După ce a Klaus Iohannis a cerut ca Teodor Meleșcanu să plece din guvern, ministrul de Externe a declarat că „președintele are dreptul să-și exprime orice opinie”.
Teodor Meleșcanu a intrat în direct la Antena 3 și a declarat președintele ar trebui să aibă o bază pentru a a cere demiterea sa.
De asemenea, ministrul a declarat că de întreaga situație din străinătate vinovat este chiar președintele.
„Domnul președinte are dreptul să își exprime orice opinie. Când vorbim de o demitere, trebuie să avem și o bază pentru a cere demiterea cuiva, nu doar pe bază de gânduri, întrebări. Pur și simplu, vinovat este președintele Iohannis, care la două săptămâni după ce am stabilit care sunt secțiile de votare, la propunerea ambasadelor, și am ajuns la un număr de 441, dânsul a anunțat că va face referendum în aceeași zi. În consecință, din 2 minute, cât durează votul, având referendumul băgat peste votul pentru europarlamentare, a ajuns să dureze 6 minute votul şi nu au avut cum să voteze toți ”, a declarat Meleșcanu la Antena 3.













































