Actual

Moment emoționant la Sinteza Zilei: „Mi-aș da viața pentru ele”

Sora Sorinei din Baia de Aramă, dar și cel căruia fetița îi spune tati, Vasile Șărămăt, au relatat, luni, 8 iulie, la Sinteza zilei, detalii neștiute din viața copilei, dar şi cum s-a derulat cu adevărat procedura de adopție.

Adelina, sora şi naşa de botez a Sorinei, a povestit că nu a mai vorbit cu fetiţa de 18 zile, deși a încercat să ia legătura de nenumărate ori cu familia Săcărin.

„Timpul trece și nimeni nu ia nicio măsură în legătură cu Sorina. Deja suntem peste măsură de îngrijorați, să nu aflăm nimic despre ea. Doamnele au mai și spus că fetița ar fi bolnavă. Nu știu de ce nu ar duce-o la spital dacă cred că e bolnavă. Și-i fac și poze pe deasupra că e foarte fericită – se cam încurcă în declarații”, a declarat sora Sorinei la Antena 3.

Adelina a povestit cum au trecut toate aceste zile pentru familia lor, dar, în special pentru Andreea. Aceasta i-a transmis şi un mesaj Sorinei, spunându-i că o așteaptă acasă.

„E ca și cum ne-ar fi luat o parte din noi, nu mai suntem compleți. Simțim un gol și asta mai ales pentru felul în care a ne-a fost luată. Nici măcar nu ni s-a permis să ne luăm la revedere, să ne îmbrățișăm. Nu cred că e omenește așa, să iei un copil care practic a trăit la noi 7 ani de zile”, a spus cu lacrimi în ochi Adelina.

Ea a mai mărturisit că, în cazul în care li s-ar întâmpla ceva celor două fetiţe, Andreea şi Sorina, ar fi gata să-şi dea viaţa pentru ele.

Adelina: Dacă ar trebui să aleg între viaţa mea şi a lor, nu aş sta nicio secundă şi aş alege să trăiască ele şi eu nu.

Mihai Gâdea: Ţi-ai da viaţa pentru ele?

Adelina: Da.

„Să știi că nu o sa te condamnăm niciodată dacă tu o sa alegi ca să pleci cu familia aceea. Tu trebuie să faci exact ce simți și ce-ți dorești. Când o să ne întâlnim să nu crezi că vrem să te șantajăm noi emoțional – tu trebuie să faci exact ceea ce-ți dorești. Dacă tu vrei să pleci cu domnii, ești liberă! Dar, dacă nu vrei, te așteptăm cu brațele deschise.

Aș vrea ca oamenii să nu ne mai condamne și să vadă prin ochii noștri. Sunt foarte mulți care spun că Sorinei îi va fi foarte bine în America. Dacă vrei să ajungi un om, poți să ajungi și la noi în România. Și când ești crescut cu iubire și ți se oferă ce vrei sunt convinsă că poți să ajungi și la noi în România ce-ți dorești, pentru că noi o să te sprijinim tot timpul, atât pe tine, cât și pe Andreea.

Nici nu vreau să mă gândesc că tu o să pleci. Mă gândesc și la Andreea cum o să meargă ea la școală fără tine. Când era bolnavă Andreea, Sorina nici nu voia să meargă la școală – deci, niciodată nu au mers separat la școală. Niciodată!”, a continuat Adelina.

Avocatul Victor Dumitrică, a afirmat, tot la Sinteza zilei, că familia Şărămăt, clienţii săi, nu sunt într-un război cu familia Săcărin, ci cu statul român care le-a nesocotit drepturile.

„Este vorba de drepturile pe care le aveau cu privire la minoră. Războiul dintre cele două familii cred că are un caracter accesoriu, ca să spun așa, față de interesul superior.

Ceea ce trebuie să primeze în acest caz este interesul Sorinei și nu războiul dintre două familii sau războiul dintre familia Șărămăt și statul român. Pentru că toate bătăliile au fost pierdute de familia Șărămăt întrucât statul român a fost la butoane și s-au dat hotărâri și s-a mers pe o procedură care are la bază numai falsuri”, a spus Victor Dumitrică.

CITIŢI AICI INTERVIUL CU GABRIEL SĂCĂRIN

Ieri, o parte din familia Şărămăt, alături de alţi zeci de oameni au protestat în faţa Guvernului, cerând autorităților să ia măsuri şi să investigheze cazul.

Amintim că solicitarea de suspendare în vederea revizuirii a sentinței de adopție în Cazul Sorinei inițiată de procurorul general a fost respinsă, în 5 iulie. Asta înseamnă că decizia instanței de încredințare a minorei către familia Săcărin rămâne definitivă deocamdată, până la judecarea pe fond a acțiunii inițiate de procurorul general interimar al României. Totuși, Sorina nu poate părăsi România pentru că solicitarea de eliberare a unui pașaport a fost suspendată la solicitarea procurorului general. În același timp, magistrații de la Tribunalul Olt sunt chemați să se pronunțe și pe solicitarea procurorului general de revizuiri a dosarului de adopție.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top