Poate că măcar acum, la împlinirea unui veac de la Marea Unire, ar trebui să urmăm exemplul lui Tudor Arghezi, care a „șchiopătat” o viață prin București, atent la tot ceea ce însemna orașul de pe malurile Dâmboviței. 

Bucuresti Centenar Proiect Primaria Capitalei prin AMPT

Citește și: Marșul Centenar

Justiția primește în dar de la Carol I un palat

Bucureștiul, la fel ca întregul Regat, prin transformările uluitoare din timpul lui Carol I, părea că se pregătește, fără să știe, de momentul ce avea să vină la 1 Decembrie 1918: Marea Unire a românilor.

Vă invit să cunoașteți una dintre cele mai impozante clădiri ale Micului Paris: Palatul de Justiție, considerat al doilea ca mărime, după Palatul Parlamentului. Cu siguranță, mulți trecem zilnic prin fața acestui monument de arhitectură, dar, din nefericire, din ce în ce mai puțini se opresc să privească și să admire impetuoasa clădire.

Probabil că astăzi poate părea de mirare că Palatul de Justiție, care are o amprentă la sol de 13.000 mp, a fost construit în doar cinci ani (1890-1895), după planurile arhitectului francez Alfred Ballu. Construcția a fost dusă la bun sfârșit de emblematicul arhitect român Ion Mincu, care a proiectat decorațiunile interioare.

În cea de-a șaptea zi a lui octombrie 1890, Carol I a semnat actul de fundație pe pergament, care a fost pecetluit cu pecetea regală și depus în fundație. Martorii evenimentului de atunci au povestit că totul s-a desfășurat după o anumită rânduială și că regele era îmbrăcat special pentru această ocazie: avea un șorț alb cu ciucuri de aur.

„Semnarea actului de fundație pe pergament pecetluit cu pecetea regală, depunerea pergamentului în fundație de către rege, care, înzestrat cu un șorț alb cu ciucuri de aur, a pus prima cărămidă. Take Giani, decanul baroului de avocați compus din liberali, nu a participat la festivitate, pentru că era organizată de conservatori”, notează arhitectul Grigore Ionescu, în cartea București, ghid istoric și artistic.

Pe locul ales pentru viitorul „adăpost” al „corpurilor judecătorești din capitală” funcționase, în vremea Regulamentului Organic, Curtea Judecătorească – devenită neîncăpătoare.

Execuția lucrărilor i-a aparținut firmei inginerului Nicolae Cuțarida, apropiat colaborator al arhitectului Ion Mincu, rămas în istoria arhitecturii bucureștene pentru antrepriza Casei Monteoru și, evident, a Palatului de Justiție.

Constantin Bacalbașa nota în cartea sa, Bucureștii de altădată, că inaugurarea Palatului a avut loc duminică, 15 octombrie 1895. Cu ocazia inaugurării Palatului de Justiție, a fost emisă o medalie sculptată de Louis Stelmans.

„Serbarea s-a făcut în holul Palatului. Au asistat regele, regina, prinții de Coroană. Au vorbit Eugeniu Stătescu, ministrul Justiției, C. Schina, primul președinte al Curții de Casație, Take Giani, decanul baroului, și, la sfârșit, regele”.

Cu o săptămână înainte, la data de 4 octombrie 1895, Regele Carol I a semnat un document care atesta că le este lăsat „corpurilor judecătorești din Capitală” acest palat „ca să le fie lor adăpost întru îndeplinirea misiunii lor și urmașilor dovadă ce au păstrat acestei înalte instituțiuni a țării”.

Un beau bâtiment

Vă imaginați ce forfotă era în această impozantă clădire, despre care scriitorul André Bellesort spunea că era atât de mare încât putea cuprinde „pledanții și avocații celor cinci părți ale lumii”? Vă imaginați cum Sala Pașilor Pierduți era străbătută de oameni de tot felul, de avocați ca Barbu Delavrancea și Alexandru Djuvara, de pledanți etc.?

Impunătoarea „Sală a Pașilor Pierduți”, punctul de acces către sălile de judecată, numită și „Sala Orologiului”, ocupă un sfert din cei aproape 13.000 mp, cât reprezintă suprafața clădirii la sol. Denumirea de „Sala Orologiului” provine de la faptul că în acest spațiu era montat un orologiu menit să măsoare „cursul proceselor”.

În cele două capete ale sălii, se află câte o scară de onoare, fiecare fiind placată cu marmură.

Exteriorul clădirii are influențe urbane, iar corpul central este construit într-un stil al Renașterii franceze. Partea centrală a fațadei este puțin decroșată și marcată de șase pilaștri puternici. Sub bolțile construcției, deasupra intrării principale, sunt amplasate șase statui alegorice, care semnifică (de la stânga la dreapta): Atenția, Vigoarea, Legea, Justiția, Elocința și Adevărul, sculptate de Carol Storck, Frederic Storck, Wladimir Hegel și George Vasilescu.

Alte două statui, care flanchează ceasul de pe acoperiș, semnifică Forța și Prudența.

Suferințe peste ani

Monumentala clădire de pe malul Dâmboviței a avut de suferit însă din cauza cutremurelor. Deși în anii ’50 s-au făcut reparații capitale pentru că se dorea transformarea Palatului într-un Palat al Culturii, cutremurul din 4 martie 1977 a produs serioase degradări, unul dintre motive fiind acela al terenului fragil pe care este construit. Au urmat, firește, lucrări de consolidare, dar doar parțiale, mai ales în Sala Pașilor Pierduți, însă cutremurul din 1986 afectează grav structura de rezistență a clădirii, ceea ce are drept consecință imediată interzicerea accesului în această sală. Starea clădirii era din ce în ce mai precară. Dovadă erau bârnele de susținere din Sala Pașilor Pierduți. „Cei care intrau acolo săreau dintr-o bârnă în alta. Era un mare pericol pentru toată lumea”, își aduce aminte fostul ministru al Justiției Rodica Stănoiu.

În acei ani, în care Ceaușescu punea la pământ monumente importante pentru istoria noastră, se dorea construirea unui alt Palat al Justiției. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Mănăstirea Văcărești a fost rasă de pe fața pământului. În fapt, s-a și turnat fundația pentru ceea ce avea să fie, cândva, Palatul de Justiție. Mai mult decât atât, urma ca palatul construit de regele Carol I să fie dărâmat, pentru că era mult prea șubred și constituia un pericol public. Revoluția a reprezentat, într-o mare măsură, scăparea clădirii.

Palatul de Justiție, un veteran al istoriei

În 1999, s-a hotărât ca Palatul de Justiție să intre în reparații capitale, însă abia în 2003 încep lucrările de consolidare. În 2006, când lucrările sunt finalizate, în Palatul de Justiție s-au întors Curtea de Apel București, Judecătoria Sectorului 5 București, Asociația Magistraților din România, Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul București.

A rezistat timpului, este veteranul a două Războaie Mondiale, a rămas în picioare în ciuda indicațiilor prețioase ale unui conducător megaloman, a rezistat chiar și în fața mișcărilor telurice. Palatul de Justiție este, prin urmare, un supraviețuitor pe care, din respect pentru istoria noastră, ar trebui să-l cunoaștem mai bine.