Jurnal. Căsătoria care a pus capăt războiului și Biarritz-ul

Iunie, Saint-Jean-de-Luz

Călătoriile sunt singurul timp în care rătăcesc fără a mă simți pierdută. Cărțile citite și călătoriile trăite, în lume și în oameni, sunt cea mai mare bogăție a mea.

La 7 noiembrie 1659, Tratatul din Pirinei, negociat de cardinalul Mazarin, a pus capăt unui război care dura de ani între Franța și Spania.

Cele 124 de puncte ale Tratatului prevedeau concesii teritoriale, precum și căsătoria regelui Franței, Ludovic al XIV-lea, cu Infanta Maria Tereza a Austriei, fiica cea mare a regelui Spaniei, Filip al IV-lea.

Saint-Jean-de-Luz, un oraș cu 12.000 de locuitori, aflat în apogeul prosperității datorită industriei sale maritime, a fost ales pentru a găzdui ceremonia de nuntă. Biserica „Saint-Jean-Baptiste” era în curs de extindere la acea vreme, iar zidul nordic, cu vedere la cimitir, nu era încă finalizat.

Șantierul a fost ascuns în spatele unor draperii mari și a fost instalată o podea supraînălțată. La 8 mai 1660, regele, însoțit de familia sa și de Curte, a făcut o intrare triumfătoare în oraș.

La miezul zilei de 9 iunie, cuplul regal a mers de la casa Joanoenia, unde se afla Infanta, la biserică, de-a lungul unei podele de parchet acoperite cu un covor presărat cu flori. Biserica era prea mică pentru a găzdui întreaga Curte – duci și mareșali, corpul diplomatic, nobili, episcopi și alții – și au apărut conflicte atunci când protocolul nu a putut fi respectat.

Liturghia de binecuvântare a fost celebrată de Monseniorul Jean d’Olce, episcop de Bayonne. Regina a primit ofranda de la domnișoara de Montpensier, iar Regele, de la cardinalul Mazarin.

La sfârșitul ceremoniei, Ludovic al XIV-lea a donat bisericii mobilier religios și veșminte preoțești, care sunt încă păstrate de parohie și sunt listate ca monumente istorice. Regele a acordat privilegii nobiliare orașului și administratorului său (primarului), scutindu-i de numeroase taxe.

Ușa prin care a intrat cuplul regal nu a fost, se pare, zidită la sfârșitul ceremoniei, așa cum indică placa comemorativă a evenimentului, ci mai târziu, după deschiderea porții principale.

Sute de ani mai târziu am pășit eu însămi pe urmele acestei căsătorii care a adus pacea între două mari puteri ale Europei.

Biarritz

În timp ce priveam Oceanul Atlantic de pe terasa Hotelului du Palais, mă gândeam cât îi datorează Biarritzul împărătesei Eugenie, soția lui Napoleon al III-lea, care a transformat acest vechi oraș de pescari într-o destinație elitistă pentru nobilii europeni.

Astăzi a devenit și un paradis al surferilor, datorită valurilor imense generate de curenții din regiunea Golfului Biscaya, și găzduiește 14 școli de surf.

Mai puțin aglomerat decât alte orașe turistice, pe lângă arhitectura imperială a clădirilor, atmosfera rafinată, gastronomia sofisticată, Biarritzul e locul în care la amiază poți vedea oceanul albastru patronat de Soare, iar la apus, un degrade înfricoșător de cenușiu, cu oceanul învolburat în care culorile dispar.

Am stat ore întregi suspendată deasupra unui spectacol marin, cum numai în furtunile lui Turner sau ale lui Aivazovsky am mai văzut, și am spus celor care mă însoțeau că mai presus de luxul în care am locuit și atmosfera rarefiată a bunului-gust în care am trăit câteva zile, acest indescriptibil spectacol al naturii m-ar reîntoarce aici. M-am luptat, chiar simulat, cu valurile, gândindu-mă că omul căruia i-am spus „DA!” într-o zi a învins în atâtea și atâtea furtuni dezlănțuite de-a lungul zecilor de ani în care a comandat cele mai mari tancuri petroliere.

Se spune că puterea Fecioarei Maria a salvat un grup de pescari care, prinși într-o încleștare de valuri, i-au cerut ajutorul invocând-o, iar astăzi, o statuie care îi este închinată domină o stâncă ce iese din Atlantic, pe malul Biarritzului.

Cu o înălțime de 73 de metri, farul din Biarritz este o minune arhitecturală care datează din 1834. Eu nu m-am încumetat să urc cele 248 de trepte, pentru că imaginea văzută de pe terasa Hôtel du Palais mi-a ajuns.

Până ajungeți – pentru cei care n-au ajuns deja – puteți să vedeți Biarritzul într-unul dintre cele mai faimoase filme turnate aici, „La Piscine” (1969), cu Alain Delon și Romy Schneider în rolurile principale. În plus, scene din filmul James Bond – „The World Is Not Enough” au fost, de asemenea, filmate în Biarritz, transformând orașul într-un decor plin de farmec pentru acest thriller de spionaj.

Eu n-am intrat în Casino, deși este o clădire Art Deco superbă, în schimb am mâncat un mochi de lychee într-o gelaterie artizanală pe una dintre străduțele care duceau spre plajă.

Cum obișnuiesc prietenele mele să glumească, imitându-mă: „Io, qua, ritornero, certamente!”