Raluca_Turcan a anunțat că PNL a sesizat CCR cu privire la modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaților
Actual

PNL a depus sesizare de neconstituționalitate la CCR

Partidul Naţional Liberal a depus la CCR o sesizare de neconstituţionalitate privind modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor, a anunţat, marţi, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.

Citește și: Kovesi audiată de procurori cu dosare la DNA

Legile Justiţiei se întorc în Parlament pentru dezbatere, ca urmare a sesizărilor PNL la CCR pe aceste legi declarate şi acceptate ca fiind neconstituţionale. Din nefericire, majoritatea PSD-ALDE a încercat prin modificarea regulamentului să obstrucţioneze dreptul Opoziţiei parlamentare de a susţine amendamente şi a dezbate în plenul Camerei Deputaţilor amendamentele respinse şi proiectele de lege. Este nevoie mai mult decât oricând ca Parlamentul României să fie forul de dezbatere şi legiferare prin oferirea de argumente solide fundamentate, prin ascultarea vocii Opoziţiei şi luarea deciziilor în mod democratic. Este inadmisibil comportamentul PSD-ALDE care urmăreşte să modifice legile în interes personal, să blocheze dreptul fundamental al Opoziţiei şi să confişte această instituţie – Parlamentul României – pentru interesele personale sau de grup prin încălcarea dreptului democratic. Aşadar, PNL a sesizat CCR, am depus astăzi această sesizare de reacţie la modificarea regulamentului prin îngrădirea dreptului Opoziţiei de a susţine amendamente în plenul Camerei Deputaţilor”, a afirmat Raluca Turcan la Parlament.

În document, PNL solicită CCR să constate neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 98/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, „deoarece a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, act cu putere juridică infraconstituţională, fapt care atrage încălcarea dispoziţiilor art.1 alin.(5) din Constituţia României, cât şi ale dispoziţiilor art.74 alin.(1) şi ale art.147 alin.(4) din Constituţie”, informează Agerpres.

În fapt, la data de 13 decembrie 2017, Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.98/2017 a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu respectarea prevederilor art. 76, alin.(2) din Constituţia României, republicată. Adoptarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.98/2017 s-a realizat cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, în sensul că dispoziţiile art.2 cu referire la art.120 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu corespund obiectului de reglementare propus de iniţiatorul propunerii de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, domnul deputat Ioan Muntean. (…) Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.98/2017 încalcă principiul reprezentării proporţionale în funcţiile de conducere ale Camerei Deputaţilor conform configuraţiei iniţiale a camerei inferioare a Parlamentului României, intervenind brutal, prin dispoziţiile de modificare şi completare ale art.46 alin.(81), în autonomia asigurată de Regulamentul Camerei Deputaţilor grupurilor parlamentare de a-şi desemna, conform voinţei proprii a membrilor săi, reprezentanţii în funcţiile de conducere ale comisiilor permanente de specialitate din Camera Deputaţilor”, se arată în document.

Citește și: Ziua bilanțului

Potrivit PNL, principiul reprezentării proporţionale a grupurilor parlamentare, conform configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor, a fost consacrat de Curtea Constituţională prin mai multe decizii în care a arătat că respectarea criteriului configuraţiei politice rezultate din alegeri protejează voinţa poporului român exprimată prin vot în cadrul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României, inclusiv ca mijloc de protecţie a Opoziţiei parlamentare.

 

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top