Liderul partidului este oligarhul Ilan Șor. Acesta a fugit din ţară în 2019 şi în acelaşi an a fost ales în Parlamentul Republicii Moldova, iar apoi şi în 2021 pe listele formaţiunii sale politice. Conform autorităţilor moldovene, acesta s-ar afla pe teritoriul statului Israel.
Foto FB
Actual

Curtea Constituțională a Republicii Moldova scoate în afara legii Partidul Șor

Partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional. Decizia a fost luată astăzi, 19 iunie, de Curtea Constituțională, transmite Radio Chișinău.

Formațiunea este acuzată că a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și a pus în pericol suveranitatea și independența R. Moldova, fiind finanțată din exterior și sprijinită de către serviciile secrete rusești.

Ședința a început cu prezentarea replicilor de către părți – reprezentanții executivului și ai Partidului politic Șor. Membrii și simpatizanții formațiunii au organizat o acțiune de susținere a partidului în fața Curții.

„Se declară neconstituțional Partidul politic „Șor”, înregistrat în Registrul de Stat al presoanelor juridice cu numărul 21, IDNO 1016620006611, cu sediul în strada Vasile Lupu 36, biroul 326, municipiul Orhei. De la data pronunțării prezentei Hotărâri, Partidul politic „Șor” se consideră dizolvat. Niciun act al organelor acestui partid, adoptat după pronunțarea prezentei hotărâri, nu are valoare juridică”, a declarat Nicolae Roșca, președintele Curții Constituționale care a dat citirii Hotărârea Înaltei Curți.

În cele zece puncte ale Hotărârii Curții Constituționale este prevăzut că atât parlamentarii cât și aleșii locali din partea Partidului „Șor”, de la data pronunțării acestei dispoziții, își pot continua activitatea în calitate de deputați sau aleși locali independenți până la sfârșitul mandatului, fără dreptul de a se afilia politic.

Curtea Constituțională a declarat nule listele candidaților supleanți din partea Partidului politic „Șor”, ceea ce ar însemna că în cazul vacanței funcției de deputat sau ales local din partea acestui partid, funcțiile vor rămâne neocupate până la încheierea legislaturii.

Ministerul Justiției va desemna de îndată o Comisie de lichidare a Partidului Șor, care va întreprinde toate măsurile necesare pentru lichidarea și radierea acestui partid din Registrul de Stat al persoanelor juridice.

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Decizia intră în vigoare la data adoptării și se publică în „Monitorul oficial” al Republicii Moldova.

În timpul pronunțării sentinței, simpatizanții Șor protestau în fața Curții Constituționale.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a salutat decizia de scoatere în afara legii a partidului Șor și a subliniat că doar „un stat curățat de cei care îl fură poate oferi bunăstare cetățenilor săi”.

„Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor. Este o decizie așteptată de societate, anume pentru că moldovenii pun preț și vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizațiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul.

Un partid politic creat din corupție și pentru corupție este un pericol pentru sistemul constituțional și securitatea statului. Urmează ca instituțiile statului să analizeze considerentele deciziei CC și să întreprindă pașii următori în vederea respectării și implementării efective a acestei decizii.

Cetățenii Republicii Moldova și-au apărat mereu libertatea și au cerut lege egală pentru toți. Republica Moldova trebuie să devină un stat care sancționează și îi împiedică pe corupți să utilizeze statul și banul public în interes personal. Moldovenii își doresc un stat care să-i protejeze de hoți și să facă dreptate. Doar un stat curățat de cei care îl fură poate oferi bunăstare cetățenilor săi.”, a declarat Maia Sandu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top