2016 a fost unul dintre cei mai profitabili ani din istoria băncilor, deși bancherii își calculaseră pierderi uriașe din cauza celor trei legi: darea în plată, conversia creditelor și legea falimentului personal.
Sistemul bancar a obținut în 2016 un profit net de 4,3 mld. lei, al doilea cel mai mare câștig anual după izbucnirea crizei economice, relevă datele BNR.
Rezultatele raportate de bănci indică faptul că legea privind darea în plată a imobilelor și legea privind conversia creditelor în franci elvețieni la cursul istoric, ambele ajunse în final la Curtea Constituțională, nu au afectat în cele din urmă băncile așa cum era anticipat.
Câștigul raportat de bănci a fost susținut în special de îmbunătățirea calității portofoliilor și scăderea provizioanelor, după ce băncile au scăpat de o parte importantă din creditele neperformante.
Câștigul raportat de bănci a fost susținut în special de îmbunătățirea calității portofoliilor și scăderea provizioanelor, după ce băncile au scăpat de o parte importantă din creditele neperformante.
La 31 decembrie 2016, rata medie a creditelor neperformante la nivelul întregului sector bancar a coborât la 9,46%, de la 10% în septembrie 2016 și 13,51% în decembrie 2015, scrie News.ro.
La finalul anului trecut, pe piața românească operau 37 de bănci, din care opt au statut de sucursale ale unor bănci cu sediul în alte state membre ale Uniunii Europene.
În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.













































