Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, va efectua, astăzi, o vizită la Bucureşti, în cursul căreia are programate întâlniri cu premierul Victor Ponta şi cu omologul român, Titus Corlăţean.

Intern

Ministrul olandez de Externe vine astăzi la Bucureşti

Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, va efectua, astăzi, o vizită la Bucureşti, în cursul căreia are programate întâlniri cu premierul Victor Ponta şi cu omologul român, Titus Corlăţean.

 

Vizita lui Timmermans vine la puţin timp după publicarea raportului MCV pentru România şi Bulgaria.

De altfel, ministrul Frans Timmermans are prevăzute şi întâlniri cu oameni de afaceri olandezi din România, dar şi cu reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale.

Potrivit MAE olandez, discuţiile cu reprezentanţii ONG-urilor au ca temă statul de drept şi buna guvernare.

Conform MAE român, vizita ministrului olandez reprezintă o ocazie pentru diversificarea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale româno-olandeze şi se înscrie în dialogul politico-diplomatic dintre cele două ţări.

În cadrul convorbirilor, cei doi miniştri de Externe vor avea un schimb de opinii asupra modului în care poate fi dinamizată relaţia bilaterală, atât la nivel politic cât şi la nivel sectorial. Vor fi abordate aspecte ce ţin de intensificarea şi diversificarea cooperării economice, care să consolideze poziţia Regatului Ţărilor de Jos de prim investitor în România, dar şi să stimuleze investiţiile româneşti în această ţară. Totodată, vor fi dezbătute subiecte de interes comun de pe agenda europeană, cu accent pe dosarele de actualitate: securitatea energetică, politica de extindere a UE, Parteneriatul Estic, cu accent pe Republica Moldova, evoluţii instituţionale la nivel european în 2014. O atenţie particulară va fi acordată agendei regionale, dar şi subiectelor de interes ale agendei internaţionale, precum evoluţiile din Orientul Mijlociu, mai precizează MAE român.

Olanda este ţara care s-a opus de cele mai multe ori aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top