Khatia Buniatishvili, de origine  georgiană, locuiește în prezent la Paris și este cetățean francez.
Foto Xavier Renaudin
Cultură

Pianul, plaja și pianista

An de an, la finalul lunii iulie, are loc Festivalul Un Violon sur le sable, chiar pe plaja de la Royan, în sudul Franței. Publicul de aici o adoră pe pianista Khatia Buniatishvili și nici ea nu îl dezmăgește. N-a făcut-o nici anul acesta.

Pianul pe nisip

În anii trecuți, tânăra pianistă a avut mereu rezervată o seară pentru a susține un concert simfonic. În 2018 a cântat Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Serghei Rachmaninov, concert ce reprezintă emblema ei și cu care a făcut turnee în toată lumea. În anii 2019 și 2021, a cântat  Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Piotr Ilici  Ceaikovsky, iar anul acesta, în seara deschiderii Festivalului Un violon sur le sable, a interpretat din nou romanticul Concert nr. 2 pentru pian și orchestră de Serghei Rachmaninov.

Festivalul de la Royan durează o săptămână și în fiecare ediție prezintă concerte de muzică clasică, seri de operă și chiar de jazz Foto Xavier Renaudin

Surpriza mult așteptată a acestei ediții a fost recitalul său Un piano sur le sable, duminică, 24 iulie 2022, o repetare a recitalului ei din 2017 din cadrul aceluiași festival.

Un pian singur, așezat în mijlocul scenei, amplasată pe plaja Grande Conche. Ecrane enorme încadrează scena. Pianista în rochie roșie, care îi complimentează corpul feminin, zâmbind și trecându-și mâna prin buclele negre și strălucitoare și trimițând des bisous publicului, se îndreaptă cu determinare spre instrumentul Yamaha. Recitalul cuprinde piese din albumul ei Labyrinth, lansat în 2020, un album caracterizat de calm, piese reflexive și interiorizare, tandrețe și delicatețe.

Patosul ei s-a dezlănțuit în polonezele lui Chopin, dar cu același patos a construit o interpretare pur și simplu arhitectonică și sofisticat polifonică în Preludiile și fugile lui Bach. Aria pe coarda sol a lui Johann Sebastian Bach a răsunat simplu și delicat, precum și Ständchen al lui Franz Schubert în transcripția lui Franz Liszt. Din program n-a lipsit La javanaise, mica bijuterie a lui Serge Gainsbourg, atât de potrivită cu decorul în care a avut loc recitalul.  Muzica s-a îmbinat cu vântul, cu sunetul mării, cu cântecul păsărilor, creând o feerie specială. Khatia a împletit piesele romantice cu cele baroce, lucrările calme cu cele de virtuozitate, într-o paletă coloristică proprie ei. Pianista iubește extremele, trece de la cel mai timbrat fortissimo, la cel mai catifelat pianissimo, și își asumă libertăți și rubato care o fac să se distingă de ceilalți pianiști.

Khatia Buniatishvili a fost supranumită Betty Boop a pianului, după celebrul personaj de animație Foto Xavier Renaudin

O premieră în muzica clasică

Aproape 50.000 de oameni au aplaudat-o anul trecut și nici anul acesta numărul nu a fost mai mic. Desigur că recitalul de o oră și un sfert s-a terminat cu standing ovations, așa cum se termină fiecare concert al ei. Organizatorii festivalului spun că acest eveniment a fost unic în lumea muzicii clasice, deoarece niciodată până acum și nicăieri în lume nu a mai avut loc un recital în aer liber cu un singur instrumentist, la care să asiste un public atât de numeros. Dacă cineva era potrivit pentru această premieră, atunci nu putea fi altcineva decât Khatia Buniatishvili, cea mai solicitată pianistă, în acest moment, din lume. Generozitatea organizatorilor pentru toate spectacolele din festival a constat în faptul că deși biletele în tribune au costat în jur de 20 de euro, oamenii aflați pe plajă, și care nu ocupau niciun scaun, au putut să asculte toate concertele gratis.

Seara s-a încheiat cu un foc de artificii spectaculos precum și recitalul pianistic. Foto Xavier Renaudin

Rețeta succesului ei

Cu ce cucerește Khatia ascultătorii? Virtuozitatea sa este sclipitoare, tempourile pe care le alege aduc freamăt muzicii și strălucire, dar în egală măsură atrage expresivitatea ei și tandrețea pe care o imprimă momentelor de cantabilitate. Acestea se combină cu focul și forța ei dramatică.

Faptul că este și frumoasă și se îmbracă feminin este un plus în această combinație uluitoare de talent, inteligență și bunătate. Khatia zâmbește mereu, este caldă și atentă, are câteva secunde pentru toți fanii care o asaltează și nu pare vreodată obosită.

Pianista a cântat și în România, în 2017, în cadrul Festivalului George Enescu, Concertul pentru pian și orchestră de Robert Schumann și, în decembrie 2018, la Ateneul Român, publicul nostru a putut să audă interpretarea ei emblematică în Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Serghei Rachmaninov.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top