Festivalul Gion Matsuri, unul din trei mari festivaluri japoneze, se petrece anual pe parcursul lunii iulie în orașul japonez Kyoto, fiind organizat de templul șintoist Yasaka. Festivalul are o importanță majoră pentru locuitorii din Kyoto, care cred că sunt protejați de către zeitățile templului Yasaka.
Cea mai spectaculoasă parte a festivalului este procesiunea a 32 caruri, acoperite cu tapiserii vechi și scumpe, pe străzile orașului. Carurile sunt iluminate de lanterne și acompaniate de gonguri, flaute și tamburine. O altă procesiune scoate din Yasaka 3 altare portabile, care ar găzdui spiritele zeităților, le duce prin zonele de reședință ale credincioșilor.

Spre sfârșitul lunii altarele portabile sunt aduse înapoi în templul Yasaka, unde are loc un ritual, prin care spiritele zeităților sunt chemate să urmeze procesiunea și să se întoarcă în templu. Mai târziu are loc ritualul de purificare, în care altarele portabile sunt „spălate” cu apa din râul Kamo (Kamogawa). Festivalul se încheie pe 31 iulie cu un ritual de purificare în incinta templului, unde toți vizitatorii pot trece sub o ghirlandă gigantică împletită despre care se spune că aduce sănătate.
Festivalul a apărut ca parte a ritualului de purificare pentru a liniști zeii care, potrivit credințelor, aduc incendii, inundații și cutremure. Conform acestor credințe, epidemia de ciumă, de care sufereau locuitorii în 869, ar fi fost provocată de Gozu Tennō, un zeu violent. Împăratul Seiwa a ordonat ca toți locuitorii să se roage lui Susanoo-no-mikoto, zeului din templul Yasaka. Șaizeci și șase de halebarde stilizate și împodobite, câte una pentru fiecare provincie a Japoniei medievale, au fost pregătite și ridicate în livada Shinsen-en, împreună cu altarele portabile din templul Yasaka.

Această practică a fost repetată ori de câte ori izbucnea epidemia. În anul 970, ritualul a fost declarat un eveniment anual și s-a sărbătorit pe parcursul secolelor aproape făr întreruperi. Cu timpul, clasa negustorilor, din ce în ce mai puternică și influentă, l-a transformat într-o procesiune pompoasă și, către perioada Edo (1603-1868), îl folosea pentru a-și expune bunăstarea.














































