Trebuie să recunosc că, de la Gladiatorul încoace, Russell Crowe este actorul meu preferat, așa că nu aveam cum să nu vă vorbesc despre ultimul lui film, Noe, mai ales că este regizat de Darren Aronofsky (Black Swan, The Fountain), aşa cum știți, deja un regizor cu o viziune aparte.

Cultură

Film: NOE

Trebuie să recunosc că, de la Gladiatorul încoace, Russell Crowe este actorul meu preferat, așa că nu aveam cum să nu vă vorbesc despre ultimul lui film, Noe, mai ales că este regizat de Darren Aronofsky (Black Swan, The Fountain), aşa cum știți, deja un regizor cu o viziune aparte.

 

Astfel, povestea biblică a lui Noe este redată de scenariștii Aronofsky şi Ari Handel. Prin urmare, să nu vă mirați de apariția unor elemente întunecate în clasica poveste a potopului, căci totuși vorbim de Aronofsky. Russell Crowe este minunat în rolul lui Noe, reușind să redea perfect lupta din sufletul acestui om în mâinile căruia a stat soarta lumii. Jennifer Connelly în rolul soției lui Noe şi Emma Watson în rolul unei fete pe care Noe o salvează şi o creşte ca pe fiica lui completează frumos distribuția filmului, dar cel mai interesant este Ray Winstone în rolul lui Tubal-Cain, omul rău care amenință „lucrarea lui Dumnezeu”.

Recunosc că nu sunt o persoană foarte religioasă şi nu iau ca literă de lege Biblia. Tocmai de aceea am putut să savurez şi să apreciez filmul Noe, pentru că nu m-am împotmolit nici în habotnicia creștină, nici în rigorile științifice. Am luat filmul ca pe o poveste frumoasă despre o familie care e supusă unor încercări teribile. Enjoy!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top