Jurnal cu Andrei Vieru. In Memoriam Peter Imre

3 iunie. O tempora, o mores! Au trecut 30 de ani de la fondarea ziarului Evenimentul zilei. I-am aniversat astăzi și a fost o emoție greu de povestit să te revezi cu oameni, colegi, prieteni lângă care ai muncit cu entuziasmul pe care această țară l-a trăit după Revoluție și care îmi pare ireversibil.

Am spus mereu că am învățat să fac presă de la Ion Cristoiu și să fac bani de la Sorin Roșca Stănescu. Unul e făcător de conținut, celălalt știa să managerieze un business.

Le sunt recunoscătoare pentru acele începuturi și pentru rigoarea la care mă obligau. Așa am fost formată nu doar profesional, ci și ca om.

Am rămas fidelă peste timp, acelei bucurii pentru meseria de jurnalist și am înlocuit vanitatea de a schimba miniștri printr-o dezvăluire exclusivă, cu mulțumirea de a pune oamenii valoroși în lumină și de a da speranță prin poveștile de viață și de carieră publicate sub semnătura mea. Nu în ultimul rând, și datorită experienței de la Evenimentul zilei, am reușit să fac în urmă cu 15 ani, propria mea revistă, Q Magazine.

Regret doar că jurnaliștii de astăzi nu vor cunoaște vreodată ce înseamnă să faci presă fără Google și fără calculator!

Pe noi ne-a făcut OAMENI!

11 iunie În Bretania

Dacă n-aș fi fost romantică, aș fi fost creștină. Dacă n-aș fi fost creștină, aș fi fost romantică… Fiind ambele, am venit pe urmele pașilor lui…Chateaubriand.

12 iunie

La Pont-Aven, Gaugain a lăsat în urmă Impresionismul și a fondat Sintetismul. Natura nu mai era o impresie în tablou, ci amintirea ei din memorie. Culorile deveneau vii, liniile exacte și siluetele căpătau forme concrete.

Mi l-am amintit din cartea lui Somerset Maugham, Luna și doi bani jumate spunând… „Femeile… le bați până te doare pe tine brațul și ele tot te iubesc!”. Și o carte de citit și o călătorie de făcut!

Ca Napoleon…

Dacă aș prețui ceasurile…aș alege ca Napoleon Bonaparte, Pușkin, Rachmaninoff, Rossini, Arthur Rubinstein, Ettore Bugatti, Talleyrand, mareșalul Ney, Vladimir Putin, Sir Winston Churchill, Ducele de Wellington, regele Fouad I al Egiptului, împărăteasa Josephine, sultanul Selim al III lea, țarul Alexandru I, regele George al III-lea, regele George al IV-lea, regina Victoria, regele Eduard al VIII-lea, marchizul de Condorcet… BREGUET.

In memoriam Valentin Uritescu

Valentin Uritescu s-a stins din viață la 17 iunie 2022.

„NU prea am avut prieteni și, când o fi să mor, mi-e că n-o să aibă cine să vorbească despre mine. De asta am scris cărţile! Din cauză că toată viaţa am trăit în ochii oamenilor, moartea mea vreau să treacă neobservată.”

26 iunie Ziua Drapelului Național

Generalul (r) Octavian Leru a îngenuncheat cu toți cei 101 ani ai săi și a sărutat Drapelul țării. Momentul m-a impresionat cel mai mult…

„Sunt un fost ofițer care și-a făcut datoria, și-a iubit țara, dovadă fiind faptele și lucrurile pe care le-am executat în timpul războiului. Îmi plac cinstea, corectitudinea și, în special, fiind militar, iubirea de țară. Ca orice om de vârsta mea nu doresc altceva decât sănătate și prosperitate pentru cei care mă urmează.”, spunea generalul în rezervă Octavian Leru cu altă ocazie.

Matematică și muzică

M-am îndrăgostit de Andrei Vieru urmărindu-l într-o seară, pe Trinitas, la emisiunea lui Vasile Bănescu.

Distant dar viu, vorbea atât de asumat și nonșalant despre adevăruri pe care nimeni altcineva nu mai avusese curajul să le rostească… despre dezintegrarea umană și sufletească, despre falimentul democrației impuse de un grup care vrea să controleze totul, despre frontierele dintre idei și concepte.

Apoi i-am citit cartea în care aducea nu un „Elogiu frontierelor”, ci libertății pure a minții.

Filosof pasionat și cercetător de sisteme matematice, pianist valoros al lumii, Andrei Vieru are curajul gândirii chiar când acesta l-ar putea exila din rândul mulțimii. De fapt, el nu face parte dintre cei mulți, ci dintre cei geniali… iar aceștia sunt reci, superiori și intangibili.

Ne-a cântat aseară, pe scena Ateneului, un Bach perfect, cu o frazare impecabilă – dar parcă fără drama patriarhului muzicii – care a experimentat moartea unei soții și a câtorva dintre mulții lui copii, iar în partea a doua ne-a oferit un Schubert inefabil.

Îl urmărea din loja de lângă mine chiar fostul lui profesor, pianistul Dan Grigore, care aprecia amplitudinea „catedralei baroce” ce lua forma sunetelor ieșite din degetele pianistului. Am vorbit puțin și despre personalitatea lui intelectuală, francezii în mijlocul cărora trăiește din 1988, considerându-l la fel de important ca filosof, precum a fost Cioran

Profesorul Valeriu Stoica remarca publicul înmărmurit, intrat într-un soi de suspendare în care nu respira, ci doar asculta.

Am urcat pe aici un fragment din Bach, iar mai jos preiau un pasaj dintr-un interviu pe care Andrei Vieru l-a acordat ziarului Adevărul și în care rostește încă un adevăr pentru care îl prețuiesc…

„Simplul fapt că invoci surse de informare alternative, neoficiale, te plasează în rândul delincvenţilor morali. Dacă pe baza lor pui întrebări sau ceri o dezbatere publică e şi mai rău. 

A fost invocată Ştiinţa cu majusculă. În ştiinţă se ajunge uneori la consens în urma unor dezbateri. Dar în problemele legate de Covid-19 nu s-a ajuns la un consens pe calea firească a dezbaterii, ci s-a pornit de la un consens indus artificial. 

Andrei Vieru este fiul renumitului compozitor Anatol Vieru Foto Q Magazine

Se ştie că vaccinurile anti-covid se află încă în faza experimentală. Dacă însă în faza experimentală vrei să vaccinezi TOATĂ populaţia, înseamnă că de fapt vrei să nu mai existe grupul de control. În cadrul unui astfel de experiment ştiinţific la scară planetară, poţi servi ştiinţa atât vaccinându-te, cât şi nevaccinându-te, rămânând adică în grupul de control, fără de care datele referitoare la grupul experimental devin ininteligibile (fiindcă nu mai există termen de comparaţie). 

Naraţiunile despre recenta molimă sunt împănate cu minciuni. Eu nu sunt medic, nu am livrat niciodată nimănui recomandări medicale nici înainte de pandemie, nici în timpul ei, nici după. Dar ca să-ţi dai seama că discursul medical – şi nu numai – a fost mincinos nu trebuia să ai cunoştinţe medicale. Era suficient să ştii că a afirma un lucru şi totodată contrariul său constituie o contradicţie. La fel şi cu informaţiile trecute sub tăcere. 

În Anglia, când numărul morţilor cu trei doze a depăşit 75% din totalul morţilor, autorităţile au hotărât să nu mai publice astfel de statistici.”

28 iunie Ochii lui în Anemone

Anul trecut, am petrecut câteva ore cu criticul de artă Adrian Buga în aripa pictorilor români a Muzeului Național de Artă. Eram singuri în toată clădirea. Am stat minute întregi în fața Anemonelor lui Ștefan Luchian și am văzut că își pictase ochii în ele. Am fotografiat chiar acest detaliu.

Dacă ar fi urmat dorința mamei sale, ar fi devenit ofițer. Urmându-și pasiunea, a devenit pictor, mărturisind mai târziu că „tot ce știe” a învățat de la Nicolae Grigorescu.

Deși îl considerăm mai mult un pictor al florilor, Luchian a imortalizat în culori suferința și truda muncitorilor sau a săracilor din periferii. Țineți minte dramatismul țăranilor din „La împărțitul porumbului”!

Bolnav de scleroză multiplă încă din 1900, a continuat să picteze cu mâna dreaptă legată și în tablourile lui putem vedea chiar tremurul din contur.

Suferința lui mută, purtată cu un paradoxal optimism care îi uimea pe toți, transpare în peisaje, în figurile țăranilor revoltați la 1907, chiar în portretele membrilor familiei Cocea, care l-a îngrijit în ultima perioadă a vieții.

Din destinul tragic al acestui om, ca și când boala care l-a țintuit într-un fotoliu ultimii 7 ani de viață nu era suficientă, face parte și episodul în care este arestat din cauza zvonului că i-ar fi lăsat pe alții să picteze sub semnătura lui, din cauza paraliziei. Este eliberat la scurt timp, dar putem constata că abuzul în justiția noastră are o veche istorie.

Astăzi îi comemorăm moartea, dar doar moartea pământească.

Luchian trăiește nu doar în muzee, ci și în esența artistică și în geniul creator al acestui popor. 

30 iunie. Cu dragoste despre progresiști…

Superb! Iubesc când Dumnezeu se amuză pe seama celor care cred că sunt mai deștepți ca El…Iată una dintre ironiile vieții! Una pentru care iubesc…progresiștii.

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a lansat un mesaj dur la adresa progresiștilor „trotinetrişti”. Potrivit acestuia, tinerii au fost condamnați la sarcini nedorite, boli cu transmitere sexuală și ignoranță, din cauza hipersexualizării promovate în spațiul public de ONG-uri.

Funeriu susține că, în mod paradoxal, efectul produs în urma scandalurilor mediatice provocate de diferite organizații a fost acela de a împuțina orele de educație sexuală în școli și nicidecum de a le spori. Astfel, educația sexuală care făcea până acum parte din programa obligatorie la biologie s-a transformat în educație pentru sănătate, materia începând să fie predată abia în clasa a VIII-a și doar cu acordul scris al părinților.

„Sunt furios împotriva progresiştilor care demonstrează, zilnic, că sunt regresişti şi incapabili să conducă. Au condamnat, prin inepția lor politică, sute de adolescente la sarcini nedorite, boli cu transmitere sexuală şi ignoranță. Au lăsat tinerii singuri în fața propriei lor biologii. Din cauza progresiştilor, azi se va face mai puțină educație sexuală în şcoli. Înaintea scandalului început de ei, educația sexuală făcea parte din programa OBLIGATORIE la biologie. Nu era nevoie de nicio aprobare a părinților. După isteria progresiştilor hăbăuci şi a oengeurilor tocătoare de bani care împing o agendă a hipersexualizării, educația sexuală se va face, de acum, abia în clasa a VIII-a, cu acordul părinților.”, a scris fostul ministru într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Daniel Funeriu ar fi avertizat în urmă cu doi ani asupra faptului că materia va fi studiată prea târziu și nu va ajunge la grupurile de vârstă vizate. La momentul respectiv, acesta ar fi primit o serie de invective din partea „bulei trotinetriste”, care în opinia sa ar trebui să fie sancționată sever la vot.

„Prea târziu şi nu va ajunge exact la cei la care ar fi trebuit să ajungă! Pe scurt: am avertizat de acum doi ani că exact asta se va întâmpla. Toată bula trotinetristă mi-a sărit în cap: “boomer”, “conservator”, “medieval” şi altele asemenea. Acum ar trebui să fie foarte sever sancționați la vot.”, a adăugat Funeriu.

2 iulie In memoriam Peter Imre

În 1996, inspirați de o celebră reclamă la ciocolata Poiana, cei de la Academia Cațavencu au publicat o fotografie cu ambasadorul Jean Pierre Vettovaglia care îi spunea într-o bulă, lui Ion Iliescu: ,,Floriana? Din România?!? Îmmm, delicioasă!”. A doua zi după apariția ziarului, m-am trezit la redacția Evenimentului zilei unde lucram atunci, cu o cutie imensă de ciocolată Poiana, de la Peter Imre, care era directorul companiei producătoare, Kraft Jacobs Suchard. Nu ne cunoșteam.

Peter Imre s-a stins din viață în seara zilei de 1 iulie, într-un spital din București. Foto Ovidiu Micsik, Mediafax

Așa a debutat o prietenie care s-a terminat aseară, doar prin moartea lui.

Cu un umor fin și cu o detașare pe care o invidiai, strivind uneori cu superioritatea apartenenței lui la o națiune mică, dar imperială. Deși îi plăcea să îți amintească faptul că el este ungur, iubea România și trăia dramele ei politice mai profund decât mulți români.

Vorbeam ore întregi despre artă… și despre supremația evreiască. Gândeam la fel în multe privințe.

Cu mici excentricități, pe care cred că le afișa mai mult din teribilismul copilului care nu crescuse încă mare din interiorul lui, Peter Imre părea taciturn, dar în realitate ascundea o explozie de viață și de bucurie.

O adora pe soția lui, Marina Meleșcanu, căreia, ori de câte ori mă întâlnea, îi închina o odă, amintindu-mi cât de frumoasă, demnă și dedicată îi stătuse alături săptămâni întregi în timpul unei intervenții pe cord, pe care o avusese la Paris cu câțiva ani în urmă.

Păstrez în fața ochilor nu zilele aniversare în care ne-am sărbătorit sau vacanțele petrecute împreună, ci momentul din noaptea Învierii, în care toată România era închisă în casă și m-am dus până la ei pentru a le duce Lumina Sfântă. Cu chipul acelei bucurii vreau să rămân. Așa mi-l voi aminti mereu.

Gândul meu o îmbrățișează acum, pe Marina…