Circulaţia este în continuare întreruptă, miercuri dimineaţă, pe tronsonul Lehliu – Feteşti al autostrăzii A2 şi pe DN 24D Bălăbăneşti-Tulceşti, în judeţul Galaţi, informează Centrul Infotrafic din Poliţia Română.

Actual

Circulaţie întreruptă pe A2 Lehliu-Feteşti şi pe DN 24D Bălăbăneşti – Tulceşti. 177 de trenuri sunt anulate

 

Toate magistralele de cale ferată sunt deschise miercuri, dar pe opt linii sunt restricţii de circulaţie, iar 177 de trenuri sunt anulate, potrivit companiei CFR Călători.

Potrivit situaţiei centralizate până la ora 08.00, circulaţia este restricţionată, din cauza sulurilor de zăpadă, pe opt linii, respectiv Brăila – Făurei-Buzău, Bucureşti Nord – Urziceni, Goleşti – Chitila, Mărăşeşti – Tecuci-Barbosi, Ploieşti – Râmnicu Sărat-Adjud, Ploieşti Sud-Armăşeşti, Urziceni – Slobozia şi Vereşti – Leorda. Pe aceste linii este interzisă circulaţia trenurilor formate din automotoare, echipele de intervenţie acţionând cu utilaje.

 Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată, dar circulaţia trenurilor este adaptată la condiţii meteo nefavorabile, Comandamentul de Iarnă instituit fiind operaţional în continuare, se arată într-un comunicat de presă al companiei CFR Călători.Miercuri sunt anulate 177 de trenuri, decizia luată de operatorii feroviari fiind necesară întrucât în condiţii de iarnă se prelungesc timpii de parcurs.

Pasagerii vor primi ceai cald în gările cu flux mare de călători, de pe raza sucursalelor feroviare Constanţa, Galaţi, Bucureşti, Craiova şi, la nevoie, Braşov şi Iaşi, se mai arată în comunicatul citat.

 

Oprescu: Au fost efectuate 1,579 de drumuri pentru transportarea zăpezii strânse

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că marţi noapte au fost 250 de utilaje de deszăpezire pe străzi şi s-au făcut 1.579 de drumuri pentru transportarea zăpezii strânse, miercuri dimineaţă circulaţia rutieră şi cea a mijloacelor de transport în comun desfăşurându-se normal.

De asemenea, pe mai multe drumuri naţionale este restricţionat traficul greu. Astfel, pe DN 22 Râmnicu Sărat (Buzău) – Brăila, DN 3B Călăraşi – Feteşti (Ialomiţa) şi DN 5B Giurgiu – Ghimpaţi este oprită circulaţia maşinilor de peste 7,5 tone, iar pe DN 22 Mihai Viteazul – Ovidiu (Constanţa) şi pe DN 2C Pogoanele – Costeşti (Buzău) sunt restricţii de trafic pentru autovehiculele de peste 3,5 tone.

Pe DN7C (Transfăgărăşan), între kilometrii 57 şi 104, în zona localităţii argeşene Arefu, a fost impusă o restricţie de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top