Summitul UE, o reglare de conturi, dincolo de planul de redresare

Summitul „redresării” după criza Covid-19, era așteptat cu mare interes nu atât de liderii țărilor UE, cât mai ales de investitorii de pe piețele private de capital. În premieră, UE girează un mega-împrumut, nu fără a se aștepta la beneficii.

Nordul hapsân vs. sudul sărac sau vestul stângist vs. estul iliberal?

Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro, primul buget aprobat de la Brexit încoace și, ca atare, primul fără contribuții financiare din Marea Britanie, pentru prima dată după 1973. Acest buget va fi completat cu un pachet de 1,82 miliarde de euro.

În plus, liderii europeni au căzut de acord să se instituie cel puțin trei taxe europene pentru a se putea restitui împrumuturile contractate.

Liderii s-au confruntat, de asemenea, cu privire la controlul fondurilor, în cele din urmă fiind de acord cu o „frână de urgență” care va permite unui guvern să facă un avertisment la un summit UE dacă consideră că un destinatar al fondurilor de recuperare nu reușește să promoveze reformele promise.

Premierul olandez Mark Rutte, Cancelarul austriac Sebastian Kurz, prim-ministrul finlandez Sanna Marin, premierul suedez Stefan Lofven, prim-ministrul danez Mette Frederiksen / Foto: Uniunea Europeană

O primă blocadă a fost ridicată de țările nordice (Olanda, Danemarca, Suedia), cărora li s-a alăturat și Austria, în privința cotelor din fondul de 750 de miliarde de euro care urmau să se distribuie fie sub formă de subvenții (granturi), fie sub formă de împrumuturi.

Din întregul pachet de 1,8 trilioane, cele 750 de miliarde urmau să fie împrumutate de pe piețele de capital prin mijlocirea Băncii Centrale Europene.

Propunerea inițială a Comisiei, dar și a Consiliului European viza granturi în valoare de 500 de miliarde de euro. Refuzul „bogaților” a determinat o reducere la valoarea de 400 de miliarde, spre insatisfacția țărilor din sud, așa-zis mai puternic afectate de Coronavirus, respectiv Italia, Grecia, Spania și Portugalia.

Cuplul Merkel – Macron, purtând discuții cu șefii țărilor așa-zisului Club Mediteranean (Italia, Grecia, Portugalia și Spania) / Foto: Uniunea Europeană

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a cerut o reducere la 350 de miliarde de euro, propunere susținută și de Olanda. Germania, Franța și restul țărilor ar fi dorit un pachet de 400 de miliarde. Președintele Consiliului, Charles Michel, a mers pe o idee de compromis, anume 390 de miliarde.

Înaintea summitului, Dacian Cioloș (Renew Europe) a avansat ideea condiționării acordării banilor europeni de implementarea unor mecanisme privind statul de drept. Cioloș ataca deschis Ungaria și indirect Polonia, dar propunerea lui putea constitui deservicii chiar și României. Și Bulgaria era vizată din cauza alegațiilor liberale privind așa-zisa corupție.

Aceeași idee a venit și din partea premierului olandez Mark Rutte, numai că țările din Europa Centrală nu au trimis mameluci la Bruxelles, ci bărbați capabili să se bată pentru țările lor. Premierul polonez l-a numit pe Mark Rutte un mizerabil, iar premierul Boyko Borissov l-a acuzat că vrea să devină polițaiul Uniunii Europene. Chiar și președintele francez Emmanuel Macron s-a enervat din cauza obtuzității olandeze, dând cu pumnii în masă și amenințând că părăsește summitul.

Rutte a replicat dur, susținând că nu a venit la Bruxelles ca să-și facă prieteni, ci să apere interesele Olandei!

Președintele Consiliului, Charles Michel, la negocieri cu reprezentanții Grupului de la Visegrad (Slovacia, Ungaria, Polonia, Cehia) / Foto: Uniunea Europeană

Atât premierul ungar Viktor Orban, cât și cel polonez, Mateusz Morawiecki, au amenințat cu veto față de întreg pachetul „de redresare”. Viktor Orban l-a acuzat pe premierul olandez că se comportă ca poliția politică comunistă și că agită termeni legali nedefiniți, adăugând că Ungaria trebuie să decidă asupra modului cum va cheltui banii destinați Ungariei.

Exact același lucru l-a declarat și premierul Mateusz Morawiecki, refuzând orice condiționare a alocării fondurilor de acceptarea ingerințelor în politica internă a Poloniei.

Chestuiunea „statului de drept” și a mecanismelor liberale de control statal s-au evaporat din discuție de parcă ar fi fost doar ideea lui Dacian Cioloș. În primul rând, deoarece amânarea discuțiilor privind bugetul multianual și a pachetului de redresare ar fi trimis un semnal de alarmă către piețele financiare în așteptare, iar părăsirea Bruxelles-ului cu mâinile goale, ar fi dăunat și imaginii liderilor europeni, acasă la ei.

Nu în ultimul rând, ar fi ridicat un serios semn de întrebare asupra abilităților actualilor lideri europeni – Charles Michel și Ursula von der Leyen – de a gestiona o problemă curentă precum stabilirea bugetului.

Așadar, Polonia a rămas surdă în fața pretențiilor UE de a accepta agenda „verde” a Comisiei și la pretenția de a renunța la exploatările de cărbune, cerință de care, potrivit unor optimiști ai ideologiei marxiste, ar fi trebuit să depindă acordarea banilor europeni. N-a fost să fie nici asta!

Cum zilele treceau și nu se ajungea la nici un consens, investitorii au devenit extrem de agitați în așteptarea marii oportunități. Într-adevăr, indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu aproximativ 9%, în timp ce etalonul Euro Stoxx 50 – concentrat pe zona euro – a sărit cu 16% de la acordul franco-german din 18 mai privind aprobarea planului de stimulare economică.

Planul a fost menționat ca unul dintre motivele principale pentru achiziționarea de acțiuni europene de către investitori, precum și de cei de la Barclays Plc, Morgan Stanley și Goldman Sachs Group Inc.

În cele din urmă, cei 27 de lideri europeni au anunțat că 390 de miliarde vor însemna subvențiile (granturile), iar 360 de miliarde împrumuturile din suma totală de 750 de miliarde. „Avem un acord. Am reuşit! Europa este puternică, Europa este unită!”, a declarat Charles Michel, președintele Consiliului European, la încheierea summitului Uniunii Europene.

Pierderi și câștiguri

Franța, Germania, Spania și Italia au trebuit să accepte granturi de redresare mai mici decât și-ar fi dorit. Premierul italian Giuseppe Conte a vorbit chiar despre un șantaj al Olandei.

Țările „bogate” – Austria, Danemarca, Olanda și Suedia – s-au asigurat, în schimb, de reduceri la contribuțiile lor pentru bugetul UE.

Deși s-a vorbit despre reducerea cotei pe care țările le pot păstra din taxele vamale sub forma costurilor de colectare, această cotă a fost crescută (până la 25%) în acordul final. Acest lucru are consecințe financiare importante pentru Belgia, o țară care efectuează importuri prin porturile sale. Măsura trebuia să fie inclusă în acord pentru a calma Olanda, care nu era dispusă la compromisuri față de țările mediteraneene.

În România, deși (mai) avem portul Constanța, probabil că nu se va deranja nimeni…

Grupul de la Visegrad a strălucit prin unitate și lipsa compromisurilor. Polonia a acceptat jumătate din așa-zisele fonduri de tranziție (altele decât cele de redresare), dar nu a semnat acordul privind eliminarea emisiilor de carbon până în 2050, ca restul statelor europene. Cca. o treime din bugetul de redresare se va adresa obiectivului UE de reducere a emisiilor de carbon la zero până în 2050.

Fondul pentru redresare, prezentat ca un instrument temporar, reprezintă un mare pas înainte pentru susținătorii unei integrări europene mai profunde. Sau, altfel spus, constituirea unei uniuni fiscale europene reprezintă o pierdere considerabilă a suveranităților naționale în favoarea ideii federale. Planurile naționale de recuperare din pachetul Covid-19 vor fi evaluate de Comisie și semnate de o majoritate calificată a guvernelor UE. Mai departe, guvernele naționale se pot plânge dacă un alt stat al UE nu își respectă promisiunile sale.

O bună întrebare ar fi dacă 750 de miliarde de euro sunt sau nu suficiente. PIB-ul UE va scădea cu 7,8% în acest an și, totuși, cei 27 de șefi de state păreau că s-ar ucide pentru sumele aflate într-un pachet de stimulare în valoare de aproximativ 5% din PIB. Mai exact 26, pentru că președintele României a asistat impasibil.

Președintele României, Klaus Iohannis, sosind la summitul de la Bruxelles / Foto: Uniunea Europeană

Klaus Iohannis s-a aflat în neplăcuta situație de a nu putea ridica ochii în fața celor care-l țin pe funcție și care acceptă circul național liberal și așa-zisul guvern, ilegitim din absolut toate punctele de vedere, fără să se arate deranjați de nerespectarea „statului de drept”, „corupție” sau alte teme aberante ale extremei stângi liberale.

Cum va funcționa fondul de recuperare?

Propunerea de bază, denumită Next Generation EU, implică împrumuturi efectuate de Comisia Europeană, de până la 750 miliarde EUR pe piețele financiare.

Aproximativ 390 miliarde EUR din această sumă vor fi distribuite sub formă de subvenții, restul urmând să fie sub formă de împrumuturi pentru a facilita recuperarea în statele membre.

Componenta de bază a acestor subvenții – în valoare de 312,5 miliarde de euro – a fost supranumită Facilitatea de recuperare și reziliență a UE, și aceasta este cea pe care statele membre s-au concentrat cel mai mult.

Statele membre vor trebui să pregătească planuri naționale de redresare care se angajează să își reformeze economiile pentru a debloca partea alocată din această finanțare, care va fi distribuită între 2021 și 2023.

Următoarele subvenții de 77,5 miliarde de euro sunt utilizate pentru a îmbunătăți programele bugetare normale ale UE.

Comisia intenționează să stabilească un calendar pentru plata datoriilor, toate datoriile urmând să fie rambursate până la sfârșitul anului 2058. Adică în 38 de ani. Pentru a împrumuta fondurile suplimentare, Comisia a solicitat extinderea așa-numitei sale direcții bugetare (diferența dintre cheltuielile efective și maximul pe care UE îl poate ridica din statele membre).

Numai că, aceasta trebuie decisă prima dată de parlamentele naționale din întreaga UE, într-un proces care se va derula anul viitor. Abia apoi, se va putea „aproba” și de către Parlamentul European.

Nimeni nu vorbește despre austeritatea din Zona Euro

Afară de Markus Kerber, profesor de finanțe publice la Universitatea Tehnică din Berlin, o nouă voce sonoră se alătură celor care au rezerve serioase în privința pachetului european „de redresare”. De data aceasta, îngrijorările au fost exprimate de economistul și omul politic grec Yanis Varoufakis.

Yanis Varoufakis: „Conform scenariului optimist al Comisiei Europene, bugetul mediu al zonei euro pe 2020 va fi de -8% din PIB-ul total. Din aceasta, anul viitor, recuperarea va însemna, în cel mai bun caz, 4%, lăsând – în medie – Zona Euro, cu un deficit bugetar de -4% pentru 2021.

În plus, deoarece aceasta este o medie, unele țări (de exemplu, Italia și Grecia) se vor confrunta, în 2021, cu un deficit bugetar constant care va depăși -8%. Ceea ce înseamnă că, pentru a reveni la bugete echilibrate, Zona Euro își va impune politicile de austeritate fiscală de aproximativ 4% din PIB.

Ca atare, sporul fiscal anual de 1% al Fondului de Recuperare va fi anihilat de un val de austeritate fiscală de 4%”.

Concluzionând, noua schemă europeană „de redresare” este în ton cu măsurile aberante de stopare a economiei și a carantinării și reprezintă potrivit mai multor opinii o ieșire „elegantă” din problema deficitului rămas în urma Brexit-ului.

În ceea ce privește acoperirea problemelor dintre „partenerii europeni” prin actualul acord al summitului, trebuie spus că avem de a face cu o simplă amânare a reglărilor de conturi dintre țările nordice și cele sudice – pe de o parte, și între țările foste comuniste și cele occidentale.

„Vedetă” fără voie a summitului, premierul Ungariei, Viktor Orban, la o conferință de presă la Bruxelles / Foto: Uniunea Europeană

La o conferință de presă, premierul ungar Viktor Orban, întrebat dacă-și dorește o democrație occidentală în Ungaria, a răspuns fără echivoc că nu își dorește nici el și nici restul țărilor din regiune vreo situație asemănătoare cu țările occidentale unde „statul de drept” începe să însemne incendieri de biserici, bătăi stradale, dărâmarea statuilor și negarea tuturor valorilor din societate.

Chiar dacă Polonia, Cehia și Ungaria (și în mai mică măsură Slovacia) s-au văzut cu sacii în căruță de data aceasta, iar Viktor Orban a obținut promisiunea renunțării la procedurile ce decurg din activarea celebrului Articol 7, nimic nu garantează că extrema stângă extrem de bine reprezentată la nivel european nu va continua șicanările pe false teme privind chestiuni legate de starea „statului de drept” sau chestiuni similare.

De altminteri, primul semn clar a și sosit dinspre Parlamentul European, o instituție absolut caducă, dar care contestă deja lipsa unui control obligatoriu asupra sumelor alocate și condiționare acestor alocări. Singura veste îmbucurătoare este că Parlamentul European nu are puterea să schimbe aproape nimic din ceea ce hotărăște Comisia sau Consiliul. Este doar ambiția unor Rareș Bogdani de a arăta că și ei există.

În ceea ce privește România, rămâne extrem de puțin importantă mărimea cifrelor ce reflectă granturile sau împrumuturile, rămâne total neesențială mărimea sumelor fictive sau reale despre care se vorbește în spațiul public, atâta vreme cât România nu este reprezentată de nimeni în plan european și continuă să existe doar ca o anexă nevertebrată în fața intereselor politice ale unor puteri occidentale de la care nu are ce aștepta în afara disprețului profund.

Dincolo de toate, România nu are aliați în plan european. Cum nu are nici aliați în plan intern.