Portretul unui politician de nouă generație

Jurnalistul Marius Ghilezan a ajuns la concluzia că eurpăarlamentarul Rareș Bogdan nu înțelege politica și că ego-ul acestuia „îi provoacă sfârşitul politic neînceput încă”.

Portretul realizat de Marius Ghilezan a apărut în cotidianul România Liberă.

Vă prezentăm în continuare textul integral al articolului intitulat „Urcușul și decăderea unui star politic Rareș Bogdan”.

„Fire vulcanică, încrezător în forţele proprii (ale Pădurii nu se pun), Rareş Bogdan îşi consumă la ritm încins propria mărire şi propria decădere.

Rareş Bogdan s-a înfrânt. Pentru că nu înţelege politica. Nu are stare să fie om de partid, supus ierarhiilor, şi om de echipă. Nu ştie să zidească. Cu dinamita s-au spart munţii, dar nu s-a construit nimic.

Altruismul îi lipseşte cu desăvârşire. Şi-a creat un cult, al cărui singur enoriaş era el. Statuile în viaţă şi le ridică doar dictatorii. Dar PNL n-a căzut încă în totalitate.

Al doilea motiv ar fi că jocul său de putere l-a speriat chiar şi pe Iohannis. E greu de crezut că Ludovic Orban şi-a permis să o pună pe Violeta Alexandru pe post de interim la PNL Bucureşti fără voia stăpânului de la Cotroceni. Există zvonuri că ar fi căzut pe înregistrări când cerea bani unui om de afaceri. E un simplu zvon. Dar, vorba românului, nu iese fum fără foc. Predispoziţia sa pentru bănet cu carul e binecunoscută. Nu e obişnuit cu bancnotele mici şi cu voiajele ieftine. Dimpotrivă.

Al treilea motiv e că nu poţi să joci şi acasă, şi în deplasare. În zadar a încercat să se convingă pe sine că poate duce cea mai grea filială din ţară a PNL şi sarcinile pentru Bruxelles. Nu încap în aceeaşi teacă cele două. Cum varza de Bruxelles nu poate fi servită cu gulaşul pe care l-a mâncat de atâtea ori, nerecunoscând niciodată legăturile sale cu etnia maghiară.

Construirea din temelii a unei filiale necesită timp, răbdare şi multă ascultare. Dintre toate acestea, Rareş Bogdan nu are pe niciuna. E prea grăbit şi nu are ştiinţa jocului. Jocul de partid e altul decât jocul de putere. Când eşti în vrie, n-ai timp să te apleci la cele lumeşti: cum ar fi învăţarea, comuniunea, împărtăşirea valorilor.

Chiar dacă acum e în spume, cum s-ar zice prin Ferentari, îi trece. N-are de ales. E greu şi pentru el să înţeleagă că e doar o piesă dintr-un mecanism. Viaţa bate studioul, cum studioul n-a bătut viaţa.

A fi pe ecran nu-i totuna cu a fi printre oameni. Aerul înălţimilor nu e pentru cei cu nasul pe sus. E pentru alpiniştii care ştiu cum trebuie să-ţi dozezi eforturile pentru a cuceri crestele montane.

Rareş Bogdan avea nevoie de un duş rece, altfel nu se trezea. Nu e el nici Alpha, nici Omega, ci doar o cheiţă de deşurubat palatele, utilă la un moment dat.

Lui Rareş Bogdan, Biroul Politic al PNL nu i-a adus o ofensă. L-a stropit un pic cu apă să se trezească.                                         

Ţâfna cu care a atacat camarila preşedintelui de partid şi un anumit post de televiziune ne lămureşte că nu ştie să facă pasul înapoi, atât de des învăţat în armată, când soldatul este învăţat cum să-şi ia un punct de sprijin pentru asaltul final. Neştiind că pasul de front nu e pas de defilare, el crede că servitul mesei cu generalii la popotă îl scoate din starea de serv şi îl face direct mareşal.  

Nu peneliştii, ci propriul ego îi provoacă sfârşitul politic neînceput încă. Dar ce-şi face omul cu mâna lui se cheamă lucru manual.

Acel haştag împreună din cearta lui cu lumea de duminică seara e ridicol. N-a avut niciodată empatie. Prietenii lui se pot număra pe degetele de la o mână. Cei despre care se presupune că ar fi membrii echipei sale nu sunt decât agenţi ai revoluţiei. Poate că bătrânul PNL nu vrea revoluţia cu orice preţ.

Rareş Bogdan e în mare suferinţă. O credem şi n-o împărtăşim. I s-a tăiat zborul – lui, care avea culoar predestinat. Ce ar mai fi vrut să fie şi preşedintele PNL, şi primar general, şi preşedinte de stat. Trei într-una. Pentru că vrea. Pentru că poate. Aşa se gândea.

Numai că duşul rece îl trezeşte şi-l pune la munca de rutină la Bruxelles,unde sunt mai greu de făcut jocurile de putere decât servitul barabulei belgiene coapte în cuptor”.