Un nou atac sângeros în Somalia. Cel puţin 30 de persoane au fost ucise, duminică, în Mogadishu, într-un atentat cu maşină capcană.
Potrivit CNN, alte cel puţin 50 de persoane au fost rănite, majoritatea aflându-se în stare critică.
Atentatul s-a produs în apropierea pieţei Kawo-Godey. Printre răniţi se numără atât soldaţi, cât şi civili.
Nicio grupare nu a revendicat până acum atacul, a precizat Ahmed Abdulle Afrax, primarul districtului Wadajir din capitală Mogadishu, în care a avut loc explozia.
Potrivit martorilor citaţi de presa internaţională, străzile din apropiere sunt pline de cadavre şi „râuri de sânge”.
La faţa locului se află zeci de ambulanţe care transportă victimele la spital, conform Realitatea.net.
Organizaţia, care încearcă să fondeze un stat islamic în Somalia şi este afiliată reţelei teroriste Al-Qaeda, atacă în mod frecvent hotelurile şi instituţiile guvernamentale din Mogadishu.















































