Actual

Patriarhia: Susținem vaccinarea cu informarea corectă asupra beneficiilor și a riscurilor

Patriarhia Română a transmis printr-un comunicat că „salută vestea bună a apariției vaccinului care ar putea diminua și stopa actuala pandemie”, însă arată că Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical.

Înalt Prea Sfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a declarat într-un interviu pentru presshub că Biserica va susține Armata în campania de vaccinare și că „știința își spune cuvântul”. „Da, ne vom pune în slujba enoriașilor, în slujba credincioșilor, și vom fi permanent alături de ei, vom sprijini cu tot ce vom putea și vom fi permanent alături de Armată. Nu știu în acest moment cum ne vom organiza, vom decide atunci, dar o vom face. Lucrul important este ca noi să participăm la binele și la viața credincioșilor pentru că ei sunt confrații noștri. Și Dumnezeu iubește toți oamenii”, a declarat IPS Irineu pentru sursa citată.

IPS Irineu a mai spus că preoții s-au rugat pentru ca oamenii de știință să găsească vaccinul împotriva virusului care adeclanșat această pandemie:

„Și noi ne-am rugat la Bunul Dumnezeu, ca oamenii de știință să primească luminare și să realizeze un vaccin, pentru ca oamenii să poată scapa mai ușor de această pandemie. Evident că se vor realiza multe prin acest vaccin și noi ne rugăm acum să nu aiba reacții adverse, pentru că știm că orice vaccin are și o componentă pozitivă, dar și una negativă. După această vaccinare, lucrurile vor fi altfel, nu aș putea să spun că viața își va relua chiar cursul de dinainte, dar, în mod sigur, va fi o viață nouă, conștientă și oamenii se vor bucura în libertate, dar libertate în bine, nu în rău” a mai spus ÎPS Irineu.

Propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte de a implica preoții în campania de convingere a oamenilor să se vaccineze anti-Covid nu a fost agreată de reprezentanții Bisericii Ortodoxe. Astfel, ÎPS Teodosie Snagoveanu, arhiepiscopul Tomisului, a declarat că nu va susține vaccinarea atâta timp cât nu se vor face analize ale vaccinului de către organisme independente.

„Noi nu ne apucăm să facem campanie pentru vaccinare, că nu acesta este rolul nostru. Noi nu facem propagandă politică și nu suntem un vehicul de transmitere a acestui mesaj.

Mai întâi trebuie să cunoaștem ce conține acest vaccin. Noi nu luăm nimic cu ochii închiși. Atât de prudenți trebuie să fim. Mai întâi trebuie să ne documentăm și să știm sigur. Întâi să vedem ce este, nu luăm nimic fără să ne punem la curent.

Există frici în societate foarte copleșitoare. Oamenii întreabă ce să facă, dar le spunem că nu este obligatoriu. Și noi nu recomandăm ce nu cunoaștem. Nu putem face asta până nu se face o analiză pertinentă a vaccinului, trebuie să existe niște specialiști neutri, oameni cu frică de Dumnezeu printre medici, care au conștiință.

Mai întâi trebuie să verificăm, apoi să recomandăm. Pentru că noi lucrăm cu adevărul, care este de la Dumnezeu, acesta este invincibil, nealterat vreodată, dar cele materiale pot fi oricând alterate și nu știm ce pot lovi. Vom cere analiză chimică de laborator să vedem ce conține.

Nu vedeți că și măștile au fost falsificate? Și de unde știm noi că vaccinul nu va avea efecte adverse peste 10 ani sau mai puțin? Am ascultat specialiști care au spus că, dacă nu se lasă o perioadă de testare, nu ai siguranță. Dar politicienii ne spun că ne dau ce este mai bun, dar nici ei nu știu ce dau”, a mai spus ÎPS Teodosie.

Patriarhia a comunicat astăzi că doar specialiștii pot recomanda vaccinul, nu preoții.

„Pentru succesul campaniei de vaccinare anti-Covid 19, este necesară informarea corectă a populației cu privire la unele aspecte, precum caracterul voluntar, gratuit și sigur al actului de vaccinare, a faptului că acesta este un drept, și nu o obligație.

În legătură cu caracterul sigur al actului de vaccinare, cei care au autoritatea profesională și morală să recomande un vaccin absolut nou şi descoperit recent sunt exclusiv specialiștii din domeniul medical respectiv.

În acest sens, Patriarhia Română salută vestea bună a apariției vaccinului care ar putea diminua și stopa actuala pandemie, însă Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical. Cu atât mai mult, în cazul unui vaccin recent care nu a mai fost folosit și despre care specialiștii în domeniu se pronunță ei înșiși în mod gradual sau diferit.

Poziția Patriarhiei Române, care prețuiește știința medicală și multele beneficii ale acesteia, a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind însă constant necesitatea esențială a respectării riguroase a principiilor de natură etică: consimţământul informat al persoanei, descrierea clară a beneficiilor şi a riscurilor, asumarea responsabilității concrete în cazul în care vaccinarea produce efecte adverse asupra sănătății persoanei vaccinate.

În concluzie, vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni.
În acest mod, teama şi ezitarea vor fi învinse de încredere şi speranţă”, arată Patriarhia.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top