Ziua Trianonului

În fiecare an, la 4 iunie, începând din 2021, este marcată Ziua Tratatului de la Trianon, instituită prin Legea nr. 256/2020.

• Apa Nova investește 49 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare
• Grindeanu: Cer secretarilor de stat și prefecților PSD să își prezinte demisiile
• Proiectul de lege privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice a intrat în procedură de urgență
• Gruia Stoica, GFR: Autoritățile invocă raționalizarea consumului de energie și, în același timp, favorizează transportul cu cel mai mare consum de motorină
• AUR și PSD, front comun împotriva Guvernului Bolojan. 5 mai, data votării moțiunii de cenzură

În urmă cu 105 ani, la 4 iunie 1920, era semnat la Palatul Trianon de la Versailles, Tratatul între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, învins în Primul Război Mondial. Tratatul a stabilit frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, România și Cehoslovacia. Semnatarii Tratatului au fost, pe de o parte, Franța, Marea Britanie, Italia, Statele Unite, Japonia, România, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Cehoslovacia și alte nouă state, și Ungaria, de cealaltă parte.

Drumul făcut de România până în acest punct a fost plătit cu sânge și lacrimi, cu uriașe eforturi materiale, deoarece a trebuit să continue Marele Război, prin campania anti-bolșevică din Ungaria din 1919, ca o etapă suplimentară a negocierii și semnării tratatului de pace de la Trianon, la 4 iunie 1920.

În preambulul Tratatului se consemna că documentul a fost semnat de Statele Unite ale Americii, Imperiul Britanic, Franța, Italia și Japonia „puteri desemnate în Tratatul de față ca principalele puteri aliate și asociate”, și de alte douăsprezece state, printre care România, Cehoslovacia și Statul Sârbo-croato-sloven, acestea din urmă „constituind împreună cu Principalele puteri […] puterile aliate și asociate de o parte și Ungaria de altă parte”. Tratatul conținea 364 de articole grupate în 14 părți, ce cuprindeau la rândul lor alte capitole și anexe și se încheia cu un protocol și o „declamațiune”. Din partea României documentul a fost semnat de doctorul Ion Cantacuzino, ministru de stat, și Nicolae Titulescu, fost ministru, secretar de stat, iar din partea Ungariei, de Gaston de Bernard, ministrul muncii și ocrotirii sociale, și Alfred Drasche Lazar de Thorda, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar.

Primele 26 de articole cuprindeau statutul Societății Națiunilor, document care se regăsește în textul tuturor tratatelor de pace încheiate după Primul Război Mondial. Articolele de la 27 la 35 inclusiv fixau frontierele Ungariei, fiind stabilite granițele noului stat ungar cu Austria, cu Statul Sârbo-croato-sloven, cu România și cu Cehoslovacia. Secțiunea a III-a din Partea a II-a, intitulată ‘fruntariile Ungariei’, cuprindea trei articole privitoare la România, de la 45 la 47. Art. 45 stipula că Ungaria renunța în favoarea României la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei astfel cum sunt fixate la art. 27, Partea a II-a și „recunoscute prin prezentul tratat sau prin orice alte tratate încheiate în scop de a regula afacerile actuale, ca făcând parte din România”. Art. 46 instituția o comisie formată din șapte membri” […] din care cinci vor fi numiți de Principalele puteri aliate și asociate, unul din România și unul din Ungaria”, care, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a tratatului, urma să înceapă activitatea de fixare la fața locului a traseului liniei de frontieră descrisă în art. 27-35, potrivit lucrării „Tratatele de pace ale României (1918-1920)” (Horia Vladimir Ursu, Editura C. H. Beck, 2014).

România confirma Ungariei, la art. 47, angajamentul ei de a consimți „inserțiunea” într-un tratat încheiat cu puterile aliate și asociate, ocrotirea ‘intereselor’ minorităților ‘[…] și pentru a ocroti libertatea tranzitului și a aplica un regim echitabil comerțului celorlalte națiuni’. Secțiunea a VI-a „protecția minorităților” deci și a românilor care prin forța lucrurilor rămâneau în Ungaria, instituia obligația Budapestei ca prin nicio lege interioară să nu modifice stipulațiile din art. 54-60 inclusiv, acestea reprezentând „[…] obligațiuni de interes internațional […] puse sub garanția Societății Națiunilor”, modificarea fiind posibilă a fi făcută numai „[…] de o majoritate a Consiliului Societății Națiunilor”.

Art. 74 stipula recunoașterea de către Ungaria a frontierelor Austriei, Bulgariei, Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo-croato-sloven și ale statului Cehoslovac, așa precum fuseseră ele stabilite la Conferința de la Paris, Budapesta fiind obligată, prin art. 77 să remită semnatarilor tratatului de pace „fără întârziere […] arhivele, registrele, planurile, titlurile și documentele de orice natură ce aparțin administrațiilor civile, militare, financiare, judecătorești sau altele, ale teritoriilor cedate”.

Tratatul de pace cu Ungaria cuprindea și câteva prevederi care au constituit baza rescrierii statului internațional al Dunării. Acesta fusese afectat atât de acțiunile Germaniei, cât și de cele ale Austro-Ungariei în timpul Primului Război Mondial, atunci când Dunărea devenise practic un curs de apă interior aparținând celor două imperii. Astfel, în Partea a XI-a, în articolul 275 „se declara Dunărea curs de apă internațional de la Ulm și până la Marea Neagră.” Art. 286 prevedea înființarea unei „Comisii internaționale”, formată din „2 reprezentanți ai statelor riverane și din câte un reprezentant din fiecare stat riveran ce urma a face parte din Comisia Europeană a Dunării.”

Tratatul de la Trianon a fost votat în cele două camere ale Parlamentului de la București, în 17 și 26 august 1920, iar legea pentru ratificare a fost promulgată prin decret regal la 30 august 1920, documentul intrând în vigoare la 26 iulie 1921. Parlamentul Ungariei a dezbătut și a votat legea pentru ratificarea Tratatului de la Trianon, la 11-13 noiembrie 1920.

După încheierea Marelui Război, mai multe tratate, care au consfințit frontierele României Întregite, au fost încheiate între anii 1919-1920, în cadrul Conferinței de pace ale cărei lucrări au fost deschise la Versailles, la 18 ianuarie 1919, în Sala Oglinzilor, de Raymond Poincare, președintele Franței. Din partea României au fost implicate în acțiunile Conferinței de pace de la Paris, prin demersurile diplomatice de rigoare, guvernele conduse de Ion I.C. Brătianu (1919), Arthur Văitoianu (1919), Alexandru Vaida Voevod (1919-1920) și Alexandru Averescu (1920-1921).

Tratatul cu Austria, semnat la St. Germain (10 septembrie 1919) și acceptat de România la 10 decembrie 1919, însemna recunoașterea și în acest cadru a legitimității unirii Bucovinei cu România, realizate de facto și de jure prin hotărârea românilor bucovineni din noiembrie 1918. Prin Tratatul de la Neuilly-sur-Seine, încheiat la 29 noiembrie 1919, între Puterile Aliate și Asociate cu Bulgaria, semnat de România tot la 10 decembrie 1919, se reconfirma frontiera româno-bulgară, așa cum fusese ea stabilită prin Tratatul de pace de la București din 1913. Ca o completare a tratatelor de la Saint Germain și Trianon, la 10 august 1920 a fost semnat un alt tratat între Puterile Aliate și Asociate și Polonia, România, Statul Sârbo-croato-sloven și statul Cehoslovac privitor la unele hotare ale acestora, menit să asigure suveranitatea statelor arătate asupra teritoriilor naționale recunoscute. Tot la 10 august 1920, la Sevres, a fost semnat Tratatul de pace cu Turcia prin care aceasta recunoștea noilor state create, în urma destrămării Austro-Ungariei, frontierele naționale. La 28 octombrie 1920, a fost semnat Tratatul prin care se recunoștea suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut, Nistru și Marea Neagră. Totodată, s-au purtat negocieri privind clauzele financiare, libertatea navigației și regimul internațional al Dunării, notează lucrarea „Din istoria României 1918-1921. Probleme ale vieții politice, economice și sociale”. 

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat la 21 octombrie 2019. A fost prezentat, la 28 octombrie, în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. La 13 mai 2020, a fost adoptat de Camera Deputaților, cu 235 voturi pentru, 21 contra și 25 de abțineri. Președintele României a formulat o sesizare de neconstituționalitate la 11 iunie, respinsă la 8 septembrie 2020, de Curtea Constituțională prin DECIZIA nr. 592 din 15 iulie 2020. La 17 septembrie, cererea de reexaminare solicitată de Președintele României a fost înaintată la Senat. În ședința din 30 septembrie 2020, Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon (L459/2019-procedură de urgență – reexaminare la solicitarea Președintelui României), cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituția României. La 3 noiembrie 2020 a intrat în dezbatere în plenul Camerei Deputaților și, în aceeași zi, a fost adoptată cu 175 de voturi pentru, 23 contra, 85 de abțineri și o persoană nu a votat.

Inițiatorii proiectului de lege pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon au fost senatorii PSD, Titus Corlățean și Nicolae Șerban, care în expunerea de motive au amintit că Tratatul de la Trianon „este parte integrantă a sistemului de tratate de pace de la Versailles, care au pus capăt primei conflagrații mondiale și au confirmat de drept mutațiile intervenite în relațiile internaționale, după lungi ani de conflict. Tratatul de la Trianon a însemnat nu doar consfințirea juridică a revenirii Transilvaniei la Patria Mamă, România, ci și conformarea drepturilor politice și civile ale românilor care constituiau populația majoritară în acest teritoriu. De asemenea, Tratatul de la Trianon a consacrat realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Austro-Ungar, care a permis națiunilor care trăiau în acest imperiu să-și formeze, după Primul Război Mondial, propriile state naționale.”

„Prin Legea 256/ 2020, pe care am avut onoarea să o inițiez în Parlament, România marchează astăzi, cu respect și recunoștință pentru memoria înaintașilor care și-au dat jertfa supremă în Primul Război Mondial și pentru toți cei care au avut o contribuție politică, diplomatică, militară, în plan religios-spiritual etc, Ziua în care, prin Tratatul de pace încheiat în 1920 cu entitatea învinsă Ungaria de cele 16 Puteri Aliate și învingătoare în Marele Război, între care și România, prin care a fost recunoscută unirea Transilvaniei cu Patria-Mamă, România. În acest fel, au fost recunoscute și drepturile civile și politice pe care românii majoritari din Transilvania nu le avuseseră în timpul Dualității Austro-ungare.

Ziua este importantă ca simbolistica națională fundamentală pentru națiunea română și mai ales pentru tânăra generație. Să încercăm mai mult să spunem celor tineri care ne este istoria, cine suntem și ceea ce au săvârșit, cu călăuzirea bunului Dumnezeu, Înaintașii noștri!”, a transmis Titus Corlățean.