Actual

O rusoaică sfidează moartea cu fiecare poză pe care o face. Motto-ul ei: ”No limit, no control”

 

Angela Nikolau nu cunoaşte limitele atunci când vine vorba de realizarea unor fotografii reuşite. ”No limit, no control” este motto-ul ei pe reţeaua Instagram, unde este urmărită de peste 85.000 de utilizatori. Rusoaica este unul dintre numeroasele exemple de tineri care încearcă să impresioneze fanii din social media.

 

Un grup de căţărători urbani ruşi au reuşit să escaladeze chiar şi turnul Eiffel din Paris, în pofida securităţii ridicate a obiectivului. Ivan Kuznetsov din Moscova a organizat această aventură în luna mai a acestui an, înainte de campionatul Euro 2016. Potrivit unui interviu acordat de Ivan Kuznetsov, membrii grupului său au cumpărat bilete pentru a vizita turnul, iar apoi s-au ascuns. Au aşteptat şapte ore pentru a urca pe vârful celei de-a opta minuni a lumii. Au fost văzuţi de un muncitor, care a alertat autorităţile – iar ulterior au fost duşi la secţia de poliţie şi interogaţi timp de cinci ore, potrivit RT. com.

Imagini pentru Ivan Kuznetsov eiffel

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top