Alin Fumurescu: Cred că USR PLUS vor ieși compromise din această alăturare cu AUR

ALIN FUMURESCU, profesor de Științe Politice la University of Houston și autor al volumului „Compromisul. O istorie filosofică și politică”, a comentat pentru Q MAGAZINE actuala criză politică. „Politica nu se face cu îngeri și demoni, că nu se petrece în ceruri, ci aici, pe pământ.” spune profesorul adăugând că în politica românească, de după 1989, sunt doar „struțo-cămile” cărora nu le mai pretinde principii. Deși accentuează că între USR PLUS și AUR nu este vorba acum de o „alianță”, atrage atenția că electoratul sancționează alăturările „împotriva naturii” și că cele două formațiuni, conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș, se compromit, votând împreună cu AUR moțiunea de cenzură.

Alin Fumurescu s-a născut în 1967 la Brad şi a emigrat în SUA la începutul anilor 2000.

Politica funcționează invers decât căsniciile. Incompatibilitatea ține partidele împreună

La București, traversăm o criză politică, firească, de altfel, atunci când se aliază patru partide pentru a face un Guvern. Mai devreme sau mai târziu divergențele ideologice și de interese duc la blocaje. Nu este o noutate, cu o singură notabilă excepție (USL, formată, paradoxal din PNL și PSD, deci partide ideologic diferite), nicio alianță nu a durat nici prea mult, nici prea armonios, în România. De ce partide diferite NU pot coabita la guvernare, din punctul dvs de vedere? Pare însă că nu o pot face nici măcar cele care afirmă că împărtășesc aceleași valori!

Tocmai exemplul pe care l-ați dat – cel cu USL – arată că partidele mai degrabă opuse ideologic formează alianțe mai durabile decât partidele să spunem „ideologic compatibile”.

Este un exemplu absolut singular!

Politica pare să funcționeze invers decât căsniciile. Cuplurile divorțează din motive „de incompatibilitate”. Alianțele politice rezistă din motive de incompatibilitate și se destramă din motive de prea multă compatibilitate.

Gândiți-vă la CDR – prin ce se deosebeau fundamental liberalii de țărăniști, să zicem? Prin ce se deosebesc fundamental (și accentuez „fundamental”) ideologic liberalii de USR PLUS? Nu vorbim aici la nivelul acțiunii practice sau la calitatea liderilor, membrilor de partid etc, ci la nivelul doctrinelor. Iată așadar prima lecție despre compromisul politic: diferența, odată acceptată și recunoscută ca atare, poate fi prielnică unor alianțe de anduranță. Pe când nevoia de a te diferenția de celălalt, de a-ți afișa profilul ideologic unic în ochii alegătorilor, subminează posibilele compromisuri pe termen lung.

Suntem în situația în care trei partide, PSD, AUR și chiar USR PLUS anunță câte o moțiune de cenzură, inițiată de fiecare. Deși liderii fiecărei formațiuni politice declară că „Guvernul Câțu trebuie să plece”, niciuna nu are, singură, voturile necesare pentru a face să treacă o moțiune în Parlament, deci voturile celorlalți sunt esențiale, indiferent de inițiator. În timp ce PSD prin vocea președintelui său, Marcel Ciolacu, anunța că e dispus să voteze moțiunea USR AUR, vicepreședintele acestui partid, Gabriela Firea, anunță că așa ceva este exclus. Paradoxal, ceea ce părea imposibil în urmă cu ceva timp, USR PLUS și AUR, care până mai ieri se linșau practic prin declarații publice, anunță că sunt gata să voteze moțiunea comună pentru căderea Guvernului. Ca autor al unei cărți dedicate exact compromisului în politică, cine are dreptate, cine greșește și mai ales câtă nevoie este de un compromis?

Mai întâi, îngăduiți-mi să nu fac predicții „în vâltoarea evenimentelor”, dacă nu de altceva, atunci măcar pentru că s-ar putea dovedi perimate în următoarele ore. Habar nu am dacă moțiunea va fi sau nu votată de PSD – înclin să cred că nici pesediștii nu știu la această oră dacă vor vota sau nu moțiunea. Pe de altă parte, faptul că USR PLUS și AUR sunt dispuse să voteze înlocuirea lui Cîțu de la conducerea guvernului, în ciuda diferențelor ideologice, n-ar trebui să ne mire. Aici nu este nici măcar vorba despre o „alianță”, cum greșit (dar intenționat) au prezentat-o atât actualul premier, cât și președintele Iohannis. Un vot punctual pe o chestiune punctuală nu înseamnă nicidecum „o alianță”, să fim serioși! Știu că Nicolae Steinhardt spunea că nu trebuie să cazi de acord cu dracul nici măcar că 2 +3 = 5, dar în politica post-decembristă, din fericire, nu mai avem de multișor doar îngeri și demoni. Avem doar struțo-cămile, cum ar fi zis Cantemir – „îngemoni” sau „demgeri”, cum preferați. Și e bine că e așa. Politica nu se face cu îngeri și demoni, că nu se petrece în ceruri, ci aici, pe pământ.

Se spune că sunt compromisuri care nu compromit. Vor ieși USR PLUS compromise după alianța cu AUR?

Repet, nu e vorba despre nicio „alianță”. Politicienii se pot juca cu cuvintele. Ca ziariști (îngăduiți-mi să mă socotesc în continuare unul), nu ne putem permite asemenea răsfățuri. N-ar trebui să ni le permitem.

Aveți dreptate! Rectific… alăturare…

Da, cred că USR PLUS vor ieși „compromise” din această alăturare cu AUR.

Vă contraziceți față de ce spuneați adineauri?

Câtuși de puțin! Spuneam că alianțele între partide doctrinar opuse – cum sunt acestea două – pot fi de durată, pentru că identitățile sunt clare, n-are nimeni de demonstrat nimic. Dar sunt ele și plăcute electoratului? Privite cu simpatie de alegători? Nicidecum! În acest caz reversul e valabil: alianțele dintre partidele compatibile ideologic au șanse reale de a fi votate (vezi CDR, USR și PLUS, USR PLUS și PNL etc.) chiar dacă nu rezistă pe termen lung și riscă să dezamăgească. Alianțele „contra-naturii”, gen PNL-PSD sau USR PLUS – AUR nu vor primi „binecuvântarea” electoratului.

„AUR este coșmarul sistemului și finalul lui.” a scris George Simion pe contul său de Facebook, sâmbătă, 4 septembrie

Se încearcă etichetarea Alianței pentru Unirea Românilor drept „antioccidentală”, premierul Florin Cîțu îi răspunde la orice fel de întrebare pusă de președintele AUR, George Simion, cu o altă întrebare „Ați trecut pe la Ambasada Rusiei?”, repetată indiferent de context, încercând să arunce asupra președintelului AUR anatema de „om al rușilor” etc. (Ca jurnalist care am făcut un interviu exhaustiv cu George Simion, pot spune că declarațiile lui au fost mai mult decât pro occidentale, pro NATO și pro americane, afirmând chiar că România trebuie să aleagă tehnologia 5G de la firme agreate de NATO și de partenerul nostru strategic.) La fel s-a încercat și demonizarea PSD drept „partid corupt”, „ciuma roșie”, „comuniști”, unul dintre cei mai fervenți anti PSD-iști fiind președintele țării, adică cel care îi reprezintă și pe votanții PSD. Mi-aduc aminte și acum, amuzată, de prima pagină a revistei Cațavencii, imediat după alegerile parlamentare, cu o fotografie a lui Klaus Iohannis în dreptul căruia, într-o bulă, scria, cu umorul caracteristic „PeSeDe, PeSeDe, Te-am dus la victorie!!!”. După aceste campanii de denigrare furibunde, PSD a câștigat alegerile, iar AUR crește în sondaje. Cum vă explicați acest fenomen?

Haideți, totuși, să nu începem să plângem pe umărul AUR sau al PSD, că nu sunt ceva partide-victime-ale unor acuzatii nedrepte. Demonizarea asta face parte din retorica politică – „ciuma roșie”, „catastrofa românilor”, „cel mai corupt și incompetent guvern”, „trădătorii de țară”, „vânduți străinilor”, s.a.m.d. De câte ori ați mai auzit expresiile astea sau unele asemănatoare – și de câte ori le vom mai auzi? Mă îndoiesc sincer că succesul electoral al oricărui partid s-ar datora vreunui efect de bumerang, după cum sugerați – cu cât mai tare e demonizat un partid, cu atat mai mult devine atractiv în ochii electoratului.

Și, totuși, realitatea românească ne-a demonstrat asta!

Multe, dacă nu toate partidele, și-ar dori asta, pentru că toate sunt demonizate de oponenți. Cum spuneam, însă, după căderea comunismului, din fericire, avem doar „îngemoni” sau „demgeri”, la alegere. La alegere liberă. La vot.

Spuneți că succesul PSD și AUR NU se datorează acestei retorici negative la adresa lor. Atunci care este cauza? Cum pot crește niste partide care nu fac nimic, fiind în Opoziție? Practic, sunt voturile dezamăgiților de Putere?

Da, e „efectul tiribombă” – acțiune și reacțiune. Opoziția crește prin forța lucrurilor (mai cu seamă în lumea latină).

Cine a spus prima dată că politica este arta compromisului? Alin Fumurescu pornește de la această întrebare pentru a scrie prima istorie conceptuală a noțiunii. Îmbinând analiza istorică cu o cercetare amănunțită despre utilizarea termenului în textele canonice ale filozofiei politice, din Antichitate și Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea, volumul investighează de ce ideea de a face un compromis este conotată pozitiv sau negativ în două mari culturi: cea britanică, respectiv cea franceză. O mai bună înțelegere a noțiunii de compromis și a sensului ei în istorie ne ajută să vedem mai bine ce înseamnă cu adevărat reprezentarea politică și care ar trebui să fie relația dintre oameni și spațiul politicii. Amplu documentată și scrisă cu multă limpezime, cartea lui Alin Fumurescu este o resursă valoroasă atât pentru filozoful politic sau pentru istoricul ideilor, cât și pentru nespecialistul dornic să se înarmeze intelectual pentru spațiul atât de divers și tensionat al lumii de azi.

Ultimul compromis

Ce exemple de compromisuri politice ar trebui să ia în considerare oamenii politici români actuali?

Dintre cele mai recente și „mai aproape de casă”, cel dintre creștini-democrați și social-democrați în Germania, sub bagheta Angelei Merkel. Dintre cele mai vechi, seria de compromisuri din secolul al XIX-lea, majoritatea orchestrată de Marele Compromițător, Henry Clay (era un titlu de mândrie!), care i-au permis Nordului aboliționist să se întărească suficient economic și militar pentru a învinge Sudul sclavagist. Imaginați-vă doar ce s-ar fi întâmplat cu SUA și, prin ricoșeu, cu întrega lume, dacă Sudul ar fi câștigat războiul civil.

Care este liderul politic care ar fi capabil să coaguleze și să coalizeze acum forțele politice? 

Ideal ar fi, cred, să nu mai așteptăm un lider, un conducător, un salvator. Ideal – știu, sunt idealist – ar fi ca fiecare dintre noi să devenim „lideri”, în sensul ca să ne putem guverna singuri. „Autonomie” vine de la auto-nomos, a-ți da singur legea.

Care este ultimul consens național pe care vi-l amintiți și de ce a fost el posibil?

Cel referitor la intrarea în NATO și în UE. A fost posibil pentru că, atunci când cuțitul ajunge la os, tot românul poate cădea de acord cu răspunsul corect la întrebarea „E mai bine să fii sănătos și bogat sau sărac și bolnav”?