EximBank finanțează extinderea Prolyte Group în România
Actual

EximBank va asigura un volum al exporturilor Pehart Tec de 6,5 milioane de euro

EximBank va asigura un volum al exporturilor Pehart Tec Grup în valoare de 6,5 milioane de euro, pe care compania le va derula în perioada următoare, a afirmat Traian Halalai, Președintele Executiv al EximBank, prezent astăzi la inaugurarea noii unități de producție a hârtiei tissue și a produselor derivate a companiei din Dej.

”Faptul că Pehart Tec – companie emblematică din industria producătoare de hârtie – a ales produsele din portofoliul de susținere a exporturilor al EximBank reconfirmă încă o dată atât capacitatea EximBank de a oferi soluții financiare cu plus de valoare pentru clienți, cât și standardele de performanță pe care banca le atinge în urma procesului de modernizare prin care a trecut în ultimii ani. EximBank este este unul dintre cei mai importanți parteneri financiari ai grupului de firme Pehart și suntem convinși că parteneriatul nostru de durată este un exemplu solid și pentru alte proiecte de anvergură ale companiilor autohtone” a adăgat oficialul EximBank.

Proiectul din care face parte noua facilitate de producție din Dej a fost derulat în perioada 2012-2015, a condus la crearea a peste 100 de locuri de muncă și are o valoare totală de 90 de milioane de lei, din care  aproape  50% a fost susținută de Ministerul Finanțelor Publice în cadrul unei Scheme de Ajutor de Stat.

Grupul Pehart Tec a fost creat în urma investițiilor finalizate în anul 2015 de către omul de afaceri Ioan Tecar, în parteneriat cu Fondul de Investiții Abris Capital Partners, în sectorul de producție al hârtiei tissue și al produselor din hârtie tissue. Pehart Tec Grup este format din 4 societăți comerciale: Samus Construcții SA, Metalicplas Impex SA, Metalicplas Distribution SA și Pehart Tec SA și are o cifră de afaceri anuală totală de 437 de milioane lei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top