În contrasens

Cum poate fi o afacere bună, când iei doar 200 de milioane de euro pe un zăcământ evaluat la peste 2 miliarde de euro și cum poate fi legală, dacă se hotărăşte de către guvern şi nu printr-o lege votată în parlament? Dacă am mai adăuga și faptul că cei care au câştigat licitaţia reprezintă o recent înfiinţată firmă de apartament, cu sediul în Canada, criticile și suspiciunile asupra acestei privatizări ar fi și mai dure.

Criza a impus, iar perioada post-criză va confirma reorientarea modelelor de creştere economică spre potenţialul intern de resurse, fie ele minerale sau umane. Doar ţările care vor beneficia de un potenţial intern de resurse vor putea face faţă reorientării de model şi vor putea să folosească mai uţor avantajele pieţei globalizate în transformarea factorilor lor de avantaj comparativ în factori de avantaj competitiv. În acest moment de criză al evoluţiei economiei mondiale, nicio ţară nu-şi privatizează resursele. Din contră, încearcă să cumpere resurse în ideea reducerii costurilor de adaptare la noile condiţii de pe piaţa internaţională, profund modificate de efectele crizei şi schimbării raporturilor de forţe. Iată de ce consider de-a dreptul absurd conceptul de politică economică a actualului guvern. Un concept care include vânzarea resurselor minerale ca factor de relansare a economiei este în contrasens nu numai cu trendul actual al dezvoltării economiei mondiale pe timp de criză, dar şi cu politicile economice promovate de toate celelalte ţări membre ale Uniunii Europene. Este un contrasens care nu dovedeşte originalitate în găsirea unor căi de ieşire din recesiune şi de creştere economică, ci, din contră, ignoranţă sau chiar negarea interesului naţional.

Și energie, dar şi democraţie
Ar fi ipocrit să spunem că nu avem nevoie de gazul de şist. Avem mare nevoie şi am putea să mai reducem dependenţa de o singură sursă de aprovizionare. Ar fi ipocrit şi să spunem că nu avem nevoie de tehnologia companiei Chevron. Orice am zice, deficitul energetic al României este o problemă de siguranţă naţională, a cărei rezolvare este urgentă, prin luarea în calcul a oricărei metode de suplimentare a ofertei interne. Una dintre acestea este şi gazul de şist, care, deşi nu se spune, poate avea efecte la fel de imprevizibile şi de periculoase ca şi energia nucleară. Noi exploatăm fără nicio grijă energie nucleară, chiar dacă după Fukushima am mai început să ne gândim şi la riscul la care suntem supuşi în cazul iminentului cutremur prevestit de domnul Mărmureanu. Dacă ne-am obişnuit să trăim cu energia nucleară și să-i acceptăm riscurile, de ce este atâta teamă de gazul de şist? Cred că este mai multă indignare decât teamă.

Cred că oamenii sunt indignaţi de comportamentul actualilor noştri conducători, care au decis singuri, fără nicio informare şi consultare cu populaţia, ce este bine şi ce este rău pentru ea. Nu a mulţumit pe nimeni faptul că domnul ambasador al Statelor Unite ale Americii are păreri apropiate de cele ale guvernului atât timp cât guvernul nu este apropiat de părerile românilor. Oamenii nu mai acceptă vremurile lui Ceauşescu, când prin directivele CC al PCR centrala atomo-electrică de la Cernavodă s-a construit fără nicio consultare a populaţiei, fără nicio informare asupra riscurilor, fără nicio grijă pentru posibila poluare a mediului. Nu mai acceptă decizia conducătorului ca fiind singura corectă şi benefică. Introducerea într-o societate democratică a unei metode cu grad mare de risc, cum este exploatarea gazului de şist, ar fi trebuit să se facă numai după consultarea populaţiei, cu informarea sa completă şi corectă asupra avantajelor şi riscurilor, mergând până la organizarea unui referendum naţional.