Actual

Cine e martor mincinos pentru că declarația era favorabilă inculpatului

Elena Udrea și jurnalistul Dan Andronic au fost trimiși în judecată, în stare de libertate. Anunțul a fost făcut, cu puțin timp în urmă, de Direcția Națională Anticorupție.

Citește și: Explicațiile Elenei Udrea privind culoarul Justiției

Potrivit comunicatului DNA, Elena Udrea a fost trimisă în judecată pentru pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor, în timp ce Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în   cursul   anului   2011,   inculpata   Udrea   Elena   Gabriela   a   acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri, prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000   USD pentru  a-și   exercita   influența   asupra   factorilor   de  decizie din cadrul Ministerului Economiei și a  celor din cadrul SC Hidroelectrica  SA, în vederea   menţinerii,   în   condițiile   deja   negociate.

Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari,  3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații.

Pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro (care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media), Udrea Elena Gabriela a preluat creanța de la firma controlată de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe.

Potrivit DNA, cu ocazia audierii sale ca martor, inculpatul Dan Cătălin Andronic a făcut afirmații mincinoase, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei.

Dan Cătălin Andronic a făcut declarații mincinoase în ce privește faptul că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială aunui cotidian deținut de această societate.

Referitor la inculparea sa, Dan Andronic a declarat că procurorul i-ar fi spus că întrucât declarația lui este favorabilă Elenei Udrea, a fost declarat martor mincinos.

Este vorba de un dosar la care, din 2015-2016, am fost martor și la un moment dat au schimbat tactica și mi-a spus procurorul că pentru că mărturia mea e în favoarea doamnei Udrea, o consider mincinoasă. A fost clar că e o campanie clasică pe care am mai văzut-o. Este vorba despre faptul că, în calitate de director de ziar, aveam discuții cu toată lumea.  Mi se pare foarte ciudată această trimitere în judecată. În doi ani de zile, au luat cu acul tot ce se putea lua, a rămas povestea cu mărturie mincinoasă. (…) La ultima audiere care a durat mult, a fost o audiere inutilă, pentru că așa cum a început s-a și terminat”, a declarat Andronic la emisiunea 100 de minute.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București.

Față de inculpatul  Budeanu Radu Ioan se continuă cercetările într-un dosar distinct.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top