Un asteroid de dimensiuni mari, ce a primit denumirea de catalog 2004 BL86, va trece luni la o distanță relativ mică de Pământ – aproximativ 1,2 milioane de kilometri (de trei ori mai mare decât distanța de la Pământ la Lună).

Actual

Un asteroid de dimensiuni mari trece pe lângă Pământ


Potrivit Agenției Spațiale Române (ROSA), asteroidul va putea fi observat live, pe www.virtualtelescope.eu, începând cu ora 21.30.
După modul în care reflectă lumina solară, acest asteroid are diametrul de aproximativ 500 de metri. Acesta este cel mai mare asteroid a cărui trecere prin vecinătatea planetei noastre va fi urmărită de astronomi. Conform NASA, aceasta va fi cea mai mare apropiere de Pământ a unui obiect de asemenea dimensiuni, până în anul 2027, când își va face apariția 1999 AN10, un asteroid descoperit de LINEAR pe 13 ianuarie 1999.
Când va ajunge la cea mai mică distanță de Pământ, 2004 BL86 se va mișca cu 2,7 grade pe oră (aproximativ de 5,4 ori lățimea Lunii), iar mișcarea sa pe lângă stelele de fond va fi ușor de observat. Asteroidul va ajunge la opoziție la 07,00 ora României pe 27 ianuarie.
Asteroidul 2004 BL86 a fost descoperit la 30 ianuarie 2004 de un telescop în cadrul programului Lincoln Near-Earth Asteroid Research (LINEAR), derulat la White Sands, New Mexico.
În ziua de 26 ianuarie acest asteroid va putea fi observat și de astronomii amatori, prin intermediul micilor telescoape de cameră sau a unor binocluri puternice.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top