Externe

Prof. Gustav Meiseles (TAU), despre deturnarea Islamului pentru justificarea sinuciderilor martirice și uciderea celorlalți

Recep Tayyp Erdogan, noul sultan, este ofensat. El spune: Islam moderat este o ofensă și este jignitor. Nu există Islam moderat. Islamul este Islam!” Și are dreptate. Mai mult de atât, islamiștii vor să convertească toți oamenii la această religie, oricât de utopic ar părea. Pentru că ei nu acționează în baza rațiunii valabile pentru noi toți, ci a martirajului în numele lui Allah. Vreți să citim împreună câteva pagini din Coran să vedeți?

Churchill: Islamul este cea mai puternică forță retrogradă din lume

Sâmbătă, 7 octombrie 2023, organizația teroristă Hamas (care a acaparat puterea în Fâșia Gaza în 2007) a efectuat un atac surpriză asupra așezărilor israeliene din sudul țării, profitând de mulți factori, cum ar fi prezența militară mai mică decât de obicei și un festival de muzică din apropiere. Pe termen scurt, au avut un succes inițial pe care l-au folosit pentru a comite cele mai grave atrocități imaginabile pe această planetă asupra femeilor, bătrânilor, copiilor și bebelușilor, precum și asupra civililor de toate felurile din așezările israeliene și printre tinerii participanți la festivalul de muzică.

Au ucis peste 1200 de persoane ( cifra a fost revizuită de oficialii israelieni care anunțaseră inițial 1400 de victime), rănind încă 3300 și răpind 230 de persoane – majoritatea civili, bebeluși (cel mai mic are 9 luni!), copii, femei, și bătrâni – unii supraviețuitori ai Holocaustului.

Ei au ținut ocupată zona timp de aproximativ 12 ore înainte că teritoriul să fie complet eliberat de prezența teroriștilor Hamas.

Au numit „operațiunea” – „Taifunul al-Aqsa” – adică „taifunul care vine în apărarea locului sfânt…”. Așa se sfințește un loc? Așa arată „sfințenia” islamului?

Islamul radical actual nu este o religie sau o filozofie a vieții, ci un sistem social violent și totalitar – politic, judiciar, militar și cultural (precum socialismul bolșevic sovietic sau nazismul german), deghizat în religie, folosind tactici și strategii subversive, cu scopul de a impune un control strict asupra minții tuturor oamenilor, de a distruge sistemul democratic liberal-occidental și a-l înlocui în lumea întreagă cu subjugarea la dogmă islamică – Sharia.

Islamiști de azi:

  • Și-au făcut religia ultra politică în loc să o păstreze strict personală.
  • Au început să creadă și să urmeze interpretări ad-literam ale Coranului și Hadith-urilor (tradiții legate de viață și faptele profetului Muhammad, a două cea mai importantă bază de drept după Coran), fără a acorda nicio importanță contextelor de timp, cultură, geografie etc.
  • Au început să-i îndoctrineze pe tineri cu interpretările lor personale, fundamentaliste  ale dogmelor islamului.
  • Au început să creadă că ritualurile și credințele religioase islamice fundamentaliste sunt cheia progresului material și social.
  • Au lăsat țările lor să devină teocrații care suprimă gândirea liberă și suprima opiniile divergente.
  • Au normalizat violența, misoginia, bigotismul, homofobia, sexismul etc., toate în numele islamului.
  • Au inoculat tineretului lor idea că sfințenia religiei lor și a figurilor lor religioase este mai importantă decât viața umană.
  • Nu au reușit să recunoască faptul că au eșuat în multe domenii, sociale, economice și intelectuale și au decis să rămână în negarea oricărui progres social pe măsură ce extremismul religios și fanatismul creșteau și se intensificau chiar în fața lor.
  • În loc să dezvolte simțul responsabilității, au arătat cu degetul în direcția altora și au jucat cartea victimei.

Și totuși, Islamul se răspândește cu repeziciune folosind cu cinism lacunele democrației liberale. O spunea asta deja cu mai bine de o sută de ani în urmă Winston Churchill: „Musulmanii, ca indivizi, manifestă uneori calități minunate, dar influența acestei religii paralizează dezvoltarea socială a credincioșilor ei. Islamul este cea mai puternică forță retrogradă din lume. Islamul este foarte departe de a agoniza; mai degrabă, este o religie militantă, ce recrutează în mod constant noi credincioși. S-a răspândit deja în toată Africa centrală și oriunde se răspândește produce războinici curajoși. Și dacă creștinismul nu și-ar fi găsit refugiu în brațele ferme ale științei, aceeași știință împotriva căreia a luptat în zadar, atunci civilizația Europei moderne s-ar putea prăbuși, așa cum a căzut civilizația Romei antice.” (Churchill, The river war, 1899, vol II, 248-250.)

Propaganda – și în general acțiunea Islamic-politică îndreptată în spre societatea democratică-liberală – se conduc după un principiu bine stabilit în dogmă islamică: Taqiyyah – adică amăgire, disimulare, înșelăciune. Taqiyyah este pecetea religiosă și morală pentru „a comite fapte păcătoase în numele unei cauze pioase.”

Asta îndreptățește schingiuirea, teroarea, violul și în special asasinatul (nu uitați – cuvântul asasin este de origine islamică: asasin este un adept al sectei istorice siite de Hashashiin (= cei care se droghează cu hashish înainte de a ieși la asasinarea unor necredincioși. Prin asasinarea de necredincioși ei își răscumpăra sufletul [fidayun]).

Și încă o spun direct. De ce? Pentru că li se permite!

Așa putea predica și activa în liniște ideologia islamică ultra radicală Anjem Choudary, „cel mai cunoscut” extremist islamic din Marea Britanie, inițiatorul platformei de media “Islam4UK” (Islam pentru Marea Britanie) care a fost „înființat de musulmanii sinceri ca o platformă pentru a propaga ideologia islamică supremă în Regatul Unit, ca alternativă divină la legea creată de om” și pentru a „convinge publicul britanic de superioritatea islamului…schimbând astfel opinia publică în favoarea islamului pentru a transfera autoritatea și puterea…musulmanilor pentru a implementa Shari’ah (aici în Marea Britanie)”. Și sloganulcu care ieșeau la „demonstratii” în orasele Europei: “We are not fighting so that you will offer us something. We are fighting to eliminate you” („Noi nu ne luptăm pentru ca voi să ne oferiți ceva. Noi luptăm să vă eliminăm.”) spune totul. În 2010, organizația Islam4UK a fost scoasă în afara legii, dar sunt mii de alte ONG uri care au același scop camuflat sub proclamarea unor principii aparent rezonabile.

„Interdicția de astăzi este un alt cui în sicriul capitalismului și un alt semn al renașterii islamului și a musulmanilor.”, declarau liderii mișcării în 2010. „Prin urmare, într-o zi, vom elibera pământul nostru de ocupație și vom implementa Sharia nu doar în țările musulmane, ci chiar aici, în Marea Britanie. Credem în asta, trăim și sperăm că în timpul vieții noastre vom fi martori”. Într-o declarație suplimentară, emisă în aceeași zi prin intermediul site-ului lor, ei au declarat că Islam4UK a fost forțat de autorități să-și închidă siteul, adăugând „subliniem că acest nume de domeniu nu va mai fi folosit de noi, dar lupta pentru Khilafah (alias „Califatul”) va continua indiferent de ce complotează necredincioșii împotriva musulmanilor. Este datoria tuturor musulmanilor să se ridice și să cheme la Khilafah oriunde s-ar afla!”.

Și Taqiyyah se potrivește bine și cu tehnologia mass-media de azi. Minciuna și dezinformarea stau la bază. Sunt complet îndreptățite, doar cauza e „pioasă”: să se convertească sau să moară! Și atunci de ce să nu o facem; dacă democrații sunt atât de „naivi”, hai să-i bombardăm cu rachete, să masacrăm, să decapităm femei și copii, și în special să-i mințim. Și apoi fugim să jucăm rolul „victimei”. Și asta prinde în lumea democrată liberală.

Omorul la televizor

În cazul atacului Hamas contra civililor israelieni din 7 octombrie, rațiunea liderilor Hamas (care duc o viață de lux în Qatar și Liban –nu în mizeria din Gaza) a fost (și este) simplu și ușor de materializat în cadrul taqiyyah: presupusele „crime privind drepturile omului” pe care Israelul le va „comite” în Gaza, după acțiune, vor câștiga opinia publică din Occidentul cu voință slabă; Occidentul va câștiga războiul pentru Hamas, făcând Israelul să se predea. Ei duc o „luptă națională” prin orice mijloace, inclusiv prin sacrificiul propriului popor (făcându-I shahid – „martir!”). 

Ar trebui să spunem că practica Hamas de a „face martiri” și de a-i prezența în fața camerelor este o tactică acceptată de partea arabă – e taqiyyah. De aceea Hamas este atât de popular printre musulmanii din întreagă lume.

Islamul nu este o „religie”… este o ideologie seculară deghizată în mod deliberat pentru a se preface ca „religie”. Învățăturile despre ură percepute de dogma islamică, formulate în Coran, sunt la baza  terorismului, a violenței acerbe cu răbufniri de barbarism medieval: înjunghieri, decapitări, viol și atentate sinucigașe, toate în numele lui Allah.

Vă propun să vedem cu ce texte sunt îndoctrinați copiii de când se nasc, apoi în școală, în universitate, și în viața de zi cu zi, în mass-media, până și în „artă”, care – vorba bolșevicilor – „trebuie să fie angajată”.

Iată ce spune Coranul, în câteva exemple, din multe: [Coranul – traducere George Grigore, București, Editura Kriterion, 2000]

Quran 2:190-193 Omorâți-i (pe necredincioși) oriunde-i întâlniți…Ispita este mai aprigă decât uciderea…Dacă se luptă cu voi, omorâți-i căci aceasta este răsplata celor tăgăduitori…

Quran 5:33 Aceasta va fi răsplata celor care duc război (critică) împotriva lui Allah și trimisul său, precum și răsplata celor care seamănă stricăciunea pe pământ: toți vor fi uciși ori răstigniți, ori li se va tăia mâna și piciorul în curmeziș (= mâna dreaptă și piciorul stâng), ori vor fi alungați din țară.

Quran 9:5 După ce lunile sfinte se vor fi scurs, ucideți-i pe necredincioși oriunde îi veți afla, capturați-i, încercuiți-i, puneți-le capcane!

Quran 9:29 Războiți-vă cu cei care nu cred în Allah și în Ziua de Apoi, cu cei care nu socot oprit ceea ce Allah și trimisul Său au oprit, cu cei care nu țin Legea Adevărată dintre cei cărora li s-a dat Cartea (Tanakh și Evanghelia -Biblia) Războiți-vă cu ei până vor plăti tributul ( jiziya – taxa personală asupra nemusulmanilor monoteiști: evrei, creștini, zoroastri) cu mâna lor, după ce au fost umiliți.

Quran 22:19-22 Veșminte de foc vor fi croite tăgăduitorilor și apă clocotită li se va turna pe cap și le va topi ceea ce este în pântecele lor și pielea.

Și pentru ei vor fi buzdugane de fier (tije de fier cu cârlig); când vor vrea să iasă din ele de durere, vor fi dați înapoi: „Gustați osânda parjolului.”

Quran 47:4 Atunci când vă întâlniți cu tăgăduitorii, loviți-le grumazul (decapitați-i) și când le-ați nimicit forțele, legați-i cu tărie…El (Allah) nu va face deșarte faptele celor uciși pe calea lui Allah.

Iudeo-creștina „IUBIRE” pentru aproapele tău este pe undeva, dar este greu de găsit în Coran. Islamul glorifică moartea.

O mamă musulmană (nu toate, din fericire!) se mândrește că a născut un fiu și singura ei speranță pentru el este să moară „Shahid” (martir).

A muri de moarte bună, în pat, este o rușine. Idealul este de a muri în „jihad” (război sfânt contra necredinciolilor).

Quran 3:169-172 Să nu-i crezi morţi pe cei care au fost ucişi pe calea lui Allah (shahid)! Dimpotrivă, ei sunt vii la Domnul lor şi sunt bine dăruiţi [din roadele Raiului], bucurându-se de harul pe care Allah li l-a dăruit.  Ei se bucură pentru aceia care au rămas în urma lor şi nu li s-au alăturat încă, pentru că ei nu au a se teme şi nici nu sunt mâhniţi. Ei se bucură de binefacerea lui Allah şi de harul Lui, precum şi de aceea că Allah nu lasă să se piardă răsplata credincioşilor. O mare răsplată este menită celor care au răspuns lui Allah și trimisului său…”

Quran 22:58-59 Celor care au purces, [părăsindu-şi căminele], pe calea lui Allah, care au fost omorâți sau au murit, Allah le va dărui o bună răsplată, căci Allah este cel mai bun dintre cei care dăruiesc. El îi va duce într-un loc pe care-l vor găși plăcut, căci Allah este îngăduitor [şi] iertător.

Paradisul pentru un shahid este un concept popular în tradiția islamică conform Hadithului, iar obținerea acestui titlu este onorifică.

Profetul a spus: „Nimănui care întră în Paradis nu-i place să se întoarcă în lume, chiar dacă a primit totul de pe Pământ, cu excepția unui Mujahid (luptător în Jihad) care dorește să se întoarcă în lume pentru a putea fi martirizat de zece ori din cauza demnității pe care o primește de la Allah. (Sahih al-Bukhari 4:52-72)

Și atunci ne mai mirăm de terorismul sinucigașilor? Cu această ideologie trebuie să ne confruntăm noi – și nu numai noi, ci toată lumea civilizată.

Dar ne e bine așa – treacă de la noi! De ce să ne deranjăm pentru a vedea realitatea? Le mai dăm și le mai dăm privilegii materiale, sociale și chiar politice. Poate, poate vor deveni mai buni; dar nu vor deveni!

Nici un argument rațional nu funcționează, iar noi nu vrem să învățăm din istorie. Așa a fost cu romanii care au căzut în mâinile barbarilor în 200 de ani (de la 212AD – promulgarea Constitutio Antoniniana până la căderea imperiului în 476AD), așa a fost cu Hitler, în numai 9 ani… Și bine spune asta Geert Wilders, liderul partidului PVV (Partidul pentru Libertate din Olanda), deja din 2015: „Europa pe care o cunoașteți se schimbă. Ați văzut reperele ei. Uneori, la câteva străzi de dumneavoastră, există o altă lume. Aceasta este lumea societății paralele, create de imigrația musulmană în masă. În toată Europa a apărut o nouă realitate: cartiere musulmane, ghetouri, controlate de fanatici religioși. Războiul împotriva Israelului nu este un război împotriva Israelului. Acesta este un război împotriva Occidentului. Acesta este jihadul. Israelul primește pur și simplu loviturile destinate tuturor. Dacă nu ar fi fost Israelul, imperialismul islamic ar fi găsit alte modalități de a-și elibera energiile și dorința de cucerire. Mulțumim părinților israelieni care își trimit copiii lor în armată și stau treji noaptea, părinții din Europa și America pot dormi bine și visează, fără să cunoască pericolele care se profilează…Dar dacă, Doamne ferește, Israelul ar cădea, căderea lui nu ar aduce nici o mângâiere în Occident. Acest fapt nu înseamnă că minoritățile noastre musulmane și-ar schimbă brusc comportamentul și ar accepta valorile noastre. Dimpotrivă, sfârșitul Israelului va încuraja enorm forțele islamului”.

Islamul este calul troian din Europa. Dacă nu oprim acum islamizarea, Eurabia și Netherrabia vor fi doar o chestiune de timp. Acum un secol, în Țările de Jos erau aproximativ 50 de musulmani. Astăzi, există aproximativ 1 milion de musulmani în această țară. Unde se va termina?Geert Wilders

Islamul contemporan râvnește la mult mai mult: să cucerească lumea. O spune direct și asumat Yusuf al-Qaradawi (un “â„Khumeini” al Egiptului, dar sunit): „Islamul se va întoarce în Europa ca un cuceritor și un învingător, după ce a fost expulzat din ea de două ori. De dată aceasta, cucerirea nu va fi prin sabie, ci prin predicare și răspândire a ideologiei…”.

Omul știe istorie. Hoardele musulmane au fost alungate din Europa de două ori: odată în 732AD – Bătălia de la Poitiers și apoi în 1683AD –după asediul turcilor asupra Vienei.

EUROPA – înțelegi? Treziți-vă până când nu e prea târziu!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top