“Haideţi să recunoaştem, Victor Ponta nu s-a simţit niciodată în largul lui cu mine în preajmă. Aşa că demisia mea rezolvă şi alte probleme colaterale, care nu sunt ale mele”, a punctat Vosganian, într-o conferinţă de presă.
Când i s-a cerut să detalieze, Vosganian a răspuns: “Ar însemna să duc discuţia prea departe şi vă mărturisesc că, atunci când se petrec anumite situaţii, stări, percepţii, senzaţii între doi oameni, nu este bine ca vreunul din ei să facă public exact ce s-a întâmplat fără acordul celuilalt. Însă, dacă îmi voi scrie memoriile, într-o bună zi, o să aflaţi de ce “.
Guvernul, într-o situaţie complicată
“A fost o discuţie atât de privată, încât nu am vorbit chiar în şoaptă, dar niciunul dintre noi, după aceea, nu a făcut public decât ceea ce am convenit împreună. De aceea, faţă de ceea ce am spus eu, Victor Ponta şi Crin Antonescu – şi observaţi că declaraţiile noastre au fost foarte asemănătoare – vă rog să îmi permiteţi să nu adaug nimic”, a continuat Vosganian.
Ministrul demisionar a mai spus că, în acest moment, Guvernul se află într-o situaţie complicată.
“Am explicat că nu vreau să complic situaţia unui Guvern care şi aşa este într-o situaţie complicată. Ca să nu existe niciun risc de imagine şi pentru că eu nu pot să risc în numele poporului român, am ales această variantă. Guvernul este într-o situaţie complicată pentru că are de abordat probleme foarte complicate, unele controversate în opinia publică şi chiar într-o dezbatere plină de controverse în Parlament. De asemenea, faptul că investiţiile au o evoluţie foarte modestă, ca să nu spun involuţie, şi consumul este încă redus şi poate inhiba dezvoltarea pe termen lung a economiei româneşti sunt teme care complică situaţia Guvernului”, a spus el.
Compasiune pentru Dragnea
Vosganian a mai spus că îşi manifestă “compasiunea” pentru situaţia în care se află Dragnea.
“Am avut o colaborare foarte bună cu Dragnea, între noi este un sentiment de prietenie. Îmi manifest compasiunea pentru situaţia în care este Dragnea”, a adăugat ministrul demisionar, menţionând că în cazul acestuia trebuie aşteptat răspunsul Justiţiei.
Vosganian a anunţat, luni seară, că va demisiona din funcţia de ministru al Economiei şi a depus, astăzi, demisia la registratura Guvernului.
„În felul în care am scris-o, nu aştept nicio confirmare”, a mai spus el.













































