Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a afirmat, luni, că un referendum pe tema monarhiei ar putea avea loc în viitorul apropiat, apreciind că poporul român poate fi întrebat dacă vrea republică sau monarhie.
Președintele executiv al PSD: am putea organiza referendum pentru monarhie
Posted by stiripesurse.ro on Monday, December 18, 2017
Imagini tulburătoare cu Principele Nicolae
Şeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că o monarhie constituțională ar avea avantajul corectării actualului sistem constituțional „hibrid, care are sădit în el germenii conflictului”, prin prerogativele care îi sunt conferite președintelui.
Solicitat să comenteze dacă proiectul de lege privind Casa Regală ar trebui discutat în Parlament în regim de urgenţă, Nicuale Bădălău a precizat: „Ar trebui discutat, mai ales că am văzut că în media sunt deja extrem de mulţi simpatizanţi, poate şi un referendum vizavi de sistemul ăsta președinție-monarhie, totul e posibil”.
Premierul Mihai Tudose a avut o primă reacție și a spus că nu susține ideea colegului său: „Nu sunt monarhist! Nu susțin REFERENDUMUL!
Strigătul de la căpătâiul regelui, văzut de toată presa internaţională
„Organizarea unui referendum presupune întâi o dezbatere şi cred că în special pe acest subiect e nevoie nu numai de o dezbatere, ci şi de a cântări foarte bine argumentele în favoarea organizării unui referendum. Sunt convins că în ultima perioadă simpatia pentru Casa Regală, iar acest lucru l-am văzut încă din 2011, când a venit Regele Mihai în Parlament, simpatia pentru Casa Regală a crescut foarte mult şi încrederea românilor în forma de guvernământ denumită monarhia constituţională. Cred că un astfel de subiect merită o dezbatere cât mai amplă la nivelul societăţii, dar trebuie să reunim acele forţe care sunt favorabile şi să convingem cât mai mulţi dintre cetăţeni cu privire la utilitatea schimbării formei de guvernământ. Acest lucru, în cazul în care subiectul va deveni unul de interes, putem să demarăm aceste discuţii anul viitor”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Monarhiștii împărțiți în tabere
„E interesant de analizat sistemul constituțional românesc, hibrid, care are sădite în el germenii conflictului. Acest paralelism de putere executivă între Guvern şi președinte a dus permanent la tensiuni, la conflicte. Suntem una dintre puținele ţări din Europa care fac o excepţie de la regula democrațiilor parlamentare, unde președintele joacă un rol nu simbolic, ci mai degrabă de reprezentare. Președintele, în loc să fie arbitru, preferă tot timpul să fie un jucător care, în loc să-şi îndeplinească rolul constituțional de a media între puterile statului, îşi pierde credibilitatea”, a adăugat Tăriceanu.














































