Mii de oameni au stat la coadă ore întregi și sâmbătă pe Dealul Patriarhiei pentru a se închina la moaște.

Intern

Pelerinaj la Mitropolie – ziua a patra: 60.000 de oameni s-au închinat la moaște

Pe 27 octombrie se sărbătorește Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.

Timp trei zile, peste 60.000 de pelerini au venit din toată țara și s-au închinat la moaștele Șfinților Împărați Constantin și Elena, Cuviosului Dimitrie cel Nou și Sfântului Ierarh Nectarie.

Mii de oameni au îndurat frigul în noaptea de vineri spre sâmbătă, stând sub cerul liber și așteptând să ajungă la raclele cu osemintele sfinților. Au existat cazuri în care oamenii au stat la coadă și câte 18 ore, conform Romania TV.

Crucea Roșie a venit în sprijinul enoriașilor oferindu-le acestora ceai cald, pentru ca aceștia să reziste temperaturilor reci de pe timpul nopții. “În primele trei zile de pelerinaj au fost la corturile Crucii Roșii aproximativ 270 de persoane. Trebuie să menționez că nu au fost cazuri medicale grave”. În majoritatea cazurilor a fost nevoie de ajutorul Crucii Roșii din cauza “frigului, oboselii și orelor multe pe care (pelerinii n.r.) le-au așteptat în rând”, a declarat un reprezentant al organizației.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top