Inquam
Actual

Înalta Curte, gata să ia foc. Stelian Ion: Nu cunoșteam situația!

În urmă cu câteva ore, în ședința Comisiilor juridice și de constituționalitate reunite ale Parlamentului, s-a dezbătut bugetul Ministerului Justiției și al altor instituții din sistemul judiciar.

Corina Corbu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, prezentă la dezbateri, a atras atenția parlamentarilor puterii PNL, USR PLUS și UDMR că diminuarea bugetului insituției sale cu 20% față de anul trecut, înseamnă asumarea unor riscuri care pot duce chiar și la incendii.

„Nu se găseşte finanţare pentru a efectua o simplă expertiză electrică, pentru a vedea dacă nu există pericol de a lua foc la Înalta Curte, pentru că instalaţiile sunt suprasolicitate în fiecare moment”, le-a spus Corina Corbu parlamentarilor.

Ea s-a mai plâns de faptul că Instanţa supremă funcţionează într-un sediu impropriu, dând ca exemplu faptul că grefierii sunt nevoiţi să care dosare de la subsol cu braţele, pentru că nu există un lift.

„Trebuie să vă spun că, în condiţiile astea, undeva prin mai-iunie, vom fi exact ca anul trecut înainte de rectificare. Adică avem datorii pentru citaţii, expertize. Pentru că, dacă nu ne putem plăti facturile la poştă pentru actele de procedură pe care le transmitem, nu putem efectua expertize în dosarele penale. Mă întreb ce putem face. (…) Una dintre secţiile Înaltei Curţi îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu închiriat, pentru care statul român plăteşte o sumă foarte mare. Nu vreau să vă spun ce înseamnă pentru Înalta Curte să aibă o secţie în afara sediului principal, în condiţiile în care avem recursuri în interesul legii, avem şedinţe ale Completurilor de 5 pe care le desfăşurăm împreună. Noi trebuie să fim împreună. Este anormal ca o secţie a Înaltei Curţi să îşi desfăşoare activitatea în alt spaţiu”, a mai transmis Corbu.

În plus, potrivit acesteia, la sfârşitul lunii se va finaliza o procedură de concurs pentru 25 de magistraţi asistenţi.

„Nu am unde să îi aşez. Nu am măcar un metru în sediul Înaltei Curţi. Ne întrebăm cât să mai restrângem şi câţi să mai fim în birou. Pe grefieri nu ştiu unde să îi aşez. Grefierii noştri cară zilnic dosare de la două subsoluri. Oamenii nu sunt plătiţi pentru a căra dosare, oamenii ar trebui să desfăşoare alte activităţi. Este jenant”, a afirmat Corina Corbu.

La finalul dezbaterilor, parlamentarii PSD au anunţat că vor susţine amendamentele depuse de şefa ICCJ şi au propus creşterea bugetului pentru Instanţa supremă cu suma de 59 milioane lei.

Potrivit proiectului de buget transmis în Parlament de Ministerul Finanţelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea un buget pe anul 2021 de 144 milioane lei, în scădere cu 19,57% faţă de execuţia preliminată din anul 2020.

La capitolul cheltuieli curente este prevăzută suma de 143,93 milioane lei (scădere de 19,57%), dintre care 133,28 milioane lei sunt cheltuieli de personal (scădere de 18,33%) şi 10 milioane lei pentru bunuri şi servicii (scădere de 0,20%).

Ministrul Stelian Ion a declarat presei, la final, că „a fost surprins” de problemele ridicate de Corina Corbu și că nu cunoștea situația.

Parlamentarii PSD au anunţat că vor susţine amendamentele depuse de şefa ICCJ şi au propus creşterea bugetului pentru Instanţa supremă cu suma de 59 milioane lei, însă amendamentele nu au mai fost votate, în final.

Potrivit proiectului de buget transmis în Parlament de Ministerul Finanţelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea un buget pe anul 2021 de 144 milioane lei, în scădere cu 19,57% faţă de execuţia preliminată din anul 2020.

La capitolul cheltuieli curente este prevăzută suma de 143,93 milioane lei (scădere de 19,57%), dintre care 133,28 milioane lei sunt cheltuieli de personal (scădere de 18,33%) şi 10 milioane lei pentru bunuri şi servicii (scădere de 0,20%).

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top