim Vieru, declara că Ilașcu a fost supus la patru simulări de execuție. Era legat la ochi, dus pe un câmp, iar gardienii trăgeau cu gloanțe oarbe până când leșina. Aceste simulări erau menite să-l intimideze psihologic și să-l sfărâme emoțional.

În timp ce românii de dincoace și de dincolo de Prut l-au omagiat ca pe un erou național, presa rusă a anunțat moartea „teroristului”/ „criminalului” Ilie Ilașcu.