INTERVIU – Norica Nicolai. Adevăratul motiv pentru care România nu intră în Schengen

Vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai, consideră că MCV este doar un pretext folosit de Uniunea Europeană pentru a ascunde interesele anumitor state membre în legătură cu intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, ceea ce face din România doar un pion pe harta Europei. În opinia europarlamentarului există soluţii pentru ca România să devină o voce în cadrul construcţiei europene. Rămâne la latitudinea liderilor politici români dacă vor alege să le folosească sau nu.

Q Magazine: Este MCV doar un pretext pentru ca România să nu intre în Schengen?

Norica Nicolai: Răspunsul este categoric „Da” pentru că primordialitatea construcţiei europene este respectul faţă de tratate, ori tratatele nu condiţionează în niciun mod. Aquis-ul Schengen este parte a tratatului după 2009, după intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona. Până atunci nu era. Ca atare, dacă tratatul nu pune astfel de condiţii relative şi de natură politică, folosirea acestui MCV ca pretext pentru a nu intra România şi Bulgaria în Schengen nu are decât o conotaţie care ţine de interese, dincolo de tratate, ale unor state membre.

QM: Atunci care este adevăratul motiv pentru care nu intrăm în Schengen?

N.N.: În opinia mea sunt două tipuri de interese: unul politic şi unul de natură economică. Cel politic este generat de tendinţa unor ţări de a ocupa spaţiul leadershipului european şi de a-şi impune voinţa celorlalte state membre. Acest lucru s-a văzut nu numai cu România şi Bulgaria s-a văzut şi la bugetul UE  când Germania şi Marea Britanie au dictat bugetul cu sprijinul unor lideri europeni şi mă refer la preşedintele Van Rompuy. În al doilea rând, pierderile pe care companiile româneşti le au pentru că nu suntem ţară Schengen sunt destul de semnificative pentru că sunt nişte facilităţi pentru transportatorii din ţările care sunt membre Schengen, cum ar fi exceptările de la taxe, ori companiile româneşti plătesc în continuare taxe. Acest lucru nu încurajează competitivitatea şi concurenţa loială în cadrul Uniunii.

QM: Putem spune, deci, că România e doar un pion pe tabla Uniunii?

N.N.: Din păcate, după părerea mea, evoluţia Uniunii Europene în ultimii ani este una care ridică foarte multe semne de întrebare legate de natura acestei organizaţii regionale. Plecată iniţial ca o formulă care să unească popoarele, e adevărat că atunci era vorba de o Europă după război, incapabilă prin fiecare stat membru să reuşească singură şi aflându-se la începutul unui proiect de construcţie aparţinând unor mari lideri europeni. În momentul de faţă, într-o perioadă de criză, se vede foarte clar că lipsa de solidaritate europeană este principala cauză a deficitului democratic şi a deficitului de funcţionare a Uniunii Europene. În vremuri aspre pentru Uniune, după 30 de ani de bunăstare, liderii europeni nu sunt în stare să construiască solidaritatea. Dau posibilitatea creării unei Europe cu două viteze. O viteză estică din care face parte majoritatea statelor foste membre ale Pactului de la Varşovia, aş putea pune însă cu excepţia Poloniei, fiincă Polonia este o ţară mare cu o viziune foarte clară cu privire la viitorul ei, şi restul ţărilor care s-au ataşat, printre care şi România, care se comportă într-o manieră clientelară.

QM: Putem vorbi despre Uniunea Europeană ca despre un proiect care se apropie de sfârşit?

N.N.: Nu se apropie de sfârşit, după părerea mea, acesta este paradoxul Uniunii Europene. Ca orice organizaţie, fac comparaţia cu Organizaţia Naţiunilor Unite, începe să îmbătrânească, nu mai răspunde realităţii în care trăieşte. Realitatea s-a schimbat şi de la tratatele constitutive, în cazul UE, dar şi de la 1948, în cazul ONU. E foarte complicat să ai mai multă flexibilitate în managementul organizaţional al Uniunii atâta vreme cât tratatele te ţin de la respectarea unor proceduri şi a unor standarde de schimbare. Nu are nicio şansă Europa singură. Oricât de puternici ar fi unii, mă refer la Germania, nu vor rezista într-o lume globalizată. Pentru că în lumea globalizată sunt doi mari jucători pe care Uniunea nu poate să-i gnore: unul este SUA, care rămâne în continuare cu toate problemele economice pe care le are un mare jucător geostrategic, şi al doilea este China. Şi am spus în Parlamentul European, şi o spun şi acum că marea problemă a Uniunii este că, în timp ce noi reglementăm grosimea şi calitatea sticlei din care se fac paharele pentru cetăţenii europeni, şi companiile europene au foarte mari dificultăţi în a se încadra la aceste standarde, o mare parte a cetăţenilor europeni beau apă din pahare făcute în China. Lucrul acesta, dacă ne putem trezi, ar trebui să ne spună mult, să ne fixăm priorităţile. Nu vom rezista în calea globalizării fiecare separat, ci împreună, dar pe nişte standarde democratice normale pentru că în Europa se poate întâmpla orice, istoria a dovedit-o. Statele Unite au o astfel de construcţie, nu putem să ne gândim acolo la formule de secesiune vreodată, dar Europa a fost divizată în marea şi lunga ei istorie. Când nu ştii să creezi coeziune, nu ai responsabilitate şi nu respecţi solidaritatea, rişti să vină la putere extremele care te divizează şi nu te apropie.

QM: Preşedintele Traian Băsescu a declarat zilele trecute că România nu va mai accepta, din 2014, nicio interdicţie pe piaţa de muncă europeană. Este acesta un mesaj de avertizare pe care preşedintele îl lansează preventiv către liderii europeni? Este România pregătită să opună rezistenţă unui tratament defavorabil din partea UE?

N.N.: Preşedintele României s-a supărat pe liderii europeni, dar a făcut o greşeală politică majoră. Pentru că afirmaţia pe care o face presupune că până acum România a acceptat formule politice neconforme cu tratatul şi înjositoare. România nu trebuie să mai accepte acest lucru, pentru că în 2014 expiră perioada de tranziţie şi cetăţenii români au dreptul să muncească în toate statele membre ale Uniunii Europene. Sigur, ne aşteptăm să nu fim primiţi cu braţele deschise. Suntem anunţaţi de acum că nu suntem bineveniţi, dar problema lor majoră este că întotdeauna au luat ceea ce se cheamă creiere. Să ne uităm câţi români lucrează în marile companii din Irlanda, în marile companii de la Londra şi nu sunt dispuşi să îi accepte şi pe ceilalţi care îşi caută un loc de muncă normal. Vor fi obligaţi să o facă pentru că, la orice refuz de a respecta norma europeană, există o procedură de infrigement. Abia atunci România va trebui să demonstreze că este preocupată de soarta cetăţenilor săi şi să ceară declanşarea procedurii.

Citeşte şi…

Norica Nicolai despre MCV: Nu ni se poate impune o formulă de dictat