Oamenii timpului nostru

Tot el a imprimat în premieră mondială un disc conţinând concertele numerele 2 şi 3 pentru pian şi orchestră de Serghei Bortkiewicz, a înfiinţat şi condus timp de opt ani Filarmonica din Giurgiu, a înfiinţat o agenţie de impresariat artistic şi a coordonat numeroase proiecte culturale în România şi peste hotare. Numele său este ȘTEFAN DONIGA, un tânăr pianist, născut la Galaţi, în 1979.

Cum reuşiţi să faceți atâtea lucruri simultan?

Aş spune că lucrurile pe care îmi place să le fac sunt mai degrabă diverse, decât numeroase, deşi, dintr-o privire generală, le-aş putea aduna în numai două categorii – artistice şi restul. În aceste activităţi „non artistice” se numără şi unele care nu apar în general în CV-ul meu din programele de sală (cum ar fi gestionarea activităţii a două firme de distribuţie de materiale chimice şi de construcţii). În general fac aceste lucruri într-o formulă nu foarte sănătoasă şi pe care îmi promit mereu să o schimb – anume aceea a ultimei sute de metri, pentru că accept mult prea uşor să mă implic în unele activităţi iar apoi mă găsesc în faţa necesității de a le îndeplini. Atât. Astfel s-au născut multe dintre „realizările” mele diverse ca natură, şi nu pot spune că îmi pare rău că le-am făcut, doar că nu au fost lipsite de emoţii şi tensiune. Fără îndoială însă că ceea ce mă reprezintă într-adevăr sunt activităţile din zona artistică şi, indiferent că organizez un concert sau cânt în el,  plăcerea şi stimularea sunt aceleaşi. Şi, la urma urmelor, având în vedere că, în medie, nu studiez mai mult de trei ore zilnic, e clar că trebuie să fac şi altceva…

Ce vă inspiră? Ce „îl mână în luptă” pe pianistul Ştefan Doniga?

Mă inspiră aproape orice. Găsesc stimuli aproape oriunde. Asta deoarece consider că orice, oricât de banal ar fi, are un sens. Chiar şi un nonsens are un sens. Unul care, dacă e cazul, poate fi extrapolat, reformulat şi apoi exprimat. Artistic sau nu. Şi care te îmbogățește. De studiat, studiez de cele mai multe ori de nevoie – pentru că am de cântat – dar asta nu înseamnă că nu îmi face o enormă plăcere. Doar că nu este o frecvenţă precisă – cine spune că face asta zilnic un număr de ore indiferent în ce condiţii, aproape sigur nu spune adevărul. Cred că, în medie, se adună cam 2-3 ore pe zi de studiu, dar pot fi şi 6, şi 8, depinde cât de sigur mă simt pe un anume repertoriu. Dar cu siguranţă ceea ce mă împinge mereu înainte în acest univers feeric al interpretării muzicale este plăcerea, bucuria inexprimabilă altfel de a tălmăci sensuri. De a spune ceea ce simt şi, adeseori, şi înţeleg.

Cum este percepută România afară, prin prisma muzicii şi elitelor noastre muzicale?

România este o sursă consistentă şi consecventă de valori artistice pe plan cel puţin european. Fie şi numai dacă am vorbi statistic. Aşadar, e evident că imaginea noastră în această direcţie este una mai mult decât pozitivă. Cred însă un lucru: călătorind destul de mult şi chiar locuind o vreme în unele locuri, nu numai din Europa, am sesizat că percepţia aceasta favorabilă nu se referă neapărat la şcoala artistică românească în sine, ca sistem unitar şi coerent de formare a valorilor. Avem maeştri recunoscuţi, e foarte adevărat, dar nu un sistem. Suntem însă unitar apreciaţi pozitiv din perspectiva înzestrării noastre. Românii sunt talentaţi. Asta chiar cred că e o axiomă şi asta creează o imagine generală foarte bună.

Ce alte pasiuni aveţi? În ce alt domeniu credeţi că aţi fi reuşit să performaţi?

Prima mare pasiune alături de muzică este poezia. De fapt, sunt cam acelaşi lucru, de aceea simt asta. Altfel, am o atracţie permanentă pentru lumea ideilor, mă atrage estetica la fel de mult cum mă atrag fizica și geometria. De pildă, îmi par de aceeaşi irezistibilă frumuseţe un eseu al lui Ortega y Gasset şi Teorema lui Pitagora. Dincolo de plăcerile abstracte, practic cu aceeaşi bucurie uşor iresponsabilă sporturi individuale – snowboarding, waveboarding, scufundări – şi îmi place să conduc. Dar dacă nu aş cânta la pian, de fapt dacă nu aş activa în sfera artistică, cu siguranţă aş fi urmat un drum în cercetare matematică sau fizică, asta neînsemnând IT.

Consideraţi că România oferă condiţii decente de muncă/trai unui tânăr artist talentat?

Mă bucur că mă întrebaţi lucrul ăsta. După cum spuneam mai devreme, am locuit (nu am fost turist sau oaspete, ci am locuit ani buni), în diverse perioade din viaţă, în mai multe locuri din lume – Austria, Coreea de Sud, Slovacia. Am locuit în diverse perioade din viaţă, în mai multe locuri din lume. Am revenit acum doi ani în România, locuiesc în Bucureşti şi îmi construiesc o casă aici. La propriu. Asta spune totul despre cum văd eu şansa de a trăi în Vest versus România. Convingerea mea este că dacă ai ceva de spus şi crezi în ceea ce ai de spus, îţi vei găsi locul oriunde, dar mai cu seamă între ai tăi, pentru că ăsta e mediul din care poţi extrage cele mai puternice, cele mai consistente sensuri. Le conţii deja genetic, e mult mai uşor. Se schimbă însă situaţia când vine vorba de studiu – da, a studia în Vest, de fapt într-o instituţie cu adevărat solidă, cred că este o şansă, pentru că este accesul direct către o cultură socială şi profesională autentică, evoluată, modernă. Cu adevărat modernă, şi într-adevăr evoluată, modernă. Cu adevărat modernă, şi într-adevăr evoluată. Că, mai apoi, ar fi minunat dacă cei care studiază s-ar întoarce să apostolească acest modernism şi această cultură în spaţiul de unde au plecat, este deja un subiect separat. Dar sunt convins că, în majoritatea cazurilor, le-ar fi bine.

La ce noi proiecte lucraţi în prezent?

Am în faza de concept un nou spectacol de teatru-dans-poezie-muzică pe care doresc foarte mult să îl realizez alături de minunata echipă de producţie a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, cu care şi anul trecut am avut bucuria de a crea un spectacol fusion recital instrumental-teatru-dans. Voi susţine, în vară şi în toamnă o serie de recitaluri vocal-instrumentale alături de solişti ai Teatrului de Operetă şi Musical şi ai Operei Naţionale din Bucureşti în ţară dar şi la Paris şi la Veneţia, voi prezenta, în ciclul de prime audiţii mondiale din creaţia compozitorului ucrainean Serghei Bortkiewicz, un concert pentru pian şi orchestră la Sibiu, în noiembrie, şi sper din tot sufletul să fiu din nou cooptat în echipa organizatorică a ediţiei de anul acesta (ar fi a VII-a!) a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă” organizat de către Teatrul „Ion Dacian”. Şi sper, anul ăsta, să îmi termin construcţia casei.

Sincer, nu știu care e cel mai dificil dintre aceste proiecte!