Post-Munchen. Noua ordine mondială va avea, în primul rând, fundamente ideologice

Mica marea schismă din interiorul unei civilizații – cum a ridicat ștacheta dezbaterilor momentul München 2026.

• Comisia Europeană trimite un reprezentant la reuniunea Consiliului de Pace a lui Trump
• Ilie Bolojan face un pas înapoi și „nuanțează” reforma administrativă
• Toți candidații pentru marile parchete îndeplinesc condițiile și trec în etapa de interviu. MJ anunță ce urmează
• Post-Munchen. Noua ordine mondială va avea, în primul rând, fundamente ideologice
• Fost ministru de Finanțe: România a terminat banii din PNRR pe care îi avea în conturi

Conferința de Securitate de la München reprezintă în fiecare an un puzzle extrem de complex, în care discursurile liderilor politici sunt doar partea vizibilă. Se vede mai puțin munca de laborator care precede evenimentul ori dezbaterile pe secțiuni în care se discută de fapt aspectele esențiale.

Michael Waltz, ambasadorul SUA la ONU Foto Lukas Barth-Tuttas/MSC

Cel mai important act este Raportul Conferinței. Acesta nu este un document care să fie dezbătut de invitați, ci reprezintă într-un fel opinia organizatorilor. Cei care sunt invitați la München primesc în avans acest raport și se presupune că îi cunosc conținutul atunci când iau cuvântul.

Raportul din acest an este intitulat „Under destruction”, referindu-se la faptul că SUA, odată cu venirea la putere a lui Donald Trump, a început demolarea ordinii internaționale postbelice. Nu se fac judecâți de valoare de plano – doar se face o constatare.

În primul rând, ce anume distruge SUA?

Ordinea post-1945 este bazată, în mare parte, pe preeminența dreptului internațional. Ori în prezent, observă foarte judicios raportul, Administrația Trump nu-și mai bazează deciziile pe dreptul internațional. De exemplu, operațiunea de capturare a președintelui Venezuelei Maduro a fost prezentată ca fiind una de “law enforcement”, strict internă. Nicio referință la dreptul internațional. Nicio referință la vreo aprobare a Congresului SUA.

Într-adevăr, nu a fost o testare a limitelor dreptului internațional, ci o ignorare a acestuia, în numele unei ordini de drept abstractă care poate fi, după situație, națională sau internațională.

Chiar și Donald Trump a admis că nu are nevoie de dreptul internațional, ci de „moralitatea sa proprie”.

Marea problemă a unei ordini internaționale care nu mai este bazată pe dreptul internațional este, de fapt, pe ce anume este bazată. Nu mai este vorba de principii care sunt aplicate diferențiat, ci chiar de absența principiilor.

Giuseppe Cavo Dragone Foto Foto Christian Bruna/MSC

Atunci când vorbim de principii ale dreptului internațional, ne referim în special la două dintre acestea: integritatea teritorială și interzicerea amenințării cu forța împotriva altor state. Într-un an de la instalare, Administrația Trump a intervenit în Irak, Iran, Nigeria, Somalia, Siria, Venezuela și Yemen. Desigur, nici una din aceste țări nu este o democrație, iar intervențiile SUA au fost, în majoritatea cazurilor, salutare. Din aceeași categorie fac parte și amenințările la adresa Groenlandei, Columbiei, Cuba, Mexic și chiar Canada. Marea problemă a Administrației Trump este că, potrivit sondajelor, majoritatea cetățenilor americani nu sunt de acord cu folosirea forței în scopul acaparării de teritorii, fapt subliniat și în Raport.

Cazul Ucrainei este simptomatic. Administrația Trump pare înclinată să împingă Ucraina să accepte cedări teritoriale definitive în fața Federației Ruse, în totală contradicție cu poziția de până acum a SUA dar și în contradicție cu poziția partenerilor europeni. O asemenea poziție poate fragiliza foarte mult pe viitor poziția Taiwanului în fața R.P. Chineze dar pe Donald Trump nu îl interesează prea mult situația Taiwanului câtă vreme acesta a acceptat să transfere în SUA o mare parte din producție.

Putem judeca noua orientare de la Washington? Dacă da, ce instrumente folosim?

Greu de apreciat în acest moment.

Administrația Trump promite că, prin abordarea sa, reușește să rezolve situații care erau blocate de foarte multă vreme. Problema controlului efectiv al Canalului Panama într-adevăr trena de multă vreme, în ultimii ani China fiind foarte activă. Groenlanda nu este apărată suficient împotriva prezenței din ce în ce mai pronunțate a Federației Ruse. Exemplele pot continua.

Pe de altă parte, acest tip de politică pe care Conferința de Securitate de la München o numește „destructivă” nu are soluții pentru marile probleme globale. Schimbările climatice sau drepturile omului sunt probleme trans-statale, în legătură cu care este nevoie de o abordare pe baza unor instrumente de drept internațional, agreate de comunitatea internațională.

Unde ne aflăm în prezent?

Raportul afirmă că suntem în situația în care a rămas un „nucleu dur” favorabil abordării tradiționale, bazată pe dreptul internațional. Cine face parte din acest „nucleu dur”, încă nu este clar. Raportul precizează că există încă state care mai cred în vechea ordine internațională bazată pe dreptul internațional dar acestea se află în etapa de organizare a cooperării între ele. Nu este însă suficient: pentru a evita să cadă victime ale acestei noi politici bazată pe „distrugere”, aceste state ar trebui să fie capabile să riposteze pe măsură – ceea ce încă nu este cazul.

Marco Rubio și Friederich Mertz Foto MSC

Este vorba de o evaluare foarte corectă a situației în care ne aflăm – vechea ordine nu mai există dar unele state se vor baza în continuare pe fundamentele acestei vechi ordini, în timp ce altele vor construi o nouă ordine – despre care încă nu știm cum va arăta și pe ce se va baza.

Partea cea mai interesantă a Raportului este percepția riscurilor de securitate în mai multe state (Brazilia, Germania, Franța, Africa de Sud, Marea Britanie, Italia, SUA, Canada, Japonia, India și China), măsurată la nivelul lunii noiembrie 2025. În ordine, cele mai importante riscuri, în medie, sunt considerate a fi: situația economică dintr-o țară, atacurile cibernetice, inegalitățile sociale, schimbările climatice și Federația Rusă. Un clasament care ar trebui să dea de gândit decidenților politici din aceste țări. O mare parte din aceste riscuri identificate de cetățeni pot fi rezolvate doar cu ajutorul dreptului internațional.

Trăgând linia după toate discursurile care au fost ținute la München, putem observa că legătura dintre SUA și Europa a fost, este și va rămâne foarte puternică pe componenta de securitate.

Europa rămâne fundamentală pentru proiecția forței militare a SUA la nivel global. Din Europa se poate atinge orice punct de pe glob, în Orientul Mijlociu, Africa sau nordul îndepărtat. Din SUA, cei considerați inamici (Iran) nu pot fi atacați.

SUA depinde ombilical de Europa pentru a proiecta putere în Indo-Pacific. Din acest motiv, umbrela nucleară a SUA pentru Europa este și rămâne valabilă, ceea ce se întâmplă este doar o repoziționare a trupelor.

SUA dorește o relație de parteneriat echilibrat, în care europenii să-și asume mai multe cheltuieli pentru apărare, pentru propria sa apărare, iar SUA să continue să ofere, așa cum am precizat, umbrela nucleară. Totul arată foarte bine din punct de vedere teoretic, dar în realitate această tranziție nu se poate face foarte rapid, așa cum ar vrea Administrația Trump, ea este prin definiție graduală. Ceea ce ar fi trebuit să funcționeze rapid are un ritm lent, iar ceea ce ar fi trebuit să nu se întâmple – reflecția despre autonomia nucleară a Europei – a început deja și evoluează într-un ritm surprinzător.

Obiectivele strategice ale Europei și ale SUA nu diferă foarte mult în esență, dar ceea ce va forma fără îndoială fundamentul unei noi ordini internaționale este la nivel ideologic.

A fost vizibilă la München această tensiune între obiectivele de securitate și poziționarea ideologică. Ordinea internațională bazată pe dreptul internațional, modelul democrației liberale, libera circulație a persoanelor și a bunurilor la nivel global reprezintă esența modelului european. Administrația Trump vede toate acestea ca fiind în contradicție cu agenda sa de securitate globală. Nu s-a găsit o soluție la München. S-a afirmat totuși că legătura dintre SUA și Europa ține de apartenența la aceeași civilizație. Într-un fel, se repetă situația de după căderea Imperiului Roman, definitivată ulterior de schisma între catolici și ortodocși, crearea unei versiuni răsăritene și a uneia apusene a aceleiași civilizații creștine. La München s-a făcut un pas înainte, s-a început trasarea pe hartă a acestor diferențe dintre SUA și Europa.

Ministrul de externe al Arabiei Saudite, Faisal bin Farhan Al Saud Foto Lukas Barth-Tuttas/MSC

Greu de realizat dacă România a înțeles semnificația momentului în care ne aflăm

Nu mai putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic. Nu mai putem fi echidistanți față de Bruxelles și față de Washington. SUA vor asigura în continuare, în mare parte, securitatea României, dar vor fi în dezacord cu modelul democrației liberale și al liberei circulații a persoanelor și bunurilor. Marea problemă a României în contextul actual este că această delimitare ideologică nu este doar între cele două maluri ale Oceanului Atlantic, dar este și una internă. Faptul că nu există un consens asupra căii de urmat vulnerabilizează România în noul context global, chiar mai mult decât alte țări europene. Reflecția încă nu a început, dar ea trebuie să pornească de la o realitate: România nu își poate permite luxul de a renunța la modelul democrației liberale – singurul care s-a dovedit viabil în context autohton de-a lungul istoriei – pentru a introduce o formă de democrație hibridă, iliberală.

Nicușor Dan la reuniunea informală a liderilor din cadrul Consiliului European, 12 februarie 2026 Foto Presidency

Toate țările din Europa care au trecut recent printr-un astfel de experiment au eșuat. Pentru a supraviețui în noua ecuație internațională, România ar trebui să creeze premisele pentru un consens intern politic larg în jurul valorilor democrației liberale, deoarece orice altă variantă ar deschide calea spre necunoscut și într-un final la un eșec. Am avut prea multe eșecuri pentru a mai experimenta încă unul. SUA nu va încerca să submineze acest consens, câtă vreme va exista stabilitate politică pe baza acestuia. Din păcate, în România partidele așa-zis suveraniste” nu au înțeles că nu poți copia mimetic un model (MAGA) care corespunde unor alte realități și care nu poate fi transpus integral nicăieri. Vechea dispută maioresciană a formelor fără fond se repetă, dar de această dată inversat: respingerea modelului liberal provine din exterior. Sunt opțiuni fundamentale pentru deceniile care vor veni, opțiuni care au fost abia întredeschise cu ocazia Conferinței de Securitate de la München din acest an.