CJUE extinde aplicarea deciziilor CCR și ÎCCJ privind prescripția și la cauzele judecate definitiv

Astăzi au fost prezentate concluziile avocatului general Campos Sánchez-Bordona în cauza de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauza care are la bază solicitarea unor judecători români de a ignora, fără a fi sancționați disciplinar, deciziile CCR și dezlegările obligatorii ale ÎCCJ cu privire la prescripția răspunderii penale.

• Nazare a anunțat desființarea unui număr important de sedii ale ANAF
• Tuneluri Hezbollah ascunse sub un magazin de haine
• Radu Oprea: Oana Gheorghiu a introdus pe sub radar în ședința de guvern lista exploratorie a companiilor ce ar putea fi listate la bursă
• Promisiunea lui Macron: Nu voi mai face politică, după plecarea de la Elysee
• AUR a readus în Parlament un nume pe care sistemul a încercat să-l scoată din memoria românilor: Mircea Eliade

Potrivit avocatului Toni Neacșu, în documentul judiciar al CJUE este „absolut admirabilă, suprinzătoare și poate chiar șocantă” propunerea lui Bordona de a extinde aplicarea deciziilor CCR și ÎCCJ privind prescripția și la cauzele judecate definitiv.

„Concluziile avocatului general Bordona prezentate la CJUE astăzi în cauza privind prescripția în materie penală au creat o adevărată panică într-o anumită parte a mediei, cea obișnuită să susțină necondiționat fronda unei părți a sistemului judiciar față de propria Constituție, față de CCR și de instanța supremă. În ceea ce pare mai degrabă o operațiune de limitare a pierderilor citesc cu amuzament interpretări (evident pe surse din sistem) potrivit cu care acestea spun altceva decât ceea ce spun negru pe alb. Este un exemplu școală de analfabetism juridic funcțional, sper că doar mimat.

Însă această mică manipulare mă face să bag bățul și mai mult prin gardul lor.

Ceea ce este absolut admirabil, suprinzător și poate chiar șocant în acest document judiciar este propunerea pe care avocatul general o face Curții Europene de a extinde aplicarea deciziilor CCR și ÎCCJ privind prescripția și la cauzele judecate definitiv!

Și nu pare a fi vorba doar despre hotărârile judecătorești definitive de condamnare la care a făcut trimitere ÎCCJ în decizia 67/2022 (adică doar cele în care prescripția nu a fost discutată și respinsă în apel) ci în toate!

Ca ironia să fie deplină, Curtea de apel Brașov solicitase, printr-un supliment nefericit la sesizare, ca dimpotrivă să se poată pună în discuție și hotărârile judecătorești definitive în care deja prescripția fusese aplicată! Poate sancționând tocmai această formă de barbarie juridică, avocatul general sugerează CJUE să extindă efectele hotărârii pe care o va pronunța pentru toate situațiile similare, adică pentru toate hotărârile definitive de condamnare în care ar fi trebuit să se aplice în perioada 2018-2022 prescripția răspunderii penale așa cum a cerut CCR.

În România, pe situații juridice perfect identice, unele persoane execută încă pedepse în penitenciar în timp ce alții au scăpat de răspunderea penală (nu și de cea civilă), diferența fiind dată doar de bunul plac juridic al unor judecători. Ce justifică, potrivit oficialului european, aplicarea unitară a deciziilor CCR, pe lângă echitate și egalitatea în fața legii? Chiar Carta drepturilor fundamentale a UE!”, a explicat Toni Neacșu pe Facebook.

În documentul CJUE se afirmă că „interesele financiare ale Uniunii merită să fie protejate, însă acest lucru nu poate avea întâietate în fața apărării unui drept fundamental precum cel reprezentat de principiul retroactivității legii penale mai favorabile.” Cu alte cuvinte, judecătorii nu trebuie să lase neaplicată jurisprudența Curții Constituționale.

Vă prezentăm un fragment din Concluziile avocatului Campos Sánchez-Bordona,

„122. În opinia noastră, lex mitior ar trebui să se aplice și hotărârilor penale definitive aflate în curs de executare. Recunoaștem că nu se întâmplă astfel în toate statele membre ale Uniunii, chiar dacă aceasta este soluția adoptată de unele dintre ele. Inclusiv în cele în care, în general, lex mitior nu se aplică hotărârilor penale care au dobândit autoritate de lucru judecat există numeroase excepții de la această regulă. Astfel, se întâmplă frecvent ca efectul retroactiv in melius să se extindă la acest tip de hotărâri când noua legislație penală prevede acest lucru, când un comportament este dezincriminat sau când o instanță constituțională constată neconstituționalitatea unei legi penale.

124. Nu este logic ca modificarea valorilor (sau a criteriilor punitive) ale legiuitorului să se aplice numai în beneficiul persoanelor inculpate sau acuzate, iar nu și al celor care, pentru fapte similare, se află în executarea unor condamnări definitive. Lipsa logicii este mai ușor perceptibilă în cazul dezincriminării, printr‑o lege ulterioară, a unor comportamente care anterior erau pedepsite (abolitio criminis). Este inacceptabil din punct de vedere juridic ca, în această ipoteză, din rațiuni pur temporale, persoanele condamnate definitiv pentru unul dintre aceste comportamente să rămână în detenție, în timp ce autorii acelorași comportamente care așteaptă încă pronunțarea unei hotărâri să fie exonerați de răspunderea penală.

125. Același criteriu de echitate și de coerență pe care îl presupune lex mitior pentru persoanele inculpate sau acuzate poate fi transpus celor deja condamnate. Nu este rezonabil, repetăm, ca două persoane care au săvârșit fapte similare în aceeași zi să beneficieze sau nu de acest principiu pentru simplul motiv că procesul penal s‑a finalizat, pentru una dintre ele, mai rapid, conducând la o condamnare definitivă, dar s‑a prelungit în timp, pentru cealaltă, necondamnată încă definitiv.

126. Logica principiului retroactivității legii penale mai favorabile trebuie să se aplice și în privința hotărârilor penale definitive, pentru a evita incoerențe de natura celei menționate mai sus. Este adevărat însă că această soluție implică o procedură de reexaminare a condamnărilor care au autoritate de lucru judecat, însă această obiecție nu este, în opinia noastră, insurmontabilă. Nu este insurmontabilă în cazul dezincriminării unor comportamente calificate anterior drept infracțiuni și nu vedem de ce ar fi insurmontabilă în alte situații de succesiune a legilor în timp.

127. Reexaminarea hotărârilor definitive ca urmare a lex mitior impune ca dreptul intern să ofere o cale procedurală pentru efectuarea ei, la cererea persoanei condamnate. În România, această cale este, potrivit deciziei de trimitere, contestația în anulare prevăzută la articolul 426 alineatul (1) litera b) din Codul român de procedură penală, în limitele indicate în Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

d) Concluzie intermediară

128. Pe scurt, propunem o interpretare a principiului retroactivității legii penale mai favorabile, care figurează la articolul 49 alineatul (1) ultima teză din cartă, care:

– să acopere și normele privind întreruperea prescripției răspunderii penale, în cazul în care acestea au, în temeiul dreptului penal național, un caracter material;

– să considere echivalente cu succesiunea de legi penale în timp cazurile de modificare a legii penale ca urmare a constatării neconstituționalității sale de către o instanță constituțională națională și

– să se aplice proceselor penale în curs și hotărârilor definitive atunci când acest lucru este prevăzut de dreptul intern și CHIAR ȘI ÎN GENERAL.”