“Considerăm că s-au făcut tranzacții ilegale pe care le vom dovedi și cred că, părerea mea proprie, la finalul raportului vom duce lucrurile în zona în care se va anula întreaga tranzacție între societatea Berfige și cumpărătorul de drept, respectiv Ioana Băsescu. În urma tuturor tranzacțiilor s-au găsit foarte multe elemente ilegale introduse”, a spus Vicențiu Irimie într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.
El a precizat că această Comisie specială nu are statutul Corpului de control al premierului.
“Chiar dacă Comisia de anchetă Nana este o comisie specială, nu avem statutul pe care îl are Corpul de control al prim-ministrului și, ca atare, nu avem nici instrumentele și nici pârghiile pe care le are Corpul de control”, a arătat deputatul PC.
Corpul de control al prim-ministrului va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul schimburilor de terenuri din comuna Nana, județul Călărași, după ce a constatat operațiuni și acte ilicite care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni, se arată în raportul Corpului de control transmis marți la solicitarea AGERPRES.
Potrivit documentului, atribuțiile legale în legătură cu soluționarea cererilor privind reconstituirea dreptului de proprietate de către Comisia locală de fond funciar Nana în perioada 1997-2005 au fost exercitate defectuos, iar reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat pe alte terenuri decât vechile amplasamente ale foștilor proprietari, fără obținerea consimțământului persoanelor îndreptățite, cu încălcarea prevederilor legale.
Corpul de control a constatat că majoritatea angajaților din cadrul Primăriei Comunei Nana, precum și rudele și afinii acestora au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, la fel și persoane care nu erau îndreptățite, potrivit legii.
Raportul descrie și modul în care societatea Berfige SRL a achiziționat teren în zonă și cum l-a vândut, în septembrie 2013, Ioanei Băsescu.













































