Vila din testament-110 ani de la inaugurare

Primul muzeu de artă populară din România – “Vila cu clopoţei” a doctorului Nicolae Minovici – şi-a redeschis ieri porţile la 110 ani de la prima inaugurare, în urma unui laborios proces de restaurare care a durat doi ani şi după zeci de ani de pătimiri.

Casa, denumită de ctitorul ei „Vila neodihnei”, a fost construită în 1905 de arhitectul Cristofi (Hristea) Cerchez, fiind la început o vilă de lucru şi reprezentanţă a doctorului Nicolae Minovici, fratele doctorului Mina Minovici, împreună cu care a fondat primul Institut de Medicină Legală din lume. Cei doi fraţi, la care se adaugă Ştefan, colaboratorul lor în domeniul medicinei şi farmaceuticii, fac parte dintr-o familie de 13 copii dintre care au supravieţuit şase băieţi şi trei fete. Fii ai unui gospodar aromân ajuns primar în Râmnicu Sărat, Ştefan Minovici, cu tatăl tot Ştefan, dar Mina – numele fiindu-le schimbat de sârbi -, aromânii noştri cu dragoste fidelă de patria lor-mamă, România, erau la originile lor strămoşeşti din Tetovo, Macedonia,vechi ţinut impregnat cu sânge străromân.

Confratele lor, Hristea Cerchez, arhitectul aromân care a ridicat Vila Minovici, a construit în 1892, în zona Splaiului Unirii de azi, şi impozanta morgă ce avea să poarte numele de „Mina Minovici” şi să servească drept model altor ţări europene, imobil monument-istoric demolat în 1985, în perioada sistematizărilor comuniste. Ştefan Minovici a înfiinţat Catedra de Chimie Analitică şi Asociaţia Corpului Farmaceutic din România iar Nicolae Minovici este şi creatorul primului Serviciu de Salvare din Balcani şi a primului spital de urgenţă din Europa. De asemenea, la vila sa din Băneasa a pus la punct primul sistem de iluminat al unei grădini publice.

„Vila cu clopoţei” îşi poartă numele de la cei 40 de clopoţei din sticlă colorată agăţaţi în bătaia vântului în foişorul clădirii în stil neoromânesc, ridicată, simbolic, la poarta de nord a Capitalei. Prin muzeul de artă naţională deschis de dr. Nicolae Minovici în 1906, acesta îşi propunea în principal să prezinte partenerilor săi străini un colţ de Românie autentică. Iubitor de artă – urmase un an de cursuri şi la Artele Frumoase -, criminalist – printre primii din lume care foloseşte depistarea infractorilor după amprente – şi un tip foarte energic, dr. Minovici este ales, chiar de două sau trei ori, primar al comunei Băneasa, respectiv al unui sector bucureştean. În 1937 donează Bucureştiului Muzeul său, care conţinea o impresionantă colecţie estimată la mii de piese de artă populară şi religioasă, cât şi terenul aferent, în suprafaţă de 13.878 m.p., care cuprindea parcul şi o fermă de pomi fructiferi, plante şi păsări de curte. Condiţiile de ordin testamentar: să nu li se schimbe niciodată destinaţia şi vila să fie „pentru totdeauna un muzeu de artă naţională cu denumirea Muzeul de Artă Naţională Prof. Dr .Nicolae Minovici”.

Doctorul moare în 1941, succesorul său, inginerul Dumitru Furnica Minovici, nepot de soră, devenind custode şi director al Muzeului. Acelaşi nepot ridică alături, în anii ’40, actualul Muzeu de Artă Feudală Occidentală, donat apoi Academiei Române, în 1945, o bijuterie arhitecturală în stil Tudor. O mare parte din proprietatea Muzeului Nicolae Minovici se pierde în 1950 când este preluată ilegal, în pofida actului de donaţie, de Centrul Poligrafic Casa Scânteii, pentru parcul din jurul clădirii de tip sovietic. În ultimii ani ai comunismului, Muzeul ba este închis, pentru o perioadă destul de lungă, ba este deschis, pentru ca în septembrie 1990, odată cu instaurarea democraţiei, să fie închis definitiv.

În februarie 1991, Muzeul este trecut de ministrul de atunci al Culturii, Andrei Pleşu, spre administrare, Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”, fără a se reuşi însă punerea sa pe picioare. După şapte ani, prin Hotărârea de Guvern Nr. 806 din 2 decembrie 1997 se decide „transmiterea ansamblului imobiliar Vila Minovici”, proprietate publică a statului, şi a colecţiei de artă populară „Dr. N. Minovici” în proprietatea publică a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Muzeului de Istorie şi Arta al Municipiului Bucureşti”, actualul Muzeu al Municipiului Bucureşti. Interesant de observat şi o posibilă miză ascunsă a acestui act de preluare. Suprafaţa de teren de peste 8000 de m.p. pierdută anterior, ilegitim, prin integrarea ei în Parcul Casei Scânteii, revine în cadrul proprietăţii iniţiale, respectiv, conform Hotărârii emise de primul-ministru Victor Ciorbea şi contrasemnate de ministrul Culturii de la acea dată, Ion Caramitru, cât si de Primarul Capitalei, Viorel Lis, „se aprobă transmiterea imobilului proprietate publică a statului Vila Minovici, compus din construcţii în suprafaţa construită desfăşurată de 890 mp şi terenul aferent în suprafaţa de 13.878 mp, situat în municipiul Bucureşti, str. Dr. N. Minovici nr. 1, sectorul 1, împreună cu dotările aferente şi cu colecţia de arta populara „Dr. N. Minovici” din administrarea Muzeului Satului, din subordinea Ministerului Culturii, în proprietatea publică a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Muzeului de Istorie şi Arta al Municipiului Bucureşti”.

Cu toate acestea, Muzeul tot nu este redeschis, intrând într-o stare avansată de degradare. Aceasta determină o organizaţie neguvernamentală special constituită pentru acest scop – „Prietenii Muzeelor Minovici” – să întreprinde demersuri publice pentru restaurarea monumentului istoric. Acestea se concretizează, într-un final, după mulţi ani de eforturi, în reabilitarea clădirii, printr-un proiect ingenuos care-i aparţine arhitectului Gheorghe Polizu, finanţat cu fonduri europene de circa 5,5 milioane euro. Prin 2012, un descendent al familiei Minovici, Ştefan Minovici, de la New York, acuza printr-o plângere penală că au fost înstrăinaţi de Primărie, încălcându-se din nou voinţa donatorului, circa 4000 de m.p. din terenul original. Actul de donaţie specifică negru pe alb că fermei şi grădinii „nu li se va putea schimba destinaţia sau reduce suprafaţa”. Ştirile vremii nu ne informează dacă plângerea urmaşului fraţilor Minovici era întemeiată în ce priveşte acuza înstrăinării terenului. La ceva timp însă, alături de Vila Minovici s-a ridicat, pe o suprafaţă mai mare decât cea invocată de descendentul Familiei Minovici, un „parc de afaceri” estimat ca investiţie la 30 de milioane de euro şi vândut apoi cu peste 60 de milioane de euro.

Dincolo de toate acestea, „astăzi, vila neodihnei este un muzeu multifuncţional”,spune directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, Adrian Majuru. „Alături de destinaţia clasică a expunerii şi de un alt spaţiu destinat agrementului şi recreerii (parcul), proiectul de reabilitare realizat de prof. arhitect Gheorghe Polizu oferă comunităţii şi posibilitatea de a se reprezenta cu ajutorul unui spaţiu modern, destinat organizării de evenimente ştiinţifice, conferinţe de presă, dar care poate fi articulat şi pe variate proiecte culturale şi expoziţionale”.

Chiar dacă, momentan, colecţiile impresionante de artă populară ale doctorului Nicolae Minovici nu au revenit încă acasă, fără nici o îndoială, redeschiderea Muzeului cu o istorie atât de zbuciumată, chiar de Ziua Internaţională a Muzeelor, este un mare act cultural pentru bucureşteni şi nu numai. Sunetul clopoţeilor se aude din nou deasupra Fântânii Mioriţa în amintirea unei ilustre familii aromâne de patrioţi români.