Copia lui CG? Corlățean pentru șefia PSD: un pariu interesant, dar foarte riscant

Senatorul PSD Titus Corlățean și-a anunțat ieri candidatura la șefia partidului, un pic surprinzător, dat fiind că încă tânărul politician nu dăduse semne în trecutul recent că ar ținti atât de sus. Informații neoficiale susțin că senatorul are în spate un grup de pesediști care țintesc preluarea puterii într-un partid în care o schimbare drastică a leadershipului e mai mult decât necesară.

• Coaliția condusă de euroscepticul Rumen Radev câștigă zdrobitor alegerile din Bulgaria
• Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
• „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
• Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
• Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale

Corlățean are un profil impecabil din anumite puncte de vedere la care PSD e mai mult decât deficitar, pregătire universitară, limbi străine, educație, prestanță și experiență politică suficientă. Mai are o calitate, însă, care e posibil să fi contat decisiv la promovarea lui: el poate trece drept un soi de Călin Georgescu social-democrat. Pentru că senatorul e profund religios și nu de fațadă, iar mesajele cu iz creștin ale lui Georgescu au redeșteptat interesul publicului pentru altceva decât discursurile bruxelleze scorțoase și globalist-progresiste.

Riscul e foarte mare, însă: Corlățean e penticostal într-o țară ultraortodoxă, iar prestațiile sunt exagerat de calate pe discursul biblic.

Se poate obiecta că România a avut politicieni de mare anvergură cu altă religie decât cea străbună. Coposu era catolic, Klaus Iohannis evanghelist, Ion Iliescu de-a dreptul ateu, iar asta nu a contat prea mult. Sigur că Emil Constantinescu a punctat teribil cu legendara întrebare „Credeți în Dumnezeu, dle.Iliescu?”, dar e greu de crezut că asta i-a asigurat victoria.

Problema serioasă, însă, e că niciunul dintre cei menționați nu a folosit discursul biblic în mod curent și apăsat în spațiul public, precum Corlățean.

Senatorul vorbește în discursuri despre „frații și surorile noastre”, merge la întrunirea polițiștilor creștini, cere îmbrățișări în ședințe de partid, are nepoți (fiind bunic de tânăr) botezați Joel și Nathan și, în general, cu excepția emisiunilor TV, vorbește ca un veritabil pastor. Nu s-a prea simțit asta în spațiul public pentru că senatorul a fost ceva mai discret în ultimii ani, nu e ce s-ar numi un comunicator fervent, o vedetă TV.
Postura de candidat la șefia PSD va aduce obligatoriu, însă, o schimbare a agendei.

Referirile sale biblice sunt infinit mai ample decât ale lui Călin Georgescu. Acesta le utilizează de regulă doar pentru a sublinia anumite poziționări, în timp ce la Corlățean ele par să reprezinte baza discursivă. Am putea vorbi chiar de un caz unic în politica autohtonă.

Există avantaje și dezavantaje pentru el, ca politician, din apartenența la penticostalism, din păcate, însă, o analiză, chiar dacă nu foarte profundă, ar releva mai degrabă dezavantaje.

Să o luăm metodic.

Comunitățile penticostale sunt adesea percepute (chiar de adversari) ca având standarde morale stricte, disciplină, respingerea corupției și a viciilor — imagine ce poate fi valorificată într-o campanie. Un politician penticostal poate transmite ideea că „nu vine din sistem” și nu e legat de rețelele tradiționale de putere.

În contextul politic românesc, unde religia joacă un rol semnificativ în identitatea națională și în campaniile electorale, un lider de partid, chiar potențial candidat la președinția României de religie penticostală ar putea întîmpina atît oportunități, cît și obstacole majore. România este o țară majoritar ortodoxă, conform recensămîntului din 2021, unde aproximativ cca.85% din populație se declară ortodoxă, în timp ce penticostalii reprezintă doar circa 0,6-1,5% (cu o creștere notabilă în ultimii ani, mai ales printre comunitățile de romi).

Penticostalismul este perceput uneori ca o „sectă” în discursul tradiționalist ortodox, iar protestanții sunt numiți, relativ peiorativ, „pocăiți”, ceea ce amplifică dezavantajele.

Un astfel de candidat ar putea beneficia de anumite nișe, doar dacă își manifestă religia ca un element de diversitate sau de valori morale puternice.

Penticostalii, deși o minoritate subțire, sunt organizați în comunități active (biserici, asociații), care ar putea mobiliza voturi loiale. De exemplu, creșterea ponderii romilor în confesiunea penticostală (de la 19,6% în 2011 la 23,6% în 2021) ar putea atrage sprijin din aceste grupuri, mai ales în zone rurale sau urbane periferice, unde evanghelicii au influență. Candidatul ar putea forma alianțe cu alte minorități protestante (baptiști, adventiști), care împreună reprezintă circa 2-3% din populație, creând o bază electorală solidă în Transilvania sau Banat.

Ar beneficia și de o imagine de diversitate și toleranță în context european: într-o Românie integrată în UE, religia minoritară ar putea fi prezentată ca un avantaj pentru un profil pro-occidental, tolerant și modern, mai ales în ochii unei părți a electoratului urban și tânăr. Poate fi, deci, un simbol al diversității și al libertății religioase.

Penticostalii promovează principii morale stricte (familie tradițională, anti-avort, etică a muncii), care rezonează cu electoratul conservator ortodox. Candidatul ar putea exploata acest lucru în campanii pe teme sociale, atrăgînd voturi de la partide naționaliste sau de dreapta, unde religia este un factor mobilizator.

În alegerile recente, simbolurile religioase au fost folosite pentru a crea un „vot mesianic”, iar un candidat penticostal ar putea poziționa credința sa ca autentică și non-politizată, spre deosebire de ortodocșii acuzați de ipocrizie.

Comunitățile penticostale sunt cunoscute și ca rezistente la persecuții istorice (sub comunism), ceea ce ar putea genera o campanie bazată pe activism local. Avantaj electoral: voturi fidele în circumscripții mici, unde minoritățile pot decide alegeri locale sau parlamentare, ajutând ascensiunea partidului.

Nu în ultimul rând, religia penticostală e americană, apărând peste ocean acum ceva mai mult de un veac, iar un politician adept al ei ar avea din start acces în multe zone politice americane de influență. De altfel, numeroși lideri autohtoni au apelat cu succes în timp la penticostali, baptiști sau adventiști pentru acces în Washington. Un partid cu un președinte penticostal ar putea însemna o deschidere mai largă spre SUA, și e posibil ca asta să urmărească și susținătorii lui Corlățean.

Dezavantajele, pe de altă parte, ar fi predominante, dată fiind influența BOR și percepțiile tradiționaliste, unde religia este legată de identitatea națională.

Vorbim, cum spuneam, de prejudecăți și de stigmatizare ca „sectă”. Într-o societate majoritar ortodoxă, penticostalismul este adesea văzut ca ceva străin, ceva de import, ceea ce ar invita, efectiv, la atacuri în campanie. Oponenții (ex. partide naționaliste ca SOS sau AUR) ar putea exploata acest lucru pentru a-l portretiza pe candidat ca ne-român sau influențat extern. Acest lucru ar eroda voturi în zone rurale, unde BOR are influență masivă și unde religia dictează destul de mult votul.

Pe aceeași linie, BOR, cu rol politic activ (ex. în referendumul pentru familie din 2018), s-ar putea mobiliza puternic împotriva unui candidat penticostal, văzându-l ca o amenințare la hegemonia sa. În alegerile recente, simbolurile religioase au fost folosite pentru radicalizare, ceea ce ar duce la pierderea voturilor conservatoare ortodoxe.

Bază electorală ar fi limitată și fragmentată. Cu doar 1% din populație, penticostalii oferă puține voturi directe, iar candidatul ar depinde de alianțe cu partide majore, care ar putea evita asocierea pentru a nu aliena electoratul ortodox.

În alegeri prezidențiale, spre exemplu, unde votul este personalizat, religia minoritară ar putea duce la absenteism sau la destule voturi anti.

Media tradițională, influențată de narative ortodoxe, ar putea amplifica dezavantajele, ducînd la o imagine de neavenit. În plus, după alegeri ca cele din 2024-2025, cînd radicalismul a crescut, un candidat penticostal ar putea fi văzut în viitor ca diviziv, reducând șansele de coaliții post-electorale.

Peste toate, „spartanismul” penticostalilor poate fi o sabie cu două tăișuri: atitudinea restrictivă față de consumul de alcool, de tutun, de muzica și dansul prea îndrăznețe, de divorț șamd ar putea să nu fie pe placul unui segment important al unui popor cam chefliu de felul lui.

În concluzie, dezavantajele par să bată avantajele, mai ales într-un climat electoral marcat de naționalism și influență religioasă, unde majoritatea ortodoxă favorizează candidați „tradiționali”.

Se pot aplica, desigur, strategii pentru a transforma dezavantajele în atuuri, cum ar fi mesaje unificatoare, sublinierea faptului că președintele reprezintă toți cetățenii, nu doar comunitatea sa religioasă, evitarea militantismului religios, păstrarea discursului în zona valorilor universale (integritate, muncă, compasiune), nu a dogmei, alianțe publice cu lideri ortodocși moderați, pentru a demonstra respect și cooperare interconfesională.

De asemenea, accent pe merit personal, nu pe identitate: evidențierea realizărilor profesionale și politice, nu doar apartenența religioasă.

Din păcate, dacă se vrea atacarea lui Titus Corlățean pe subiectul prestației religioase, nu i-ar servi prea mult evitarea discursului biblic, pentru că există deja suficiente înregistrări în spațiul public care vor putea fi folosite de adversarii săi. Înregistrări care putem spune că sunt destul de neobișnuite pentru publicul de la noi și care fac din Corlățean din punct de vedere religios un Călin Georgescu pe steroizi.