Victor Ponta a declarat că prima dată când s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi într-un cadru informal a fost în 2011, la o podgorie deţinută de omul de afaceri Sebastian Ghiţă, acesta din urmă confirmând afirmaţia fostului premier.
„Prima dată în viaţa mea, când m-am întâlnit cu doamna Kovesi într-un mod informal, nu vorbesc de evenimente, a fost la domnul Ghiţă, nu acasă. Nu ştiu dacă o mai are acum, avea o podgorie între Ploieşti şi Mizil. Acolo m-am întâlnit prima dată cu doamna Kovesi în 2011”, a declarat Victor Ponta într-un interviu pentru Antena 3, care va fi difuzat sâmbătă seara.
La rândul său, deputatul Sebastian Ghiţă a confirmat existenţa acestei întâlniri între Victor Ponta şi Codruţa Kovesi, pe atunci procuror general. „A fost o petrecere privată, era toamnă, se culegea via. A venit şi Ponta şi atunci s-au cunoscut prima dată”, a spus Sebastian Ghiţă, într-o intervenţie la România TV.
„Nici nu m-am lăudat cu chestiunea asta, nici nu m-am folosit de prietenia cu doamna Kovesi”, a adăugat omul de afaceri
***
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, vineri, la Europa FM, că nu a fost, nu este şi nici nu va fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiţă.
Declaraţiile acesteia au fost făcute după ce Ghiţă a susţinut că a participat la falsificarea raportului care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat pentru că la acea vreme avea o relaţie foarte apropiată cu Kovesi.














































