„The Sunflowers in 1937″ reinterpretează capodopera lui Vincent Van Gogh, sub influența evenimentelor din secolul al Xx-lea, respectiv persecuţia Germaniei naziste. Tabloul e realizat la scara monumentală, 280/280 cm, şi a triplat recordul personal al lui Adrian Ghenie care data din urmă cu doi ani pentru un tablou vândut la aceeaşi casă de licitaţii, Sotheby’s.
Lucrarea provine de la Galerie Judin din Berlin și a fost expusă în 2014 în cadrul Berlin Noir, a treia expoziție personală a artistului. De asemenea, tabloul a făcut parte anul trecut și din expoziția de la Centro de Arte Contemporáneo de Málaga, Spania.
Adrian Ghenie, cel mai bine vândut pictor român contemporan, s-a născut la Baia Mare în 1977, iar în prezent trăiește și lucrează la Berlin. A absolvit, în 2001, Universitatea de Artă și Design din Cluj, iar în 2005, alături de Mihai Pop, a fondat la Cluj Galeria Plan B, un spațiu dedicat expunerii și cercetării artei contemporane. Din 2008, Plan B și-a deschis un sediu la Berlin.
În 2014, tabloul „The Fake Rothko”, al artistului Adrian Ghenie, a fost vândut pentru 1.426.500 de lire sterline (1.778.422 de euro), la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s din Londra.













































