Liderii Franţei şi Germaniei, care au pierdut alegerile europene, nu-i pot impune opţiunile Giorgiei Meloni şi nu o pot izola pe şefa guvernului italian, care, spre deosebire de ei, a obţinut o victorie importantă la aceste alegeri şi al cărei grup din Parlamentul European (PE), Conservatori şi Reformişti Europeni (ECR), ar trebui să ia locul Verzilor în viitoarea majoritate a PE, a afirmat marţi vicepremierul şi ministrul de externe italian Antonio Tajani, informează Agerpres.
- AUR a readus în Parlament un nume pe care sistemul a încercat să-l scoată din memoria românilor: Mircea Eliade
- Ce a transmis, de fapt, Ilie Bolojan în discursul de azi
- Bolojan s-a numit interimar la ministerul Energiei
- Rețineri la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Procurorii cer astăzi arestarea pentru 30 de zile
- Miniștrii PSD au demisionat: „Guvernul nu mai are legitimitate”
Tajani, care este liderul fostei formaţiuni a lui Berlusconi Forza Italia, a făcut aceste remarci pe fondul informaţiilor în sensul că unele ţări au fost „şocate” de presupuse tentative franceze şi germane de a o izola pe Meloni în discuţiile postelectorale vizând distribuirea posturilor de conducere din UE.
„Nu am fost prezent ieri la întâlnirea de la Bruxelles, dar cu siguranţă există întotdeauna o încercare din partea unor forţe care au pierdut alegerile să-şi impună opţiunile, să impună legea perdantului”, a spus Tajani, referindu-se la preşedintele francez Emmanuel Macron, care a obţinut jumătate din voturile formaţiunii Adunarea Naţională (RN, extrema dreaptă) şi a reacţionat convocând alegeri anticipate, şi la cancelarul german Olaf Scholz, al cărui Partid Social Democrat de centru-stânga SPD a pierdut şi locul al doilea, după CDU (conservatori, centru-dreapta), în favoarea formaţiunii de extremă dreapta Alternativa pentru Germania.
Comentând zvonurile în sensul că mai multe ţări au fost şocate de dorinţa aparentă a Franţei şi Germaniei de a o izola pe Meloni, Tajani a subliniat că „nu se poate încerca schimbarea rezultatului alegerilor şi a voinţei cetăţenilor cu operaţiuni de palat”.
„Trebuie să se ţină cont de rezultatul alegerilor, porţile majorităţii trebuie deschise faţă de ECR, nu faţă de Verzi”, a apreciat şeful diplomaţiei italiene.













































