Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit despre posibilitatea colaborării cu noul Guvern al majorității PSD-ALDE, Q Magazine
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit despre posibilitatea colaborării cu noul Guvern al majorității PSD-ALDE
Actual

Decizia UDMR legată de colaborarea cu noul Guvern PSD-ALDE

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a discutat recent despre posibilitatea colaborării cu noul Guvern al majorității PSD-ALDE.

Ce a hotărât reprezentantul minorității maghiare?

Grupurile parlamentare ale UDMR au decis marți (n.r. 30 ianuarie) să mențină protocolul de colaborare cu alianța PSD-ALDE, a informat președintele formațiunii, Kelemen Hunor: „Prin vot am luat decizia de a menţine acest protocol de colaborare parlamentară în condiţiile binecunoscute şi în această situaţie vom vedea cum şi în ce mod vom purta dialog începând de săptămâna viitoare pe fiecare proiect”, a spus Hunor la finalul ședinței UDMR.

Citește și: Kelemen Hunor și răbdarea. Ce crede partidul despre propunerea de premier a PSD?

Liderul UDMR este de părere că acest pas e necesar, partidul riscând să devină izolat în Parlament. Situația ar fi nefavorabilă, consideră Kelemen Hunor, atât pentru partid, comunitatea maghiară, cât și societatea românească.

Lipsa de colaborare ar fi dezavantajoasă

„Cu toate nemulţumirile, cu situaţia actuală în Parlamentul României şi văzând şi atitudinea liderilor din opoziţie în aceste zile, în această perioadă, noi am spus că o izolare a UDMR în Parlamentul României în 2018 ar fi extrem, extrem de nefavorabilă pentru toată lumea, inclusiv pentru noi, dar și pentru toată societatea românească”, a spus Kelemen Hunor.

Citește și: Kelemen Hunor: În România se îngrădește libertatea de exprimare

Totodată, UDMR nu ar fi capabil să-și exprime clar punctele de vedere prin inițiative legislative dacă nu ar avea susținerea PSD sau ALDE.

Întrebat dacă Hunor a vorbit cu președintele PSD, Liviu Dragnea, liderul UDMR a spus că reprezentanții presei au fost primii informați oficial, urmând, cel mai probabil, să fie și o discuție amplă cu PSD.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top