Curtea Constituțională a respins cele două contestații împotriva candidaturii lui Călin Georgescu la funcția de președinte al României, precum și alte două contestații împotriva neînregistrării candidaturii lui Petru Mîndru.
- Bolojan: Voi continua să exercit mandatul de premier astfel încât să asigurăm stabilitatea guvernării
- Grindeanu: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat!” PSD retrage sprijinul politic pentru Ilie Bolojan
- Rumen Radev,câștigător al alegerilor parlamentare: O victorie a speranței asupra neîncrederii, o victorie a libertății asupra fricii
- Bolojan și „șobolanii” ajung la CNCD și la Parchet
- Hagi, noul selecționer al echipei naționale
„În ședința din data de 8 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere patru contestații. În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibile contestațiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat al CCR.
Conform aceleiași surse, hotărârile sunt definitive și se comunică Biroului Electoral Central (BEC).
Pe ordinea de zi a ședinței de plen a Curții Constituționale s-au aflat, pe lângă cele două contestații împotriva candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din 2025, depuse de două persoane, alte două contestații împotriva neînregistrării candidaturii lui Petru Mîndru la președinție.
Călin Georgescu și-a depus vineri, la BEC, candidatura ca independent la alegerile prezidențiale.
BEC a respins, joi, înregistrarea candidaturii independente a lui Petru Mîndru la alegerile pentru Președintele României din anul 2025. Conform BEC, candidatura independentă a lui Petru Mîndru a fost transmisă prin e-mail în termenul legal, însă documentele trebuiau depuse în original.













































