Contractul original semnat în 2003 cu americanii de la Bechtel a fost pierdut definitiv şi nu îl găseşte nici măcar Corpul de control al Guvernului.

Intern

Corpul de control al Guvernului şi patru miniştri, în piesa „Un contract pierdut”

Aceasta este concluzia unui raportului de control privind verificările efectuate în legătură cu încheierea, modificarea şi executarea contractului de proiectare şi construcţie a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, dat publicităţii astăzi de Guvern.

Corpul de control a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie asupra unor posibile fapte de natură penală comise de patru foşti miniştri, respectiv Gheorghe Dobre, fost ministru al Transporturilor, Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor Publice, Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, Radu Berceanu, fost ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi Cristian Duică, fost director general al CNADNR.

 

O copie, şi aceea neconformă cu originalul

„În vederea identificării exemplarului original al contractului de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, încheiat la data de 19 decembrie 2003, Corpul de control al primului-ministru a efectuat demersuri la CNADNR, Ministerul Transporturilor, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Secretariatul General al Guvernului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Bechtel International Inc”, se arată în raport.

Concluzia a fost că exemplarul original al contractului în limba română a fost pierdut şi că în posesia instituţiilor statului s-a găsit doar o copie în limba română neconformă cu originalul şi o copie în limba engleză parţial conformă cu originalul.

„La entităţile menţionate anterior nu a fost identificat exemplarul original al contractului de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, încheiat în anul 2003, versiunea în limba română”, se arată în raportul dat publicităţii vineri de Guvern.

Corpul de control al primului-ministru a transmis un număr de 32 de adrese către mai multe persoane, actuali şi foşti angajaţi în cadrul CNADNR sau în cadrul Ministerului Transporturilor, care au avut atribuţii legate de derularea contractului de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş sau care, prin natura atribuţiilor de serviciu, puteau avea cunoştinţă de exemplarul original al contractului.
Cei de la CNADNR au răspuns că nu deţin exemplarul şi nici dovada că acesta a fost transmis la Ministerul Transporturilor. Ministerul a răspuns şi el că nu deţine contractul în original şi că în cadrul instituţiei se regăseşte „doar o copie a variantei în limba română, care nu este certificată pentru conformitate cu originalul”.

 

Parchetul deţine aceeaşi copie neconformă

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Secretariatul General al Guvernului au transmis că nu deţin contractul menţionat.

„Prin adresa nr. 4934/11-7/2013/07.10.2013, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a transmis Corpului de control al primului-ministru o copie a contractului de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, aflată în dosarul de urmărire penală nr. 828/P/2005, transmisă Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o formă necertificată pentru conformitate cu originalul, de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu adresa nr. Gh.D./9620/23.01.2006, semnată de ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, domnul Dobre Gheorghe”, se precizează în raport.

Ca urmare a solicitărilor repetate ale Corpului de control, Bechtel a transmis la jumătatea lunii septembrie 2013 o copie scanată a contractului original, cu precizarea că se efectuează „demersuri interne în scopul de a furniza copia certificată conform cu originalul a contractului”.
La data de 20 noiembrie 2013, Bechtel International Inc. a transmis Corpului de control al primului-ministru o copie a contractului încheiat în anul 2003, versiunea în limba engleză, certificată pentru conformitate cu exemplarul original de către vicepreşedintele Bechtel International Inc., Michael Kelly. Declaraţia vicepreşedintelui Bechtel International Inc. privind conformitatea cu contractul original a copiei transmise Corpului de control al primului-ministru a fost autentificată de către un notar public din Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

 

Cine a pierdut contractul?

Din cercetările Corpului de control a reieşit faptul că ultima persoană din CNADNR care a deţinut contractul a fost Sorin-Florin Scarlat, şef de proiect, care a preluat contractul original la data de 17 septembrie 2007, dar care, la plecarea din CNADNR, la 26 februarie 2008, nu l-a predat unei alte persoane din cadrul Companiei Naţionale de Drumuri.

„Întrucât domnul Scarlat Sorin-Florin a precizat faptul că, la data plecării sale din C.N.A.D.N.R., exemplarul original al contractului de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş a rămas la sediul Companiei din municipiul Bucureşti, B-dul Dinicu Golescu nr. 38, în biroul situat la etajul 8, în data de 02.09.2013, la solicitarea Corpului de control al primului-ministru, în prezenţa membrilor echipei de control şi a directorului Direcţiei autostrăzi cu finanţare de la bugetul de stat din cadrul Companiei, a fost efectuată o inventariere a documentelor existente în camerele 43 şi 45, situate la etajul 8 al imobilului în care se află sediul Companiei, în care îşi desfăşura activitatea Direcţia autostrăzi cu finanţare de la bugetul de stat, Serviciul Autostrada Transilvania”, spun inspectorii guvernamentali.

 

Camera 43, camera comorilor

În urma inventarierii, în camera 43 de la etajul 8 a fost identificat un exemplar de contract, în limba engleză, semnat în anul 2003, marcat parţial (19 pagini) cu ştampila „conform cu originalul” şi semnat, în original, de conducătorul unităţii. Referitor la acest exemplar de contract, în limba engleză, la solicitarea echipei de control, fostul director al CNADNR, Mihail Başulescu, cel care a semnat contractul din 2003, a menţionat faptul că „traducerea prezentată (…) este originalul exemplarului în limba engleză aflat în posesia CNADNR SA.”.
„În urma comparării exemplarului contractului de proiectare şi construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş identificat în camera nr. 43 de la etajul 8 al sediului CNADNR, cu exemplarul certificat pentru conformitate cu originalul, transmis Corpului de control al primului-ministru de către Bechtel International Inc. prin adresa nr. 25031-100-T-BIOT-01474/20.11.2013, a rezultat faptul că cele două documente sunt identice ca formă şi conţinut”, susţine raportul.
Reprezentanţii Corpului de control precizează însă că pierderea unuia dintre exemplarele originale ale contractului nu a produs consecinţe juridice, iar prevederile contractuale au continuat să producă efecte.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top