Firmele cred că vârful crizei va fi atins în 2012.

ROOT

Vârful crizei, în 2012. De ce purta Steve Jobs aceleaşi haine

Peste jumătate dintre firmele din România, din toate industriile, consideră că vârful crizei va fi atins în 2012, an ce va fi marcat de noi falimente, .

Ştirea completă: Jurnalul Naţional

 

 

 

Un liberal vrea să-i lase fără bani şi casă pe Iliescu şi Constantinescu. Deputatul Octavian Bot a depus o iniţiativă legislativă în Parlament care prevede ca foştii preşedinţi să nu mai beneficieze de reşedinţă pe viaţă de la stat, aşa cum este cazul lui foştilor preşedinţi Ion Iliescu, Emil Constantinescu, dar şi pe Regele Mihai, asociat ca fost şef al statului.

Ştirea completă: Libertatea

 

De ce purta Steve Jobs aceleaşi haine. Bluza neagră a lui Steve Jobs şi pantalonii de blugi care au făcut parte din vestimentaţia tip “uniformă” a lui Steve Jobs a fost inspirată de muncitorii Sony, afirmă Walter Isaacson, cel care a redactat biografia cofondatorului Apple.

Ştirea completă: Cotidianul

 

Caz răsunător de corupţie: elita universitară din medicină face coadă la DNA. Milioane de lei din fonduri europene au fost sifonate la Universitatea de Medicină Iaşi. Rectorul Vasile Astărăstoae, în epicentrul afacerilor oneroase.

Ştirea completă: Evenimentul Zilei

 

Testamentul politic al seniorului Diaconescu. Ion Diaconescu a fost implicat în evenimentele majore care au influenţat istoria post-decembristă a României. Alături de Corneliu Coposu, Gabriel Ţepelea şi Nicolae Ionescu Galbeni, el a semnat, în decembrie 1989,  apelul pentru reînfiinţarea partidului. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat.

Ştirea completă: Adevărul

 

De ce divorţează oamenii la bătrâneţe. Peste 470 de cupluri cu vârsta trecută de 60 de ani au divorţat în primele nouă luni ale acestui an. Psihologul Bogdana Bursuc este de părere că schimbarea mentalităţilor este una din explicaţii.

Ştirea completă: România Liberă

 

Şi campania pentru CM 2014 se anunţă dificilă. Suntem doar peste Andorra. Până şi Estonia sau Ungaria, dintre viitoarele adversare, au mers mai bine în calificările la Euro 2012.

Ştirea completă: Gazeta Sporturilor

 

Insurgenţii pretind că fiul lui Gaddafi a fost capturat. Explozii de artificii şi focuri de armă au luminat cerul de deasupra oraşului Tripoli, la vestea că fiul lui Muammar Gaddafi, Mo’tassim a fost capturat, în timp ce încerca să fugă cu o maşină.

Ştirea completă: Euronews

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top