Actual

Obama a convocat de urgență Consiliul Național pentru Securitate

 Barack Obama a convocat, de urgență, Consiliul Național pentru Securitate de la Casa Albă și echipa de politică externă pentru a analiza criza din Turcia, generată de tentativa de lovitură de stat eșuată din noaptea trecuta, informează hotnews.

Premierul turc Binali Yildirim a făcut sâmbătă la prânz o declaraţie extrem de dură la adresa Statelor Unite. Yildirim a afirmat că „orice ţară care îl adăposteşte pe clericul Gulen nu poate fi un prieten al Turciei și va fi considerată în război cu Turcia”, potrivit Reuters.

Recep Erdogan l-a acuzat noaptea trecută, voalat, pentru tentativă de lovitură de stat pe predicatorul turc Fethullah Gulen, principalul inamic al președintelui turc, aflat în exil în SUA.

Preşedintele Turciei a afirmat noaptea trecută că persoanelor implicate în tentativă de lovitură de stat „li s-a spus ceea ce să facă din statul american Pennsylvania” – o referință la predicatorul turc Fethullah Gulen, inițiatorul mișcării islamiste moderate care îi poartă numele şi principalul inamic al lui Recep Tayyip Erdogan.

Washingtonul a invitat autorităţile turce, după aceste declaraţii, să „prezinte probe” împotriva predicatorului turc Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA și acuzat că s-ar află în spatele tentativei de lovitură de stat.

Sâmbătă dimineaţă, predicatorul Fethullah Gülen a condamnat în termenii cei mai fermi tentativă de lovitură de stat din Turcia, precizând că „Am suferit de-a lungul ultimilor 50 de ani din cauza câtorva lovituri de stat militare și consider că este o insultă să fiu acuzat de vreo legătură cu această încercare. Resping categoric astfel de acuzații”.

Pe de altă parte, activitatea la baza militară Incirlik din sudul Turciei, folosită şi de trupe NATO, este blocată sâmbătă, după ce a fost tăiată energia electrică.

Situată în sudul Turciei, baza Incirlik este folosită de trupele NATO care supraveghează activitatea Statului Islamic. Recent, Recep Erdogan a stârnit controverse prin intenția să de a permite militarilor ruşi care luptă împotriva ISIS să folosească baza militară.

Turcia este stat membru NATO, are a două armată că mărime dintre statele Alianţei şi are pe teritoriul sau 24 de baze militare NATO.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top