La finalul ședinței de guvern care a avut loc miercuri, 5 ianuarie, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a ținut să precizeze că noile decizii de folosire obligatorie a măștilor medicale și de tip FFP2 au rolul de a limita răspândirea viruslui „care se transmite prin aerosoli”, având în vedere că măștile textile nu protejează îndeajuns. Totodată, ministrul a anunțat că se așteaptă până la un milion de infectări cu Covid-19 în perioada următare în România.
- Nazare a anunțat desființarea unui număr important de sedii ale ANAF
- Tuneluri Hezbollah ascunse sub un magazin de haine
- Radu Oprea: Oana Gheorghiu a introdus pe sub radar în ședința de guvern lista exploratorie a companiilor ce ar putea fi listate la bursă
- Promisiunea lui Macron: Nu voi mai face politică, după plecarea de la Elysee
- AUR a readus în Parlament un nume pe care sistemul a încercat să-l scoată din memoria românilor: Mircea Eliade
„Nu există niciun fel de impunere a utilizării unor măşti scumpe. Am văzut că declaraţiile mele sau ale altor membri ai guvernului au fost preluate puţin ciudat; masca pe care o port eu, care este similară cu aceasta, este masca medicală cu trei straturi, nu e niciun fel de mască deosebită, ea este recomandată; dar, sigur că cine doreşte poate să utilizeze şi alte tipuri de măşti, cum sunt cele FFP2, o mască cu nivel mai înalt de filtrare. Asta nu înseamnă că cineva impune în vreun fel acest tip de mască; deci, nu există niciun fel de impunere, este vorba doar de trecerea de la măştile textile, care, mai ales, în condiţiile în care această boală se transmite prin intermediul aerosolilor, sunt foarte puţin eficiente sau ineficiente, către uniformizarea utilizării, cu toate că ea cred că e utilizată de, probabil de marea majoritate a cetăţenilor – mă uit aici, în sală, nu ştiu dacă este cineva care are mască textilă, deci este clar că aceste măşti medicinale, care, în momentul de faţă, nu sunt nici scumpe, cred că sunt accesibile, sunt mult mai utile pentru că ele constituie o barieră eficientă în calea transmiterii. Cred că nu este vorba de o restricţie, asta este prezentată ca o restricţie. Nu este vorba de o restricţie, este vorba pur şi simplu de o perioadă limitată de timp, de utilizare a acestor măşti acolo unde există, ştiu eu, aglomeraţie sau există activitate care presupune interacţiuni cu alte persoane.”, a precizat Alexandru Rafila.
Întrebat ce se va întâmpla dacă o persoană nu poartă masca medicală sau FFP2, Alexandru Rafila a răspuns că este aceeași situație ca atunci când cineva nu poartă mască deloc.
Suport pentru pacienții non-COVID
Ministrul a anunțat că a fost adoptată o Ordonanță de Urgență care să permită creșeterea accesului la testare, și că deja a fost definitivat cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, forma contractului care va permite plata rapidă, către medicii de familie, a serviciilor legate de testare. „Acesta va fi sub forma unui act adițional la cel de vaccinare, pentru medicii de familie care vaccinează, sau unul separat, în cazul în care medicii de familie nu optează pentru serviciul de vaccinare.”
„Un lucru extrem de important a fost ieri: o teleconferință cu direcțiile de sănătate publică și cu spitalele din România care pot asigura asistență medicală și pentru pacienții COVID, dar și pentru pacienții non-COVID, pentru pacienții cu boli cronice. Am identificat deja o listă de 160 de centre de evaluare ambulatorie a pacienților cu forme medii, probabil, de boală, dar vom veni foarte repede și cu criteriile legate de tipurile de pacienți pe care îi vom direcționa către aceste centre, la nivel național. Cred că această listă se va completa și în cursul săptămânii viitoare, va fi disponibilă o hartă interactivă cu toate aceste centre, astfel încât oamenii să știe unde se pot adresa, pe de-o parte; această hartă interactivă va include, pe măsura semnării contractelor de către medicii de familie, și toate centrele de testare care vor deveni operaționale la nivelul cabinetelor de medicină de familie.”, a precizat Rafila la finalul ședinței de guvern.
Întrebat de un reporter unde vor fi amplasate și cum vor funcționa aceste centre, ministrul Sănătății a precizat: „Nu vă gândiți că sunt niște unități mobile pe care noi le ducem la un spital și acolo se petrec lucurile. Este vorba de ambulatorii integrate ale spitalelor sau de alte ambulatorii de specialitate. Ele există fizic în momentul de faţă, dar nu au fost folosite pentru acest scop în perioada anterioară. E foarte important ca pacienții să meargă în aceste centre, când nu sunt într-o situație critică. Sigur că dacă ai un pacient în situații critice, îl duci direct la Unitatea de Primiri Urgențe, nu se pune problema că aceşti pacienți, care sunt într-o situație dificilă, sunt direcționați către centrele de evaluare; dacă sunt într-o stare relativ bună și au factori de risc, comorbidități și așa mai departe, pot fi evaluați în aceste centre.” Ele vor beneficia de personalul medical din spitalele respective, care desfășoară și activitate în ambulatoriu, nu numai în spital și nu vor fi plătiţi extra, serviciile urmând a fi decontate de spital ca servicii speciale. „Vor avea acces toate tipurile de pacienţi, indiferent dacă sunt asiguraţi sau neasiguraţi, pentru că, fiind vorba de o boală transmisibilă, ne intereseză foarte mult să existe acces la servicii de sănătate, o problemă de sănătate publică nu are legătură cu statutul de asigurat sau neasigurat al cuiva, dar serviciile vor fi decontate.”, a arătat ministrul.
Antivirale, prioritare pentru pacienții cu risc
„Un lucru la fel de important este legat de furnizarea medicației antivirale innovative. Ieri, Comisia de boli infecțioase, după multiple întâlniri, a definitivat o estimare a necesarului de medicație antivirală. Astăzi, deja emitem autorizațiile pentru nevoi speciale pentru cele două medicamente inovative care se află la dispoziție. De ele vor beneficia pacienții aflați la risc, cu comorbidități, care, în cazul infecției, vor primi aceste antivirale încă din primele zile de boală. Sigur, ele nu sunt necesare pentru toate persoanele infectate, pentru că, așa cum spuneam și cu altă ocazie, medicația antivirală trebuie utilizată cu prudență și numai după un anumit algoritm de investigații, care se adresează pacienților care îl pot primi, pentru că medicația antivirală este o medicație cu un grad de toxicitate destul de important și, atunci, trebuie pacientul evaluat înainte, astfel încât să poată să i se administreze acest tip de medicație.” a mai spus ministru Sănătății.
Câte cazuri vom avea în noul val
Întrebat care crede că va fi impactul măsurilor luate astăzi, în cadrul ședinței de guvern, Alexandru Rafila a ținut să explice că nu atât numărul mare de cazuri de infectare este important, ci asigurarea serviciilor esențiale .
„Vedeți, numărul de cazuri în momentul de față noi îl estimăm – ați văzut că au fost discuții – undeva între 800.000 și un milion de cazuri pentru acest nou val. Totuși, avem exemplul altor țări, la care acoperirea vaccinală era mult mai mare decât este în România, și am văzut sute de mii de cazuri pe zi. Franța, Italia au sute de mii de cazuri pe zi, Statele Unite 1 milion de cazuri pe zi, deci, un număr extrem de mare de cazuri. Problema noastră este următoarea în momentul de față, nu a numărului de cazuri în sine; problema numărului de cazuri foarte mare poate să pună o problemă legată de funcționarea unor sisteme critice, inclusiv a sistemului de sănătate. Pentru că oamenii au o formă ușoară, dar stau acasă și nu se pot duce la serviciu să-și facă treaba obișnuită. Şi sunt multe servicii esențiale în România, aici poate să fie o problemă. Inclusiv reducerea perioadei de carantină și de izolare ține cont de aceste de aceste lucruri. Însă ceea ce ne interesează este să reducem cazurile grave, să reducem decesele, și pentru asta organizăm sistemul de sănătate, astfel încât oamenii să se adreseze cât mai ușor și cât mai repede serviciilor de sănătate, să poată să fie evaluați și să poată să fie tratați, atunci când este cazul, cu medicație antivirală, dar numai cazurile care, într-adevăr, beneficiază de tratament și la care riscul de complicații sau de deces este mare.”, a explicat ministrul.














































