Victor Rebengiuc va primi premiul de excelenţă, iar Mihai Măniuţiu, premiul pentru întreaga activitate la categoria “regizori”, la gala premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), care va avea loc pe 28 aprilie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureş.

Actual

Victor Rebengiuc şi Mihai Măniuţiu vor fi premiaţi la gala UNITER

 

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă la gală premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa de luni, Senatul a ales câştigătorii premiilor, printre care se numără Victor Rebengiuc şi Mihai Măniuţiu.

Astfel, premiul de excelenţă îi revine actorului Victor Rebengiuc.

Premiul pentru întreaga activitate la categoria “actori” îi revine lui Petru Ciubotaru.

Premiul pentru întreaga activitate la categora “actriţe” îi revine Virginiei Itta Marcu.

Premiul pentru întreaga activitate la categoria “regizori” îi revine lui Mihai Măniuţiu.

Premiul pentru întreaga activitate la categoria “scenografie” îi revine Ancăi Pâslaru.

Premiul pentru întreaga activitate la categoria “critică şi istorie teatrală” îi revine lui Zeno Fodor.

De asemenea, la gala UNITER vor fi acordate premii speciale. Astfel, jurnalistei şi traducătoarei Raluca Rădulescu îi revine premiul special pentru contribuţia la redimensionarea într-un discurs contemporan a unei cărţi fundamentale pentru practica şi teoria teatrală: K. S. Stanislavski – “Munca actorului cu sine însuşi”.

Premiul special pentru teatru-dans îi revine Andreei Gavriliu şi lui Ştefan Lupu, pentru “Zic-Zac”, spectacol de teatru-dans de Andreea Gavriliu “rezemată” de Ştefan Lupu, cu Andreea Gavriliu, Ştefan Lupu şi Gabriel Costin, iar premiul special pentru teatru-document îi revine Gianinei Cărbunariu, pentru spectacolul-studiu “Tipografic majuscul”, coproducţie dramAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, Slovacia, în parteneriat cu Teatrul Odeon.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top